Cum acum mulṭi ani în urmă eram nou venită pe plaiuri străine, cam toate mi se păreau ciudate. Printre ciudăṭeniile închipuite, una a persistat ceva timp: toṭi belgienii, fără excepṭie, îmi păreau superinteligenṭi: arătau altfel decât ce ṣtiam eu, se miṣcau cu dezinvoltura gazdei acasă la ea, cunoṣteau lucruri banale cărora eu abia le prindeam rostul, dădeau, în ochii mei, o alură inteligentă a tot ce respira în jurul meu. Până ṣi câinii ṣi pisicile parcă îṣi miṣcau altfel cozile. Subconṣtientul meu a hotărât deci: toṭi erau deṣtepṭi. Deṣi disproporṭională cu realitatea, vorba că proṣtii noṣtri îs mai proṣti decât proṣtii voṣtri căpătase deodată ditamai sensul – o tâmpenie mare cât Casa Poporului, căci dincolo de ṣlefuiala pe care ṭi-o oferă educaṭia ṣi coloratura culturală, oamenii sunt în esenṭă peste tot cam la fel. Dar deh, acolo unde nu-i limba care să te scoată din tăcere ṣi neṣtiinṭă, hop îṣi fac loc prejudecăṭile.
Cum nu sunt chiar coadă de topor, decât din când în când ca mai toṭi pământenii, mi-am reglat busola, mi-am dat un ṣut în fund ṣi m-am înscris repede-repejor la un curs de neerlandeză. Maaaamăăă! Şi profa care nu scotea un cuvinṭel ne-neerlandez. Ştiṭi cum se zicea pe vremea comunismului: eṣti frumoasă ca limba rusă. Liniṣtiṭi-vă – eufemisme! Să vedeṭi frumuseṭe de limbă neerlandeză: după primul curs, am ajuns acasă năucită – pe lângă drum, pe lângă gard. Cum, Doamne iartă-mă, se înṭeleg flamanzii ăṣtia între ei? Parcă aruncă cu bolovani unii în alṭii – mi-am zis zăpăcită de îngrămădeala de consoane care cică sunt cuvinte. Păi limba noastră-i o comoară. Pe bune! Câtă senzualitate când zici: zăpadă, zgomot. Numele româneṣti ca Ioana, Diana, Mirela – diafane, cu final deschis, parcă te mângăie la urechiuṣe, te invită, te seduc. Păi ziceṭi acum: Goedele (Hudîlî) sau Jo (Io de la „Io, Ştefan Voievod”). Nu aveṭi senzaṭia că săriṭi în părul omului? Să nu mai vorbim de cuvintele compuse la care chiar că mi se limbă plimba-n gură: medeverantwoordelijkheidsheffing (taxă de responsabiliate comună) sau arbeidsongeschiktheidsverzekeringsuitkering (indemnizaṭia de asigurare de incapacitate de muncă). Oameni buni, ṣi acum îmi fac cruce de trei ori cu limba, dacă trebuie să le zic. Dar nu le zic, că ameṭesc; le povestesc, le descriu, o fac pe poeta. În fine, să mă scuze flamanzii, că n-au ei nicio vină ṣi-apoi de gusbtibus non est disputandum.
Deci am avut curajul ṣi m-am aruncat în aventură. Să fi văzut bodogăneli acasă: mi se învârteau cuvintele în gură ca rufele în maṣina de spălat. Ascultam muzică, că aṣa ne-a învăṭat la ṣcoală: să ascultăm cât mai mult radio ṣi să ne uităm la televizor. Ascultam cântece de dragoste ṣi mă trezeam gândind: cum îṣi fac ăṣtia declaraṭii de dragoste în limba asta – ik zie je graag, ik hou van jou? Parcă e mai plin de sentiment, mai voluptuos un je t”aime, ti amo, te iubesc sau I love you. Până ṣi nemṭii sunt mai poetici cu ich liebe dich – ul lor. No, bine. Mi-am dat silinṭa, am umplut caiete, am cântat – cum am putut ṣi eu – am repetat la nesfârṣit ṣi uite-aṣa bolovanii au început să mi se rostogolească într-un mod mai natural – cât de cât – din gură. Prinsesem aripioare, începusem să-mi scot căpṣorul din găoace, mă dădeam gagică cu ṣtiinṭă, încurajată de mijn man, prieteni, familie, fiică-mea de 6 ani care rupea biniṣor ṣi muuuult mai bine decât mine frumuṣica de limbă…
Odată, prinsă de flama talentului, mă arunc în plin curs pe un plural periculos: vogel (pasăre) – vogelen (în loc de vogels = păsări). Upsssssss! În loc să dau drumul la păsări mi-a ieṣit un a fu*e frumos din gură de-a leṣinat profa de râs. Şi încă n-a fost aṣa de grav ca atunci când am format pluralul la vinger (deget) – vingeren (în loc de vingers = degete). Ptiu drace! Ce reacṭie am provocat: câṭiva deṣtepṭi din clasă m-au ṣi înscris probabil la categoria perversă. Gramatica, bat-o vina!
Nu vă mai zic că în loc să povestesc cum m-am grăbit să prind autobuzul, am convins o clasă-ntreagă că m-am căc*t în autobuz. (opschieten = a se grăbi, schijten= a se că*a). Oricum, eram pe-aproape: ceva litere în plus sau în minus, ce mare scofală? Inocentă, domnule, uitasem o bucăṭică de cuvânt: un modest op-. Dar cu câtă importanṭă!
Eh, eu să fiu sănătoasă, că vine ṣi limba din urmă. Şi-apoi cu ce eram eu vinovată că setarea mea era altfel, adică pe limbi romanice, ṣi mă punea pe piste poznaṣe? Nu-i bai, sunt alṭii mai dăṣtepṭi ca mine care au încurcat borcanele pe la case mai mari. Cică se duce o colegă de-a mea în Maroc cu-al ei soṭ. Nu-ṣ’ ce învârteau ei pe la un anume minister, dar colega cu pricina îl prezintă pe soṭ unei doamne. Şi doamna era ministru. Se pare că relaṭiile dintre protagoniṣti erau cât se poate de prieteneṣti pentru că doamna ministru îl pupă pe soṭul colegei de două ori pe obraji, după obiceiul locului. Obiṣnuit ca-n Flandra, soṭul colegei o pupă vârtos pe ministră, explicându-i într-o franceză dintr-o bucată: En Belgique on baise trois fois. Ceea ce se poate traduce cam aṣa: În Belgia se fu*e de trei ori. Întreprinzători ṣi neobosiṭi băieṭii ăṣtia flamanzi! Cum o fi primit doamna ministru înṣtiinṭarea, numai ea ṣtie.
Haha, să mai moară ṣi capra vecinului! Să mai cadă ṣi alṭii de Păcălici! Că eu, una, sunt sătulă de oscilat ca un hopa-Mitică în faldurile vaporoase ale limbii. Căci oricât de talentat ai fi, oricâtă vechime ai avea, oricât de mult ai citi, the show goes on. Hai acum, să ridice mâna ăla care vorbeṣte corect 100% o limbă străină! Până atunci je vous embrasse prieteneṣte ṣi fără greṣeli că nu de alta, dar mi-e teamă să n-o iau pe cocoaṣă!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
6/24 sau drumul de la Dificultate la Excelență
Draga lui soție, iartă-mă, te rog, dacă afli
Ești unica și cea mai fraieră dintre româncele venite aici – stai cu un moș fără bani!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
