Competiția TIFF 2017: adevăr sau provocare?

9 May 2017

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie) este dedicată exclusiv regizorilor aflați la primul sau al doilea film, dintre cele 12 titluri care concurează pentru Trofeul Transilvania, opt fiind debuturi.

Glory

Glory

Ca-n fiecare an, mă interesează să descopăr acele voci singulare și curajoase care nu joacă precaut și preferă să riște totul pe o carte. În selecția din acest an, șocul vine de unde te aștepți mai puțin, emoția arde la foc mic, dar efectele ei sunt devastatoare, dilemele morale și pariurile formale te scot din zona de confort, iar relațiile de familie sunt puse la grea încercare înainte ca situația să se stabilizeze. Adevărurile vieții și provocările ficțiunii – aceasta e aventura competiției TIFF din 2017”, declară Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

Heartstone

Heartstone

În ediţia din acest an, România nu este prezentă decât prin intermediul lui Alec Secăreanu care are rolul principal în Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, descris de critici ca fiind răspunsul britanic la Brokeback Mountain şi al lui Tudor Panduru, cel care semnează imaginea comediei Familia mea fericită/ My Happy Familly.

God's Own Country

God’s Own Country

My Happy Family

My Happy Family

La capitolul debut, în cadrul TIFF se remarcă regizorul polonez Bartosz M. Kowalski, care a zgâlțâit din temelii competiția și publicul festivalului de la San Sebastian cu studiul său șocant asupra violenței infantile, reflectat în filmul Teren de joacă/ Playground inspirat de crima săvârșită de doi adolescenți britanici a căror faptă a îngrozit întreg mapamondul. O altă abordare deranjantă asupra modului în care sunt afectați copiii de violența omniprezentă este cea a regizorului israelian debutant Yaniv Berman în Tărâmul celor mici/ Land of the Little People.

© Fot Jaros?aw Sosi?ski / Film IT

Playground

A001_C025_0708QT

Land of the Little People

Alte filme înscrise în competiţie: Zeus (regizor Miguel Calderón, supranumit „copilul teribil al artei contemporane mexicane’’) Piatră pe inimă/ Heartstone (regizor Gudmundur Arnar Gudmundsson), Delfinii înoată spre est/ Las Toninas Van Al Este (regizor Gonzalo Delgado, Verónica Perrota), Vremea crizantemelor/ Chrysantemums Time (regizor Dmytro Moiseiev), Gloria/ Glory (regizor Kristina Grozeva și Petar Valchanov), Hounds of Love (regizor Ben Young), Simularea/ Simulation (regizor Abed Abest), Regele fără un ochi/ El Rey Borni (regizor Marc Crehuet).

Simulation

Simulation

Din juriul Competiției vor face parte, printre alții, actrița Clotilde Courau, Prințesă de Veneția și Piemont, criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound), selecționer pentru BFI Southbank și consultant pentru London Film Festival, și regizorul Marian Crișan.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.



Citiţi şi

Jean-Luc Godard și două filme de weekend

Atunci mi-am dat seama că îl iubeam, iar el și-a dat seama de ce nu putea să-și amintească decât de mine

Jean Negulesco, românul care a iubit-o și lansat-o pe Marilyn Monroe

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro