Deşi m-am născut într-un spital orăşenesc, prin vene îmi aleargă, zvăpăiate, pudibonderii de la ţară. Există doi mari inamici a tot ceea ce reprezentăm: frica şi boala. Cancerul ovarian, ca şi cel mamar îşi aleg victimele ca pentru un concurs de frumuseţe. Prejudecăţi şi ruşinea de propria intimitate pavează uneori, nemeritat, acest drum al pierzaniei. Şi de cele mai multe ori ar putea fi evitat.
E umilinţă. Să intri în cabinetul medical şi să-ţi desfaci picioarele, încercând să glumeşti stânjenită. Gândiţi-vă că şi bărbaţii, da, ei, cei ce încurajează făţiş nuditatea, au o problemă cu dezvelirea mândriei personale la încercarea doctorului de a evalua starea de amăreală a perechii lor de nuci.
La primele semne de disconfort, m-am făcut că nu aud. Vaginul meu însă, foarte mofturos, era destul de încercat în năravuri ca să se simtă pregătit să-mi dea o lecţie.
Mă machiez, un pic în exces, ca să-mi ascund sub albăstreala de ochi o parte din stânjeneală. Analizele tac, ca mutele. Sunt programată pentru o scanare. Mă pregătesc sufleteşte, deşi din broşură aflu că nu e cine ştie ce. Dacă aţi ajuns în acest punct şi mai simţiţi oarece emoţii, beţi o vodcă.
Mă preia zâmbitoare o asistentă medicală. Sigur, ea are uniformă, închisă până în gât! Trebuie să semnez nişte hârtii. O parte a procedurii constă în incursiunile de cercetaş ale unui cititor electronic, pe o porţiune joasă de abdomen. Dacă sunt atinsă în locuri considerate intime, nu înseamnă că am trezit pofte nestăvilite tehnicianului, ci sunt parte a procedurii. Dacă totuşi dau peste un mârlan, pot întrerupe scanarea ca să încep pregătirile de dare în judecată a spitalului şi calculul la rece al daunelor de cerut. Dacă credinţa sau anxietăţile mă împiedică, pot solicita un tehnician femeie. Dacă nu, scanare fericită! Semnez. Sunt condusă la masa de lucru. De mică am fost o norocoasă. Tehnicianul nu are mai mult de 29-30 de ani, înalt, blond, frumos, aer introvertit. Cred şi eu, la ce vede zilnic… Scanează partea de jos a abdomenului, după care oftează. E dificil, unghiul pune probleme, e nevoie de o scanare aprofundată, internă. Şi îmi arată o formă semeaţă de vibrator, cu faţă de cercetător ştiinţific. Râd sau plâng? Se aprinde lumina şi îmi este adus un nou set de hârtii de semnat. Mişcări, care de obicei ar putea fi catalogate ca obraznice, acum devin parte din procedură. Tehnicianul îşi va face de cap cu mine, folosindu-se de mâna atotştiutoare a ştiinţei şi tehnicii. Dacă nu vreau să crăp în chinuri, va trebui să strâng din dinţi, să mă gândesc la binele ţării, pacea planetară şi la viitorul sub auspicii mai bune.
Primul meu gând e să mă îmbrac şi să ies dracului de acolo. Am fost orăşeancă destul, ţăranca din mine nu mai are chef de medicină avansată. Al doilea gând e la cât de serioasă poate deveni boala şi cum un pic de prostie îmi poate altera viitorul. Al treilea, şi el destul de important, se referă la tânărul din faţa mea. Când mai prindeam eu ocazia ca o aşa frumuseţe de bărbat să se apropie în felul ăsta de mine?! Am şi eu o vârstă. Trecută. Nu trecută rău, dar trecută. Bărbatul pare să-mi citească gândurile. Roşeşte până la tâmple. Semnez. Procedura începe cu tradiţionalul: „Îmi cer scuze, o să vi se pară rece, dar e un disconfort trecător”. Râd din tot sufletul şi mişcările ample îi produc castravetelui electronic un orgasm, o parte din maşină începe să ţiuie. Râde şi el, apoi ne vedem de treabă, ba facem şi conversaţie. Mă gândesc să-mi dau ochii peste cap cu nişte ah!-uri şi oh!-uri , dar e prea tânăr şi mai are şi alte programări. Mai bine. De la o prietenă aflu că prea multă glumă îmi putea aduce o reclamaţie pentru conduită nepotrivită. Kafkian.
Pentru cele tinere, care au fost cuminţi şi au citit tot până aici, o să povestesc despre prima mea vizită la ginecolog.
Eram studentă. Mai era Ceauşescu. Pe coana Leana o durea măseaua şi a cerut controale ginecologice, obligatorii şi gratuite pentru toate studentele. Nu trebuia să dăm dreptul. Comasaseră 5-6000 de suflete în complexul studenţesc, dar viaţa noastră sexuală aparţinea partidului. Aflată într-o scurtă vizită acasă, hotărăsc să îl fac la policlinica locală. Îi cer sfatul mamei mele vitrege. O născuse pe soră-mea asistată de unul care vorbea porcos, nu-l putea recomanda urechilor de virgine. Plec în expediţie. La cabinet e afişat programul medicilor, un el şi o ea. Alerg după ea. Mă prezint la ora stabilită pentru consult cu un buchet bogat de garoafe albe. Deschid uşa şi din tălpi mi se scurge nişte superglue. E el de serviciu. Au făcut schimb de tură. Ca vita care se întoarce singură de la păscut, îmi recit numele, data naşterii şi adresa. Pun pe birou foaia care plânge după o ştampilă. Domnul doctor, un amestec de Delon, Clooney şi Jeremy Irons, doar că mai tânăr, nu pare să sesizeze prin ce trec.
– Când aţi avut ultimul ciclu?
Deşi nu adormisem, fac eforturi să mă trezesc. Cu coada ochiului văd masa de tortură.
– În ce an suntem?
Pune ştampila şi mă conduce grijuliu până la uşă, să se asigure că nu-mi uit în cabinetul lui naveta spaţială.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Împreună până se va face târziu în noi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Îndrăgostește-te de o femeie care nu are nevoie de tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
