Se tot plângeau prietenele mele de niște riduri, nici nu le văzusem până nu mi-au atras atenția, oricum, toate femeile se alintă și, oricum, mie nu prea îmi pasă de riduri, nici de acnee nu mi-a păsat în adolescență și, nebăgată în seamă, s-a dus cum a venit. Se pare totuși că altă treabă e cu încrețiturile, cică nu trec, mi se rupe! Am văzut niște băbuțe chiar mișto, se plimbau râzând prin toată Europa și le durea în baston. De multe ori, femeile în vârstă sunt mai tinere decât cele de 30+ prinse în hățișul turbat al vieții, veșnic obosite, mereu stresate și, de regulă, grăbite. Probabil, când vezi clepsidra vieții, realizezi că tot ceea ce contează este o inimă veselă, cu tot cu ridurile de pe față și celulita de pe …dos.
Trec anii ca nebunii, încă nu m-am dumirit dacă merit statutul de adult, plutesc undeva între adolescență și 25 de ani. Mi se pare absurd să îmi văd colegii cu burtă și calviție, colegele cu ochelari și copii de vârsta pe care o aveam noi când ne-am cunoscut. Mă ia vertijul când văd cum îmbătrânesc părinții și mă trec căldurile când constat că fii-mea îmi poate împrumuta, deja!, pantofii.
Oricât aș pluti, am văzut că treaba-i serioasă, am aterizat în vârtejul vieții și nu pot opri asta, am riduri, am peste 30 de ani, am responsabilități, am treabă, n-am timp, n-am chef, am tabieturi, am și n-am o grămadă de chestii. De ce naiba mi-or fi atras atenția și m-am uitat mai atent în oglindă? Bun! Și acum, ce fac? Păi, ce să fac?! Mă bucur de viață! Mă bucur pentru fiecare clipă liberă, mă bucur că bebe doarme 30 de minute să pot scrie două rânduri, mă bucur că mijlociul meu face două dușuri pe zi și se frezează de câte ori iese din casă (se pare că a apărut o ea), mă bucur când am de muncă mult (înnebunesc să stau degeaba), mă bucur că, de când am și eu două riduri, mă ia lumea în serios, iar asigurarea auto pare că s-am mai ieftinit pe criteriul ăsta, mă bucur să-mi văd prietenii și familia, și mulțumesc Cerului că timpul i-a ciufulit puțintel, dar sunt încă aici, mă bucur și atunci când nu mă bucur, ar fi banal să ne bucurăm fără oprire, cum am putea să mai simțim bucuria dacă ar fi doar bucurie?
Cred că abia după 30 de ani femeia poate fi numită femeie. Cred cu tărie că și la 75 de ani poți să fii tânăr dacă vrei, cred că e păcat să forțezi trecerea timpului cu o găleată de make-up și cred, că e la fel de păcat să te torturezi cu gândul că îmbătrânești. Viața ne-o facem singuri frumoasă sau nu, inima ne-o menținem singuri tânără sau nu, e ca și celulita, o ai sau nu, în funcție de, chiar așa, hai să nu vorbim de chestiuni profunde!
Zic să trăim vii și cu riduri de expresie datorate râsului și lacrimilor de bucurie, să luăm fiecare moment cum vine și să plecăm în vacanțe cu banii de operații estetice, să plângem și să râdem cu poftă, să trăim cu tot sufletul și să avem curaj să înfruntăm viitorul nostru ridat!
Guest post by Cristina Timariu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
