După prelegerea domnului Mihnea Rudoiu din Bărbaţii-frumoşi-care-se-îndrăgostesc-de-nasoale.
Sunt una din alea care se pupă singură în oglindă şi îşi fac autoportretul cu ruj. Mereu m-am întrebat de ce nu intru în vizorul lui Făt-Frumos. Credeam că e din cauză că locul e prea strâmt (în vizor, nu vă gândiţi la alte prostii). Voia lui Dumnezeu caută lemnul şi spaţiile mici (de la Taxi citire). Nu că ar avea cari, mai degrabă „cari pi cari”. Fac o cafeluţă, nu mai aprind nimic, că m-am lăsat de fumat şi deschid pagina de la catchy.ro. Un domn înţelept mă ia cu binişorul de dimineaţă, să nu-mi crească tensiunea. Nu mai e nevoie să irosesc albăstreală de ochi şi sclipici de buze, că nu aduc noroc în viaţă. Bărbaţii frumoşi, deştepţi şi buni sunt în stare să aprecieze la adevărata valoare starea de frumuseţe, dar la drum lung, preferă nasoalele.
M-am depresat instantaneu, ca o anvelopă scârbită de reeşapare. Ce mă fac? În primul rând, am aruncat toate fardurile la coş. Am îndesat acolo şi pudra şi pensulele şi crăcănata aia de pensetă, mereu îmi dădeau lacrimile din vina ei. Am dat toate hainele mele mai de Doamne-ajută! de pomană şi mi-am cumpărat numai din alea care atârnă dizgraţios pe umeraş. Acum ce să fac până îmi apar iar nişte coşuri pe faţă? Dracu’ să le ia de tratamente cosmetice, astea mi-au fugărit norocul!
Să mă duc la cinema? Acolo e întuneric şi are timp epiderma să se refacă, fără aport de vitamina D, numai toxină proprie.
Abia aşteptam weekend-ul, când mi-am dat seama că trebuie să renunţ la vechile obiceiuri. Mi-am sunat toate prietenele cu silicoane şi buze îngălate, să le anunţ că mă las de ele, trec pe baruri de periferie, cu semiîntuneric, nepăsătoare la pericolul „căsnicie”.
Barul era căptuşit cu băieţi frumoşi. Mi se învârtea capul, de parcă brevetasem bufniţa cu Duracell. Când s-a apropiat unul de mine şi m-a invitat la dans, am crezut că leşin de bucurie. Nu m-a verificat la dinţi, deşi îmi căzuseră câţiva de dimineaţă, la timp, cât să mă umplu de naşpetism. Erau oricum de plastic şi ăia. Mi-a verificat însă sânii. Îl interesa cum am făcut de erau aşa nasoi. „Tare nasoi”, după cum s-a exprimat. Îi descântasem cu ou în coajă, după cum mă învăţase bunică-mea, dar poate că exagerasem puţin. Mi-a făcut semn că e ok, putem trece peste accidentul ăsta. Au mai venit şi alţi prieteni de-ai lui în ring, am dansat până ne-au trecut sudorile. Apoi n-a stat pe gânduri, ca urâţii cu care eram obişnuită, dacă să mă conducă sau nu acasă. M-a băgat în maşină şi mi-a zis că mergem la el. La volan, după ce schimba vitezele, îmi lua şi mie măsura la pulpe, să vadă dacă le lucrez la sală. Era primul meu frumos, nu ştiam cum se obişnuieşte. Acasă la el, pupături languroase, pipăială, declaraţii fierbinţi. Până mi-a dat jos chiloţii. Atunci a început să urle de-am crezut că ne jucam de-a Edvard Munch.
– Băăă, nu eşti naşpa! mi-a strigat înainte de a ieşi grăbit din odaie.
Ghinionul dracului, mă epilasem cu o săptămână înainte şi uitasem să-mi pun perucă.
În bucătărie, la un ceai de mentă, am lămurit lucrurile. Când m-a văzut cu nasul mare, a crezut că-s din alea cărora nu li se dă voie să stea în dantelă, cu faţa la altar. De frică să nu le curgă mucii pe lumânare.
Pe Liliana o găsiţi aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
De ce sunt jocurile de păcănele reimaginate și reinventate?
Alma, drama amantei neprofesioniste
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
