– în majoritatea cazurilor, e meicap artistă sau piarizdă pe la vreun club;
– e cunoscută de toată lumea că fiind fată de oraş;
– merge în cele mai fiţoase cluburi doar că să facă live-uri, pe durata cărora scoate onomatopee gen „Uuu”, „Yeeey” şi zâmbeşte tâmp la cameră, în timp ce îşi trece mâna prin păr;
– începând cu ora 4 AM onomatopeele devin „mmmm”, „aaaahhh”, „oooohhh”;
– pe facebook postează fotografii cu băieţi musculoşi şi tatuaţi, iar în club se afişează cu bărbaţi burtoşi şi îngălaţi;
– nu doreşte să apară în poze alături de plătitorii consumației, însă atunci când inevitabilul se produce, zâmbeşte încordat, cu gura încleştată, şi parcă se poate auzi discret dintre dinţişorii faţetaţi un „Fu*u-ţi gura mă-tii de urât care îmi strici tu mie combinaţiile cu poneiașii de la mine din listă”;
– în general e slabă şi cu abdomenul plat, dar nu pentru că ar merge la sală, ci pentru că mănâncă doar miercurea, sâmbăta şi, foarte rar, duminica;
– încă visează la o căsnicie ca în filme, în care se trezeşte coafată şi cu obrăjorii roz şi se apucă să facă clatituțe cu sirop de arţar pentru bunăciunea de soţ şi cei doi copilaşi frumoşi, cu ochi albaştri;
– de cele mai multe ori, se trezeşte cu rujul şi rimelul întins şi vreo trei extensii lipsă, într-o cameră de hotel;
– tânjeşte după iubire, dar şi mai mult după câteva grame de cox;
– bea şampanie scumpă, dar nu-i place pentru că e acră, înţeapă la limbă şi nici aromă de frăguţe nu are. O îndoaie totuşi cu un energizant fi-Ga;
– râde de cele care muncesc cu carte de muncă şi care au rate pentru prima casă;
– îşi doreşte pace în lume, motiv pentru care ar fi vrut să adăpostească câţiva musulmani refugiaţi, despre care credea că sunt că aia care îi dădeau blugi gratis acum câţiva ani în IDM;
– iarna poartă sandale, iar vara cizme peste genunchi pentru că e o #feșănvictim;
– e îndrăgostită de un tânăr frumuşel, dar care câştigă fix cât costă o fiolă de acid hialuronic, deci nu e de nasul ei fin, fost acvilin;
– dacă va citi asta, mă va numi frustrată, se va îmbraca, îşi va număra banii de pe noptieră şi va pleca acasă.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.