S-a amețit în seara asta. Și plânge. Din frustrare, dezamăgire și dor. Și îi dă mesaj. Îi spune că îi e dor de el, dar și că nu se mai întoarce. E amețită și fericită. Că a făcut ce a simțit, mereu, că a luptat când a fost de luptat și a plecat când a fost de plecat. Că s-a recăpătat pe ea.
Dansează pe plajă. Cu sufletul. Și marea îi hrănește fiecare vis și fiecare rană nevindecată. Încă. Mâine se vor mai vindeca puțin. Și poimâine. Fiindcă în fiecare zi se închid uși în ea, uși ale trecutului, uși care n-au lăsat-o să meargă înainte. Azi se închid. S-au închis și ieri. Se vor închide și mâine.
E pe plajă și e dimineață. Și marea miroase sărat. Și astăzi parcă-i spune ceva.
„De ce plângi?”
„I guess I’m saying goodbye.”
Plângea să se descarce, nu fiindcă o durea, ci pentru că, în sfârșit, lăsa totul să treacă. Ca valurile. Ca în melodia aia de la Nickelback, pain’s supposed to heal in stages. Până când, într-o zi, nu mai doare. Te trezești și ești bine. Și îți bei cafeaua pe balcon și miroși praful de București și îți dai seama că ești fericit. Tu cu tine. Și apoi îl mai visezi pe el un pic, doar că până și în vis ești conștientă și mândră, că și de acolo pleci. Și te trezești mândră de tine. Te simți mare. Simți că ai mai crescut un pic și te-ai lua în brațe, să te îmbrățișezi și să te pupi pe frunte. Și trece o zi, trec două și primești niște poze. Și te vezi cum erai, cu el.
Mă privește din ecranul telefonului. E mândră. E puternică. Și tristă. Are ochii încercănați, chiar de-s ascunși sub un strat serios de fond de ten. Cearcăne roșietice, vinete la colțuri. Aș vrea să o iau în brațe și să îi spun că o să treacă. Să îi spun că vor mai trece doi ani și că ea va crește. Că va învăța să le lase în urmă, să transforme rănile în victorii și să se cunoască pe ea însăși. Aș vrea să îi spun să nu îi fie teamă, că viața merge mai departe și fără el. Că va fi fericită. De una singură. Că va întâlni persoane care îi vor hrăni sufletul, care vor fi la locul potrivit în momentul potrivit și care o vor iubi mai mult decât a putut-o face el vreodată. Și că, mai presus de toate, ea se va iubi pe ea. Cu totul. Din cap până în picioare. Aș vrea să îi spun că Phoenix îi va sclipi pe coaste si că nicicând nu va fi simțit asta mai tare.
Guest post by Casandra
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
