Avea doar şapte ani, era încă un copil care de-abia începea şcoala şi încă se uita la Candy Candy. Încă se juca v-aƫi ascunselea în fața blocului şi mergea cu genunchii însângerați la mami să sufle peste ei ca să treacă durerea.
Nu ştia ce înseamnă tot ce simțea în momentul ăla în care stătea singură la balcon şi se uita la el. Ṣtia doar că simte că ia naştere ceva în ea, creştea ceva acolo în stomac şi n-o lăsa să respire. Inima îi bătea atât de repede, încât avea impresia că sunt mii de aripi care bat acolo şi încearcă să zboare sus-sus de tot spre albastrul cerului de primăvară. Un albastru atât de frumos şi de intens cum nu mai văzuse până atunci. Oare mereu a fost aşa? Ṣi dacă n-a fost aşa, de ce e totul schimbat acum? De ce toate gândurile ei se întorceau acolo la faƫa lui, la zâmbetul din ochii lui?
©Thomas Saliot
Când îl vedea de aproape, ceva ciudat se întampla cu genunchii ei, se înmuiau şi îi era frică să nu cadă pentru că simƫea că nu o mai puteau susține. Simțea că amețeşte şi se speria. Dar nu putea fi ceva rău pentru că în tot timpul ăsta un zâmbet îi creştea pe faƫă şi nu-l putea şterge de acolo nicicum. Simțea ceva cald pe dinăuntru, ca atunci de Crăciun când a găsit sub brad exact ce şi-a dorit. Era rău ce simte? Dacă era rău, de ce se simƫea aşa de bine?
Când el vorbea cu ea, toate gândurile ei fugeau şi se amestecau şi nu mai înțelegea nimic. Încerca să prindă unul şi să-l țină strâns, încerca să articuleze un cuvânt coerent, dar nu ştia ce minune se întâmpla cu ea, pentru că limba îi era legată, oare mereu i-a fost atât de greu să spună un simplu „bună”?
De fiecare dată, vorbea cu frații prietenelor ei, vorbea cu baieții de la ea din bloc, se jucau şi se alergau, vorbea cu colegul ei de bancă în fiecare zi, de ce îi era atât de greu să vorbească cu băiatul ăsta? Ce avea el atât de special încât o făcea să-i fie frică, să se bucure, să-l caute şi să fugă de el. Să spere că va vorbi cu ea, deşi ea era incapabilă să-i răspundă.
A înțeles mai târziu că acela fusese momentul în care se îndrăgostise pentru prima dată. A mai simƫit dragostea de atâtea ori după aceea, dar niciodată cu aceeaşi intensitate, cu aceeaşi fericire, încântare, frică şi adrenalină. Nimeni şi nimic nu a mai reuşit să o facă să găsească sentimentul acela de atunci. Stare pură de fericire.
În fiecare început de primăvară, când soarele se arată timid şi cerul este atât de albastru, când păsărelele îşi regăsesc glasul şi totul este luminos în jur, îmi aduc aminte cum o fetiƫă stătea singură la balcon, se uita la băiatul cu cel mai frumos zâmbet şi cei mai negri ochi, era speriată şi fericită şi începea să trăiască.
Guest post by Claudia Anton
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
