Dintre toate fanteziile feminine, poate cele mai „vinovate” sunt cele legate de foste iubiri. De scenarita de care suferim atunci când ne imaginăm, în mii de variante posibile, cum ar decurge întâlnirea cu un anumit fost iubit. Le consider „vinovate” în sensul că simpla lor existenţă denunţă o gravă discrepanţă între prezent şi trăiri. Până la urmă, dacă acea etapă ar fi fost încheiată, nicio astfel de fantezie nu ar fi avut loc. Dar uite că nu este. E incitantă, ce-i drept, o întâlnire după 10, 20 sau chiar 30 de ani cu cel pe care, odată, l-ai iubit nebuneşte (şi pe care, într-un anume fel, încă îl mai iubeşti şi azi).
Te mai vede el cu aceiaşi ochi? Ţi-a păstrat, oare, în suflet, un loc special, aşa cum ai făcut şi tu, în ciuda a toţi şi toate câte s-au întâmplat între voi şi între timp, de la despărţirea voastră? Veţi fi şocaţi unul de înfăţişarea celuilalt? Să nu uităm că memoria păstrează imaginile ultimei voastre întâlniri faţă în faţă şi, evident, de atunci ambii v-aţi schimbat foarte mult şi nu mereu neapărat în bine. Deşi, uneori – în cazurile „grave” – acest aspect nu are nici cea mai mică relevanţă.
Până la urmă, când doi foşti iubiţi se reîntâlnesc după ani de tăcere, iar inima, în loc să-şi vadă de ale ei, începe să sară într-un picior, în timp ce creierul şterge cu nădejde ultimii ani trăiţi aiurea, iar raţiunea adoarme ca prin famec, ei bine, atunci situaţia este şi „vinovată”, şi „gravă”, şi „indezirabilă” şi… de ce nu, și „minunată”!! Să nu aud însă de „ciorba încălzită” în care nu cred mulţi. Nu are nicio legătură. Aici e vorba de continuare, nu de reluare.
Am cunoscut femei care au trăit ani de zile cu o nelinişte prost ascunsă în suflet şi pe care această fantezie împlinită le-a smuls efectiv din zona de confort călduţă şi protejată în care se refugiaseră, comod, în braţele vreunei căsătorii oneste, dar triste, în care cea mai mare bucurie a lor era poate să-şi întreţină trecutul, mângâind absent amintirile de la acel el. Amestecându-i cu vinovăţie inelul primit în dar printre restul bijuteriilor pe care, prea des, le îngrijea şi le curăţa.
„Întreţinerea bijuteriilor e pasiunea ei, cine s-o înţelagă”, spunea ridicând din umeri, bărbatul tampon. Aceste femei – care la reîntâlnire au purtat cu trufia victoriei din nou, inelul primit de mult, tare de mult, în dar -, în scurt timp au dat comoditatea în schimbul sentimentelor şi au înlocuit amintirile cu prezentul în care, justificat, interesul lor a început să graviteze în jurul unor… coafuri de mireasă!
Destin? Curaj? Fantezie „vinovată” împlinită?
Mai contează?
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Nimic în afară de ochii blânzi, prea timizi, nu-l deosebea de restul clasei
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
