Era o zi ploioasă de primăvară, A și N, două prietene înconjurate de copiii lor veseli și zgomotoși, își savurau cafeaua la o vorbă ca între fete. Printre gurile de cafea, începuseră o mică analiză pe seama faptului că cel mic, ultimul născut al N, seamănă izbitor de mult cu tatăl acestuia, singurul detaliu care ar fi putut face diferența fiind barba, care clar îi lipsea bebeluşului, pentru a nu fi imaginea din oglindă a tatălui său. Zâmbete, glume, discuții mai serioase, ce vei face acum, cum o să fie viitorul vostru, ce ați decis pentru voi și pentru copilul vostru…? Multe întrebări care nu își aveau încă răspuns, însă chiar și așa, N era relaxată, știa că V, tatăl bebelușului ei, o iubește, și-a dorit copilul poate mult mai mult decât ea, pentru el fiind primul – la ea deja al treilea – și ce urma să vina nu avea decât să fie de bine.
Niciun nor la orizont care să anunțe vreo furtună prea curând, însă toată liniștea e curând perturbată de sunetul telefonului lui N. Era el, tocmai îi trimisese un SMS: „Mă mai iubești?”, ea nu a stat prea mult pe gânduri și, după discuțiile cu prietena ei legate de viitor, îi trimite la rândul său un SMS, fără nicio legătură cu întrebarea de la el: „Îţi este suficient ce ai? Mai vrei un alt copil?” și clar, un răspuns afirmativ nu ar fi însemnat încă un copil cu ea, căci acest lucru îi era deja imposibil din motive medicale. Vine și răspunsul lui: „Da, N, mai vreau un copil cu M!”, iar ea simte cum i se înmoaie picioarele și cum se sufocă… Bărbatul care în urmă cu câteva luni îi săruta ca pe icoane burtica în care bebelușul lor, fructul iubirii lor, creștea, acum îi spunea direct că își mai dorește un copil cu femeia pe care urma să o părăsească.
Zilele trec și discuțiile curg, aceeași temă, aceleași gânduri, aceiași nervi și dezamăgiri, promisiuni. El vrea înțelegere și sprijin din partea celei care acum o lună îi aducea pe lume copilul care ar fi trebuit să schimbe totul în mai bine între ei, copilul care ar fi trebuit să contribuie la luarea unei decizii pentru un viitor comun. Cum poți tu, bărbat tâmpit, să îi ceri să înțeleagă și să îți fie alături în prostia pe care te încăpățânezi că o faci sub pretextul unei obligații morale? (preeclampsia nu e o vină)
Cum poți tu să îți faci planuri că vei părăsi o femeie după ce naște când încă nu e însărcinată, cum poți spera că cea care deja are un copil cu tine poate înțelege și poate răbda, te poate primi în brațele ei după ce planurile tale de-a dreptul diabolice se vor fi împlinit? Singura datorie pe care o ai față de ea după ce te-ai îndrăgostit de o altă femeie este să o părăsești, să o lași liberă să își trăiască viața, să se îndrăgostească și să aibă copilul dorit cu un bărbat care visează să rămână lângă ea, nu cu tine, cel ce o vede deja abandonată după posibila naștere a copilului vostru! Cum poți să speri că va rămâne legată de tine printr-un copil si te va ierta devenindu-ți, astfel, prietenă?
Eu sunt femeie, nu te-aș ierta pentru ea, nu pot să te iert nici pentru mine! Binele pe care ai putea să ni-l faci acum ar fi să ne scutești de prezența ta, nu ești om când faci un copil cu o femeie despre care strigi în gura mare că o iubești și nu vrei să o pierzi, dar îţi mai doreşti încă un copil şi cu alta și nu ești om nici când „te simți dator față de fosta nevastă să îi lași cadou de despărțire un copil”. Cât despre bărbăția ta, nu am cuvinte… termenul nu există în nimic din tot ce ai ajuns să faci!
Guest post by UNA
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
