Eu – nevastă de mulţi ani. Gospodină, dacă înţelegeţi ce vreau să zic. Trecută de… trecută de o anumită vârstă. Mai mult pufoasă decât suplă, mai mult tocăniţă decât apă plată cu lămânie.
El – tânăr, tânăr, tânăr. A, da, şi frumos. Cred că aş putea s-o mai zic încă o dată. Doamne, atât de frumos! Un fel de Brad Pitt mai tânăr şi mai masculin, un fel de Ryan Gosling cu ochii mai puţin strâmbi, un fel de Matthew McConaughey… ăăăă, un fel de Matthew McConaughey, că ăsta e perfect. A, şi curier. La firma cu care vin, de obicei, comenzile mele. Ştiţi cum e, mai un accesoriu de bucătărie, mai nişte suplimente alimentare fabuloase, mai un parfumel şi-un ruj…
Vine azi, vine săptămâna viitoare… zâmbet, zâmbet, săru’ mâna, bună-ziua. Azi, cinci lei bacşiş, săptămâna viitoare, zece. Azi mă înroşesc, de să-mi pice halatul de pe mine, noroc că era sugrumat bine sub sâni cu cordonul, săptămâna ailaltă mă uit mai atent la el. Ce părere ai, ochelari bărbăteşti Police, blugi mulați, tricou cu… ceva scris în engleză – deja timpul de holbare expirase şi nu am reuşit să desluşesc exact, dar sigur era ceva cu „love” şi „sexy”.
Sunt gata. Încui bucătăria, îmi expediez soţul sa mănânce la restaurant sau pe unde oricum cam mânca el în ultima vreme. Mă apuc serios de treabă. Comand câte ceva săptămânal: mai un pix, mai un nimic, de-i mai scump transportul, dar ce contează? Pitt-Gosling- McConaughey e la şapte zile la uşa mea. Am renunţat la halat şi la dulciuri. Le-am înlocuit cu o rochie ochioasă şi apă de la chiuvetă. Cât mai multă, să ţină bine de foame.
Într-o zi, mă fac că nu am la îndemână bani să plătesc pachetul – al cinsprezecelea ruj roşu comandat – şi îl invit în casă, la o cafea. Mă fâstâcesc, mă impedic şi mă înfig cu nasul în tricoul lui. Mă îmbată pe loc o adiere suavă de Paco Rabanne Invictus. În plus, acum văd clar şi ce scrie pe tricou: Macho Man. Are dreptate, nu comentez. Îmi cer scuze roşie toată şi mă adun cu greu din braţele lui. Binecuvântat accident. Nu acceptă cafeaua, că se grăbeşte, dar zâmbetele mele tâmpe le ia la pachet.
Mă zbat de nu am aer, nu ştiu de unde să-l apuc. Am încercat toate tertipurile, nimic nu-mi iese. E atât de frumos şi atât de incoruptibil!! Între timp, am şi slăbit mult – na, suferinţa – şi tot degeaba.
Până ieri, când apare un tataie trecut de 35 de ani, chel, deşirat şi inexpresiv. Mă uit chiorâş la el şi prin cap îmi trec gânduri criminale. „Unde e frumuşelul meu?” Nu mai ştiu dacă am strigat doar în gând sau a fost cu voce tare. Ceva trebuie să-mi fi scăpt însă, că numai ce-l aud pe noul curier proptit în uşa mea:
„Doamnă, colegu’ nu mai lucrează la noi. S-a însurat cu o clientă de-a noastră, din câte am înţeles. Cică îi ducea zilnic câte un pachet şi… asta-i viaţa”.
Ştiam eu că trebuia să comand mai des, la naiba!
Citiţi şi
Fantezie de doamnă mult prea cochetă pentru anii ei
M-a acuzat că sunt nebună, că hărțuiesc bărbați pe net
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
