Tot mai multe persoane îmi spun pe un ton serios că, dacă ar fi vrut, ar fi putut fi nişte pitzi care, clipind frumos din gene în faţa unor burtoşi libidinoşi din Bamboo, să aibă acces la trai fără griji, dar ele, având o conştiinţă fermecătoare a sinelui, au renunţat la drumul facil al izbânzii prin mijloace corupte şi au ales calea dificilă a consacrării profesionale prin forţele proprii.
E înduioşătoare această versiune, dar trebuie făcut un amendament: e incompletă.
Majoritatea pitzipoancelor care, în mod normal, ar trebui să-şi treacă pe Linkedin nu facultatea făcută la Spiru, ci masterul absolvit Magna Cum Laude la Universitatea din Bamboo, neîndoielnic, rămân până la finalul vieţii nişte tute. Dar e incert dacă vor reuşi mult timp să aibă acces la distracţiile şi beneficiile pe care le presupune piţiponceala.
Pentru că şi tipele cu creierul prăjit la solar, pentru a se bucura de graţiile unui gelat cu bani, au parte de aceeaşi concurenţă dură ca tipele din lumea corporatistă pentru ocuparea unui post de manager. Nu e chiar simplu să convingi. E o artă şi asta. O artă ce presupune dirijarea tuturor traseelor neuronale către datul din fese şi râsul de-a proasta când stai pe genunchii unui uncheş slinos. Dar, ca toate artele, e una riscantă, totuşi, căci dansul pe mese în cluburile de fiţe, acidul hialuronic din buzele ţuguiate care aruncă rânjete strindete şi ţâţele târâte în rochiţe megadecoltate nu-s niciodată garanţia unui trai îndestulător pentru restul vieţii. Ci doar promisiunea iluzorie a unuia, şi asta la început, când eşti nou intrată în schemă. Hai, poate încă zece-unşpe ani. După care, cu puţin noroc, mai apari la Capatos de două-trei ori boită ca o paraşută, bârfind nişte nume care sunt importante exclusiv în capul tău şi al tutelor de acelaşi calibru cu tine, şi eşti trasă pe linie moartă. Definitiv. Fiindcă nu mai interesezi pe nimeni. Dacă ai fost pragmatică, poate ai pus suficienţi bani deoparte cât să fii a mia pitzi care îşi deschide un salon de manichiură-pedichiură. Ştim, oficial vei fi astfel o artistă, o make-up artistă. Practic, vei avea acest statut doar când vei fi împreună cu alte maimuţici din cercul tău de prietene, care au expirat, de asemenea, lamentabil, dar au avut prevederea să-şi deschidă şi ele un salon identic cu al tău. Ca să fie şi ele tot nişte artiste.
Of of of, artistele astea ale neamului!!! Ce ne-am face noi fără ele? Ce unghiuţe de neam prost am posta pe facebook dacă nu s-ar pune ele în slujba vulgarităţii noastre!!!
Okey, dragi femei, ideea e că, atunci când sunteţi în cumpănă dacă să abordaţi viaţa prin mijloace piţiponceşti sau înhămându-vă la jugul unei profesii onorabile, cu satisfacţii care vin în timp, uneori după ce împliniţi 30 de ani, iar voi optaţi pentru varianta din urmă, nu înseamnă decât că aveţi capul pe umeri. Ceea ce e de admirat doar într-o ţară ca a noastră, cu valori răsturnate, nu şi într-una cu principii sănătoase.
Fiindcă a fi pitzi nu înseamnă automat vacanţe exotice, maşini scumpe, viaţă luxoasă şi gelaţi burtoşi care vor să te facă prinţesa lor. Poţi să ai o mentalitate de pitzi şi să vezi doar Herculane şi asta prin bunăvoinţa unui naşpet care te umileşte într-un hal de neimaginat. Atât de tare că nici nu te va lăsa să-i conduci Loganul.
Să ai o înfăţişare drăguţă şi să îţi baţi joc de ea punând-o la mezat în cluburi, în speranţa unui troc avantajos, reflectă atât o gândire superficială despre ce e important în viaţă, cât şi dăunătoare pe termen lung.
La un nivel mai general, a fi pitzi nu înseamnă doar a da din fese prin cluburi, ci a le flutura, metaforic, în faţa vieţii, crezând că astfel o vei da pe spate. Altminteri, un club poate fi la fel de bine un birou într-o corporaţie sau companie de stat, iar fundul pe care îl afişezi mândră nevoie-mare poate fi la fel de bine creierul cu care seamănă în mod izbitor.
A fi pitzi nu înseamnă neapărat că eşti iremediabil proastă sau nu ştii ce vrei de la viaţă (deşi e o mare probabilitate să bifezi ambele condiţii), ci că mizezi pentru îndeplinirea scopurilor pe acele calităţi perisabile care, când vor expira, te vor reduce, per ansamblu, la zero barat.
Aşadar, dacă ai de ales între a fi o pitzi şi orice altceva şi alegi acest „orice altceva”, chiar dacă nu te vei plimba cu yachtul pe Mediterana şi vei lucra toată viaţa într-o corporaţie fâcând bilanţuri contabile, ce e sigur e că vei avea mai multe şanse să ai parte de viaţa care ţi se potriveşte. Şi care, din fericire, nu e întotdeauna cea pe care o visezi.
Dacă înţelegei ce vreau să spun.
Mihnea există virtual doar AICI.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
