Calc apăsat pe asfaltul aleii din parc. De o parte și de alta, frunzele au acoperit pământul.
Ici-colo, câte o frunză se desprinde de copacul ce i-a fost sprijin, iubit sau prieten atâtea luni. S-au despărțit impăcați cu destinul lor, după ce s-au sărutat o parte din primăvară și o vară întreagă. Acum, își spun adio, așa cum ar fi trebuit să o facem și noi în urmă cu mai bine de 20 de ani, dar nu am avut puterea necesară.
Cum mai trece timpul ăsta!
M-am obișnuit să îți vorbesc, chiar și atunci când nu eşti lângă mine. Îți vorbesc în gând, căci știu că mă auzi, oriunde ai fi. După atâția ani, încă ne simțim unul pe celălalt.
Pășesc pe frunze, zdrobindu-le cu propria-mi greutate. Mă afund în ele, așa cum mă afund în gânduri, aproape pierzandu-mă, scufundandu-mă, încet-încet, în beția de iluzii, ce m-a ținut aproape de inima ta atâta amar de vreme.
Astăzi, este ziua cea mare, este ziua în care ne revedem, când ne rematerializăm în tu și eu, în noi, poate, așa cum am fost odată.
Pentru prima dată în 20 de ani, hologramele vor deveni trupuri ce se pot simți. Mă tot întreb cum o să fie. Mi-am imaginat de atâtea ori momentul acesta. Vizualizam cu ochii minții cum o să ne atingem, cum o să ne îmbrățișăm, care vor fi primele sunete eliberate de buzele noastre în momentul revederii.
Ultimele zile au fost îngrozitoare. Nerăbdarea nu m-a mai lăsat să mă odihnesc și acum se vede pe fața mea. De dimineață, mi-am văzut chipul atât de urât! De parcă miile de gânduri m-ar fi schilodit. Ce bine că există produse care pot ascunde toate acestea, cel puțin la suprafață!
Dar, în ciuda dorinței arzătoare de a ne revedea, mi-e teamă că o să îți par alta, că o să ai senzația că nu sunt eu, că nu voi fi la nivelul așteptărilor tale, că vrei să fiu la fel de fragedă și firavă, cum eram atunci, demult, când ne iubeam și ne doream ca doi flămânzi.
Astăzi nu mai sunt o copilă. Sunt o femeie în toată firea. Am trecut prin multe, iar fiecare moment se citește pe fața mea. Fiecare rid poate să spună o poveste.
Astăzi, sunt femeie și îmi place. Știu ce vreau și, mai ales, știu cine sunt cu adevărat.
Astăzi, sunt directă, prea directă, poate. Cer atunci când vreau să mi se dea, spun ce îmi place și ce nu, mă supăr și nu ascund asta, râd și, la fel, las să se vadă.
Da, m-am schimbat mult, de fapt, am evoluat, însă esența a rămas aceeași.
Mai fac doi pași și mă sprijin de un copac. Ridic privirea și văd cerul mai ușor decât m-aș fi așteptat. Uitasem că e toamnă și copacii nu mai sunt îmbrăcați. Goliciunea crengilor sfredelește norii aceștia fumurii, ce mă învăluie. E toamna nostră, numai a noastră.
E frig sau mi s-a făcut doar mie frig? Mă uit la ceas și îmi dau seama că mai sunt vreo cinci minute până la venirea ta. Inspir puternic și expir, parcă eliberându-mă de toate grijile.
M-am tot uitat la fotografiile cu tine. Ești exact la fel cum te știam, cum mi te imaginam. Aceeași statură, aceeași privire, același zâmbet. Of, Doamne, ce dor îmi e de zâmbetul tău, de râsul tău, de ironiile tale, de atitudinea aceea á la James Dean!
Ce emoții am! Aș fugi fără vreo explicație și m-aș ascunde de tine pentru totdeauna. Mi-e teamă să nu citesc în ochii tăi dezamăgirea. Prefer, mai degrabă, să trăiesc cu dorința de a te revedea, decât cu imaginea dezamăgirii tale.
Închid ochii și îmi alung gândul acesta urât. Îmi ridic ușor pleoapele și am senzația că te văd.
Dar nu, nu ești tu. Ești doar în mintea mea. Îmi scutur capul, mă frec la ochi, dar ești încă acolo, în fața mea.
Râzi din ce în ce mai zgomotos și te aud ca prin vis.
– Eu sunt, nu o iluzie! Nu pe mine mă aştepţi?
Te apropii de mine și îmi iei fața în mâini. Îmi mângâi obrazul, fără să îți muți privirea. Te privesc hipnotizată și nu pot să rostesc vreun cuvânt. Îți apropii buzele de ale mele și mă săruți încet. Îți treci mâinile pe spatele meu și mă tragi spre tine. Îmbrățișarea aceasta parcă era tot ce așteptam.
Rămânem lipiți, unul de celălalt, într-o îmbrățișare eternă.
Guest post by Tina Stana
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
