Personaj misterios, legendară prin creația sa, Emily Dickinson este considerată una dintre cele mai importante poete americance. Fascinat de personalitatea aceastei autoare, care a scris mai mult de 1800 de poeme, cineastul britanic Terence Davies (The Sunset Song) i-a dedicat o peliculă (biografie cinematografică) plină de sensibilitate. A Quiet Passion este, de fapt, un portret detaliat al societății din Massachusetts din secolul al XIX-lea. Copil al epocii victoriene, crescută înainte de Războiul de Secesiune, Emily se distingea în aristocrația locală printr-o puternică aversiune față de religie. Așadar, în Noua Anglie, din veacul al XIX-lea, tânăra Emily Dickinson nu încetează să se revolte împotriva discursurilor evanghelice care sunt lansate printre tinerii de familie bună. Tatăl ei se vede nevoit să o țină acasă, spre bucuria surorii sale, Vinnie/Lavinia (Jennifer Ehle), cât și-a fratelui ei, Austin (Duncan Duff). De-a lungul întregii vieți, Emily a rămas atașată de familia sa și n-a suportat niciodată ideea de a-și părăsi părinții. Puternicul atașament al celor trei copii față de căminul părintesc i-a împiedicat să părăsească orășelul Amherst, unde – astăzi – se găsește casa memorială a/muzeul familiei Dickinson.
Spectatorul este îndreptățit să creadă că are de-a face cu persoane considerate astăzi genii, în măsura în care niciodată nu și-a pus problema asupra modului în care acestea au trăit în intimitate. Să fie așa de greu de crezut că și aceste persoane deosebite/geniale ar putea suferi? Pasionată de poezie, Emily creează zi și noapte, în speranța că i se vor publica scrierile. De-a lungul timpului, Emily se străduiește să afle chintesența poetică; întâlnirea cu o tânără independentă și refractară la convențiile sociale îi alimentează și mai mult opoziția. Din acel moment, ea nu ezită nicio clipă să se împotrivească oricui încerca să îi dicteze și să-i impună conduita. Scenariul include consecința faptului că universul poetesei era redus la minimum; regia conține suficiente scene de interior ce redau cu fidelitate austeritatea existenței unei autoare cu idei morbide, care scria despre moarte și despre fugacitatea vieții.
Ideea de biografie cinematografică, fidelă datelor istorice (filmările au avut loc chiar în Amherst, Massachusetts), ar putea stârni plictiseala, dar pelicula realizată de Terence Davies încearcă să adauge o notă de îndrăzneală prin introducerea unor scene pitorești într-o atmosferă ostilă. Anumite personaje par de-a dreptul burlești, dacă ne gândim la Vryling Wilder Buffum (Catherine Bailey), amica intimă a lui Emily, cea care aduce nota de umor necesară într-o dramă. Despre noutăți (tehnice) – este de remarcat travellingul spectaculos ce redă un efect similar celui de morphing la nivelul chipului personajelor principale (adolescenta, interpretată de Emma Bell, apoi poeta de la maturitate, interpretată de actrița Cynthia Nixon).
Într-o epocă în care singurul scop al existenței unei femei era să se mărite și să depindă (complet) de soț sau de familie, această eroină nu făcea altceva decât să-și petreacă zilele scriind, meditând. Realizatorul și-a dorit să ilustreze suferința pe care-a îndurat-o acestă poetă, expunând trăirile acesteia. Emily Dickinson se lansează într-o căutare tenace a chintesenței poetice trăind într-o cvasi-recluziune, izolându-se treptat de restul societății. Cotele melancoliei acestei femei sunt atinse în perioadele în care se străduia să obțină recunoașterea talentului său literar citind din poemele sale unor persoane influente (preotul comunității), dar constata că încurajările întâziau să apară. Fiind un spirit fragil, Emily simțea cum fiecare dezamăgire sporește doza de „otravă” care-o contamina. Frumuseța imaginii și rigoarea clasică a regiei se întâlnesc cu delicatețea limbajului. Marea calitate a scenariului este aceea de-a face accesibilă (printr-o retorică ireproșabilă) poemele lui Emily Dickinson. Vibrația fiecărui cuvânt de amintește de frumusețea limbajului, mai ales atunci când există și un suport muzical pe măsură (solourile de pian sau părțile orchestrale compuse de Charles Ives). Un scenariu nu ar putea fi impecabil dacă nu ar exista și o distribuție pe măsură în care o regăsim pe (aceeași) perfecționistă Cynthia Nixon (cunoscută și datorită rolului Miranda din celebra serie Sex and the City). Forța acestui film biografic rezidă și în sensibilitatea relevată de această actriță inteligentă; opera lui Emily Dickinson este eficient pusă în valoare, spectatorul fiind stârnit să o (re)descopere. În viziunea lui Terence Davies, Emily Dickinson rămâne ermetică în fața lumii exterioare; poeta va îmbătrâni asistând, mută și terifiată, la suferințele femeilor căsătorite din preajma sa. Una dintre ele își definește sfârșitul libertății prin mariaj, o alta își exprimă în lacrimi frustrarea și suferința de-a nu fi simțit vreodată că „și-a trăit viața” și o a treia înșelându-și soțul. Figura (aproape) monahală a celebrei poete servește aici doar la explorarea unei serii de clișee despre sacrificiul de sine (în cazul artistei) și despre condiția femeii în acea epocă.
