Mi-am început dimineaţa povestind cu femeile autentice din viaţa mea. Cu acele femei care au devenit mame poate pentru prea mulţi copii, pe care grijile le-au încărcat fiinţa de-alungul timpului, cu acele femei care şi-au păstrat vitalitatea, graţia, mintea ascuţită. Acest articol se vrea a fi un „Elogiu adus Femeii” şi, totodată, un semnal de alarmă pentru acele femei care au uitat că, înainte de toate, sunt femei, apoi soţii şi mame, de asemenea, un semnal de alarmă pentru bărbaţii din viaţa lor care uită că este de datoria lor să preţuiască femeia de lângă ei, să-i dea culoare atunci când griul pare să o definească, căci ea, devenind mamă, nu trece nici măcar în plan secund.
Mi-am continuat dimineaţa citind tot felul de articole care mai de care mai interesante, le-am rumegat şi apoi am făcut o paralelă cu viaţa mea, cu vieţile femeilor din viaţa mea, am analizat apoi tot felul de reacţii, am observat cu tristeţe cum partenerii se învinovăţesc reciproc şi caută alinare în altă parte, în alte braţe, în alte aşternuturi. Uită că afecţiunea, comunicarea şi sprijinul reprezintă cheia către fericire, către împlinirea noastră ca fiinţă şi către un cămin fericit, un cămin care creşte, la rândul lui, stâlpi de nădejde pentru alte câteva familii.
„Femeia eterna poveste” – copil fiind mereu m-am întrebat ce-o fi vrând să spună. Pe măsură ce-am crescut şi am văzut zbuciumul mamei mele, am înţeles, am înţeles cât e de greu să fii femeie autentică/de valoare (…), soţie exemplară şi mamă de nădejde. Să le poţi îmbina pe toate trei în mod natural/armonios e ceva extraordinar. Am avut privilegiul de-a avea alături astfel de femei de la care să pot învăţa, să pot deprinde valori şi norme autentice. Sunt recunoscătoare şi mă simt profund îndatorată să transmit mai departe ceea ce am învăţat, deprins în anii copilăriei mele.
În periplul meu prin viaţă, am întâlnit tot felul de situaţii, am văzut cum soţii îşi denigrau soţiile fie pentru că s-au mai împlinit în urma naşterilor repetate, fie că, luându-şi prea în serios rolul de mame, au uitat să fie soţii. Niciunul nu şi-a amintit că, înainte de toate, ele sunt femei şi au, în primul rând, o datorie faţă de ele, apoi faţă de ei şi faţă de rodul iubirii lor, copiii, cărora le-au dat viaţă. Au uitat că e de datoria lor să le sprijine, să le spună că sunt frumoase, să le reamintească cât de valoroase sunt, să le încurajeze să aibă grijă şi de ele, nu numai de familia lor, căci DA, femeia este stâlpul de temelie al familiei, o femeie care se neglijează pe sine îşi pierde din identitate, concentrându-se prea mult pe copii, ajunge să îi sufoce şi să-şi destrame mariajul, neglijându-şi soţul, un soţ care, în goana după carieră sau după cele necesare unui trai decent sau îndestulat, se îndepărtează treptat de familia sa. Este o permanentă cauzalitate.
Îndemnul meu, preluat de la înaintaşii noştrii, este următorul: dă valoare clipei, trăieşte-o cu demnitate, cu pasiune, dăruieşte iubire, respect, înţelegere, sprijin partenerului din viaţa ta, familiei tale, nu-ţi uita îndatoririle, caută-ţi fericirea în sânul familiei tale, preţuieşte-ţi fiinţa aşa cum îţi preţuieşti aproapele, învaţă să fii omul pe care doreşti să-l regăseşti mereu şi mereu în ceilalţi, nu căuta vinovaţi, fii propriul tău etalon, învaţă să-ţi pui în valoare atuurile, caută resurse în tine, căci suntem adevărate izvoare nesecate de valori, inspiraţie, puteri nebănuite!
Fii femeia de care să fii mândră! Fii femeia pe care doreşti să o vezi în fiica ta!
Guest post by Ramona Nițu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
