Nudă, știrea care ne-a bucurat sfârșitul de săptămână sună așa: un poliţist din Teleorman riscă să fie destituit pentru că a filmat un gândac care se plimba pe birou fără să fi cerut acordul şefilor cu 15 zile înainte.
La acest nivel al tragediei (dar și al umorului involuntar), te gândești că se răsucește Kafka-n mormânt, cum să nu te gândești?
Cazul gândacului teleormănean a escaladat rapid, fiind nevoie de intervenția în forță a ministrului Carmen Dan, care a apelat la o splendidă limbă de lemn comandând o anchetă ca să se descopere ce sentimente l-au împins pe purtătorul de uniformă să se dedea importalizării insectei (nu m-a mai lăsat tastatura să reproduc puținătatea gândirii din exprimarea ministresei, din Teleorman și ea).
Una peste alta, cam aici ne aflăm. Aceasta este România: n-avem noi condiții de muncă selecte? Avem: li se oferă organelor șansa de a dobândi, iată, și o a doua și o a treia specializare, în timpul programului. Ei pot să iasă din cadrul îngust al aplicării legii și să se aplece deopotrivă spre gândaci și fotografie. Țara noastră dă în continuare cadre de nădejde multilateral dezvoltate.
Cândva, tovarășa academician doctor Elena Ceaușescu (se poate observa o filiație morală și intelectuală în cazul Gabriel Oprea, și în atâtea și atâtea alte cazuri) vedea în poporul nostru o adunătură de viermi. Nu mai suntem viermi. Suntem gândaci.
Căci gândacul este greu de ucis. El îndură, se târăște, se strecoară, se dosește, ocolește lumina și oglinda.
Gândaci suntem. Avem întotdeauna nevoie de aprobare pentru a ne plânge de mediul înconjurător (unde ne trezim aici, suntem de capul nostru?).
Și să te ferească bunul Dumnezeu să ieși din rând și să nu practici tradiționala pozție a ghiocelului (singura îngăduită în relația bugetarului cu puterea), că la prima ocazie (și ocazii vor tot fi) ai și zburat din sistem (uite că, până la urmă, i se dă ascultare tovarășului prim-secretar: stăm liniștiți la locurile noastre).
Și ce va rămâne atunci în urma revoluției dumitale de buzunar? Cel mult un comunicat prin care se anunță că ai afectat imaginea (ah, imaginea!) cine-știe-cărei tovarășe recent urcată în copacul banilor publici.
Dar, cel puțin, avem bășcălia. Avem simțul umorului – nu avem noi simțul? El, sărăcuțul, ne trece prin viață, de la o bucătărie igrasioasă către următoarea, mereu prin întuneric. E interzis să ceri să se facă lumină.
Căci, vedeți dumneavoastră, turma (la fel ca haita) trăiește în complicitate și se descurcă, se descurcă – ce, a murit cineva de foame?
Avem orgoliul neputinței noastre de a da o societate și ne fudulim cu țoapele și interlopii care ne conduc.
Bine măcar că suntem mândri.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