Se pot face, cu ușurință, comparații cu filmul realizat de Jane Campion (Bright Star), în care iubirea dintre poetul John Keats și muza sa, Fanny Brawne, găsea un ecou sublim în frumusețea naturii (discret colorată, luminoasă). În filmul lui Davies, poeta se fixează în opoziție cu lumina. Chiar de la începutul filmului, tânăra nonconformistă o anunță deja pe cea care va deveni; în timp ce toate fetele de la pension se rânduiau pentru a-și exprima crezul, Emily rămâne singură în centrul atenției, scăldată de razele soarelui (agnostica se va izola la fereastră, gânditoare, în reflectările aurii ale toamnei). Acest tablou romantic, în maniera lui Friedrich, ajunge laitmotivul acestei pelicule (Imaginea: Florian Hoffmeister). Într-o stranie monotonie, cineastul a construit portretul unei liber-cugetătoare într-un context aparte: o existență melancolică și contemplativă (Emily Dickinson: „Poems are my solace for the eternity which surrounds us all”). Sigurele figuri masculine, din preajma acestei autoare, au fost tatăl și fratele ei, deși, un timid admirator se strecoară stângaci la parterul casei sale. Ca un eremit, Emily se retrage din lume, ducându-și traiul în cămăruța ei de la etaj. Întreg ansamblul funcționează pentru a ilustra solitudinea descrisă de artistă în poemele sale, timpul și forța lui de-a altera (cam) tot devine cheia de boltă din această dramă cu caracter biografic. Într-o permanentă comparație cu celebra Jane Austen, americanca se va menține (și ea) în lumina crepusculară, ridurile îi vor brăzda chipul, tâmplele i se vor albi, iar apropiații săi vor ieși rând-pe-rând din scenă, într-un lung cortegiu funerar. Obsedat de profunzimea versurilor poetei, Terence Davies transpune cu fidelitate toate convulsiile și agonia celei care-a exprimat durerea: „I like a look of Agony, Because I know it’s true (Poem 241)”. A Quiet Passion invită spectatorul să ia în serios opera celebrei autoare explicând de ce aceasta este, în egală măsură, bogată și austeră, așa cum este însăși pelicula semnată de Terence Davies.
Regia: Terence Davies
Scenariul: Terence Davies
Imaginea: Florian Hoffmeister
Decoruri: Merijn Sep
Costume: Catherine Marchand
Montaj: Pia Di Ciaula
Productori: Roy Boulter, Sol Papadopoulos
Distribuția:
Cynthia Nixon și Emma Bell – Emily Dickinson,
Jennifer Ehle – Lavinia Dickinson,
Jodhi May – Susan Gilbert,
Keith Carradine – Edward Dickinson
Durata : 126 min.
Participări la Festivaluri:
Berlin International Film Festival, 2016
Toronto International Film Festival, 2016
Audi Dublin International Film Festival, 2016
Chicago International Film Festival, 2016
Cambridge Film Festival, 2016
BFI London Film Festival, 2016
Palm Springs International Film Festival, 2016
San Sebastian Film Festival, 2016
New Zealand International Film Festival, 2016
Citiţi şi
Despre moarte și alte nimicuri
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
