Am citit nu de mult o chestie care îmi tot dă târcoale de atunci. Scria aşa: cine ai fost, cine eşti şi cine vei fi sunt trei persoane diferite.
Sunt născută înainte de revoluţie, într-o familie stereotip a vremii respective. Ea, înfrântă de aşteptările familiei şi societăţii, el, înfrânt de sportul preferat al bărbaţilor: băutul. Nu s-au iubit niciodată şi de multe ori uitau că există iubirea pe planeta pe care îşi duceau existenţa. Am înţeles încă de atunci că nuanţa de gri primează printre nuanţele colorate ale vieţii. Eram timidă, timorată şi închistată. Nu mă învăţase nimeni cum să-mi arăt bucuria, furam frânturi de fericire doar de sărbători şi în prezenţa bunicilor. Am multe amintiri frumoase din copilărie, dar dacă ar trebui să mă întorc vreodată în perioada aia, cu siguranţă aş da fast forward peste multe etape. Nu le regret totuşi, ele m-au ajutat să fiu persoana de azi.
Modelată astfel, mi-a fost greu să-mi găsesc propriul drum. Temerile şi neîncrederea în mine m-au oprit de multe ori să arăt cu adevărat cine sunt. Mi-era teamă să-mi exprim ideile şi opiniile, nu din lipsa de argumente, ci din dorinţa de a nu supăra şi, mai ales, din dorinţa de a nu ieşi în evidenţă.
De multe ori mă comparam în subconștient cu un şoricel care încearcă să-şi croiască drum prin viaţă fără să fie observat de cei din jurul lui.
De fiecare dată, dorinţele celor din jurul meu mi se păreau mai importante decât propriile mele dorinţe. Sufeream de un sindrom al martirismului probabil şi pentru că-mi plăcea să joc rolul de victimă, dar mai ales pentru că aşa nu eram niciodată responsabilă de cursul vieţii mele. De fiecare dată puteam da vina pe altcineva pentru ce mă făcea să sufăr, de fiecare dată puteam găsi un motiv pentru a nu aduce nicio schimbare în scenariul scris de alţii. Făceam parte din figuraţie în filmul în care ar fi trebuit să deţin rolul principal.
Temerile şi neîncrederea mă făceau să am nevoie mereu de validare. Mereu trebuia să am acceptul cuiva şi mereu trebuia să fiu împinsă de la spate. În liceu am găsit două persoane care aveau mai multă încredere în mine decât aveam eu însămi. Lor le datorez faptul că sunt parte din ceea ce sunt azi. Doar că persoanele menite să-ţi schimbe viaţa sunt exact acele persoane care sunt doar în trecere prin filmul tău. După o vreme, îmi pierdusem vocea iar până când…
Până când dezamăgirile şi contactul cu realitatea m-au izbit atât de tare, încât s-a produs un scurt-circuit în tot sistemul după care mă ghidam. Şocul a fost atât de puternic, încât a zdruncinat din temelii tot ce aveam clădit până în momentul acela. Azi nu mă mai acund după politeţuri, azi nu mai îmi este teamă să-mi susţin ideile şi punctele de vedere, azi nu mai îmi este teamă să fiu egoistă.
Da, e adevărat că e mai uşor când toţi te plac, dar e atât de bine când tu te placi. Când nu ţi-e ruşine că ai renunțat la un principiu doar pentru a face altcuiva pe plac. Acum sunt percepută ca fiind rea doar pentru că spun ceea ce gândesc fără să menajez, dar fac asta doar pentru că sunt sătulă şi plictisită de anii în care ocoleam frumos adevărul urât.
Am fost ajutată în tranformare de două persoane din nou. De data asta, n-au mai plecat, încă sunt prezente în cotidianul meu. Mi-au arătat încredere şi de multe ori am impresia că ei mă consideră mai bună decât mă consider eu însămi. Una dintre persoane nu e conştientă de schimbarea pe care o aduce, că în fiecare zi eu însămi fac un nou pas către o persoană diferită datorită lui. Dar tocmai persoanele care nu sunt conştiente de ce impact au asupra celorlalţi sunt mai valoroase.
Până acum mi se aplică primele două reguli din ceea ce am citit şi trebuie să recunosc că sunt nerăbdătoare să cunosc cea de-a treia persoană în care mă voi transforma, pentru că azi nu-mi mai mai este frică de schimbări.
Guest post by Claudia Anton
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
