Am ales: Shiseido Spa!

26 June 2017

În fiecare decizie pe care o luăm în viaţă se oglindeşte curajul nostru. Faptul că avem puterea să alegem (asumându-ne, chiar şi fără să vrem) urmările acelei decizii, mie mi se pare un act de curaj. De aceea, nu mă număr printre cei care judecă şi critică deciziile celor din jurul meu – cu excepţia propriilor mele decizii, însă aici intră în joc perfecţionismul meu – mai mult un defect decât o calitate. Dar chiar şi aşa, am luat decizii de-a lungul timpului asupra cărora am revenit doar pentru a le confirma.

De câte ori mă privesc în oglindă, odată cu anii adunaÅ£i discret pe la tâmple ÅŸi în suflet, sunt fericită că am început să mă aleg ÅŸi pe mine. Am început să decid că merit să fiu aÅŸa cum visez tainic, că depinde de mine să schimb ceea ce, aparent, poate părea de neschimbat. Depinde de mine să mă dezbrac, pe rând, de vălurile unei false pudori, ale unei false modestii, ale unei neîntemeiate ruÅŸini, ale unei jenante comodităţi camuflate de haine ÅŸi scuze inventate. Depinde de mine să pot – chiar vara asta – să păşesc alene, cu capul ÅŸi inima sus, îmbrăcată sau doar în costum de baie, sub privirile laser ale celor din jur, ÅŸi să mă simt bine în forma pe care eu mi-o doresc ÅŸi eu o… creez. ÃŽn forma pe care orice femeie o poate obÅ£ine prin remodelare corporală. Åži prin decizia de a nu se mai pune ultima pe lista priorităţilor. Prin decizia de a fi bună cu sine însăşi.

Vara asta eu am decis. Am ales să mă las pe mâna terapeuţilor Shiseido Spa care au pregătit două pachete de remodelare, care se bazează pe cele mai avansate tehnologii non-invazive şi cu rezultate vizibile din prima lună.

Stejarii_Shiseido Spa_piscina reshape

Primul pachet, în valoare de 2020 lei, îţi propune să combini 3 sesiuni de crioterapie cu 6 sesiuni de lipomasaj mecanic, pentru a slăbi în centimetri şi pentru a obţine o piele mai fermă, fără celulită. Crioterapia este o procedură recunoscută pentru eliminarea ireversibilă a ţesuturilor grase, având la bază criolipoliza combinată cu vacuum-ul. În urma tratamentului, stratul de grăsime este redus definitiv, fără efecte secundare, fiind considerat echivalentul liposucţiei chirurgicale. Crioterapia permite modelarea remodelată, fiind recomandată atât pentru coapse, şolduri, abdomen, cât şi genunchi şi braţe. Rezultatele crioterapiei sunt accentuate de şedintele de lipomasaj mecanic realizat cu ajutorul sistemului LPG Cellu M6 Integral 2, care stimulează producerea de colagen şi de elastina, activează microcirculaţia, detoxifică organismul şi reduce stratul de celulită.

Al doilea pachet, în valoare de 1960 de lei, combină 3 sesiuni de crioterapie cu 6 masaje de remodelare pentru şolduri, picioare şi talie de 45 de minute. Acest masaj se concentrează pe zonele problematice şi cel mai frecvent afectate de reţinerile de apă şi de celulită. Tratamentul constă într-o succesiune de mişcări precise, care stimulează circulaţia sanguină şi limfatică, drenarea ţesutului, stimularea lipolizei şi eliminarea ţesutului adipos.

Rezultatul? O siluetă bine definită, vei pierde acei centimetri în plus şi vei avea pielea mai fermă.

Mai multe detalii la Recepţie Shiseido Spa: (+40) 744 332 286



Citiţi şi

Jachete de iarnă damă – alege un tip de croială care să se potrivească siluetei tale

Cum să alegi cele mai potrivite rochii în funcție de forma corpului

Shiseido Spa at Stejarii Country Club, dublu premiat la World Luxury Spa Awards

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro