Despărțirea de J. a fost cea mai grea și cea mai lungă despărțire din viața mea. Încercam să fiu puternică, știam că sunt puternică. Dar când eram singură în camera mea, după ce toată ziua etalasem un zâmbet larg, gândurile-mi năvăleau în minte, simultan. Și el era prezent în toate gândurile mele. Îmi era dor de el, un dor insuportabil și atât de puternic, încât uitam cât de multă suferință mi-a pricinuit. Mă întrebam unde am greșit și cum aș putea să repar asta.
Îi scriam mesaje lungi pe telefon, pe care le ștergeam de fiecare dată, înainte de a le trimite. Mi se părea că sunt jalnică, iar în clipa următoare, îmi găseam o scuză, și aia jalnică: Îl iubesc, așa că nimic din ceea ce fac ca să-l câștig înapoi nu o să fie prea mult.
Și-i scriam alt mesaj. Pe care, bineînțeles, nu-l trimiteam. Apoi, disperată și neputincioasă, deschideam computerul.
Poate a scris ceva pe Facebook.
Avidă, îi cercetam amănunțit pagina, comentariile, pozele, încercam să găsesc CEVA printe rânduri, un mesaj pentru mine în care spune lumii întregi cât de mult îl doare despărțirea noastră și cât de dor îi este de mine.
Și, deodată, îmi dădeam seama că el nu mai este bărbatul de care m-am îndrăgostit cu ceva timp în urmă. Și totuși, îl voiam înapoi. Ca și cum, dacă se întorcea la mine, s-ar fi dat de trei ori peste cap și ar fi devenit, ca prin minune, Făt-Frumos-ul din poveste.
Aș fi vrut să îl fac, cumva, să își dea seama de greșelile lui, deși știam că asta nu se va întâmpla niciodată. Sau, în orice caz, nu atunci, în momentul acela. Pentru că, în momentul acela, singura preocupare a lui era să pună toată vina în spinarea altcuiva, și acel cineva eram eu. Iar el era prea încăpățânat să-și recunoască greșelile și mult prea ticălos ca să-și ceară iertare.
Știam că bărbații ca el nu merită o femeie ca mine. Dar m-am îndrăgostit de el pentru că mi-a arătat o parte ascunsă a ființei lui, căreia îi păsa de mine și ar fi făcut orice ca să mă facă fericită. Apoi, într-o zi, totul s-a dărâmat ca un castel făcut din cărți de joc. Ziua când am învățat, pe pielea mea, că lui îi era la fel de ușor să mă lovească, cum îi era de ușor să respire.
Am încercat timp de aproape un an să salvez relația noastră. Și asta pentru că aveam o inimă mare și proastă. Erau perioade de tăcere absolută, perioade în care simțeam că nu mai pot respira fără el lângă mine. Mă învârteam în casa aia mare, pe care mă chinuisem atât de mult să o transform într-un cămin frumos și cald, și care, de când el plecase, era doar o casă în care orice lucru mă tortura pentru că îmi amintea de el.
De multe ori, copleșită de tăcerea lui și de amintirile mele, mă înverșunam și îmi spuneam: Plângi ca o proastă! Amintește-ți cât rău ți-a făcut!
Atunci mă duceam dintr-o cameră în alta și îmi aduceam aminte:
Aici, în bucătărie, m-a dat cu capul de dulapul de sticlă. Sticla s-a spart, și câteva colțuri tăioase mi-au tăiat adânc, până la os, pielea capului. Ca să nu pară un monstru, i-a spus fiului meu că am alunecat pe podeaua udă de marmură și m-am izbit cu capul de dulapul de sticlă. Iar eu, ca o proastă, am confirmat totul.
Aici, în sufragerie, și-a ieșit din minți pentru că am vrut să dorm pe canapea, și nu în dormitorul nostru. M-a încolăcit cu brațele lui puternice și mi-a apăsat artera jugulară cu degetul mare, până am leșinat. A doua zi m-am trezit pe podea, în dormitor, cu vânătăi pe gât. Și încă o dată, nu am spus nimic, nimănui.
Aici, în baie, când el m-a bătut cu prosopul ud pentru că nu am vrut să încerc sex anal. Sau atunci când s-a înfuriat că a alunecat în duș. Era vina mea, bineînțeles, pentru că nu curățasem podeaua dușului de săpun. Sau atunci când l-am rugat să nu mai urineze pe capacul toaletei. Sau atunci când l-am întrebat de ce își schimbă periuța de dinți în fiecare zi. Și iarăși am tăcut mâlc și m-am cufundat și mai adânc în teamă, ca într-o mlaștină.
Aici, în dormitor, când mă umilea spunându-mi că nu mai am deloc grijă de felul cum arăt, că nu fac niciun efort ca să fiu sexy și că niciun bărbat nu ar fi atras de mine, așa cum sunt. Mă duceam la baie și mă machiam, mă îmbrăcam cu cele mai sexy haine, îmi puneam sandale cu toc înalt și mă întorceam în dormitor. Pentru ca el să mă umilească încă o dată:
– Arăți ca o târfă ieftină acum. Tu chiar nu știi cum să fii FEMEIE??
În momentele acelea, în care îmi aminteam toată durerea pe care am simțit-o, îl uram. Mă duceam pe terasă și fumam câteva țigări și apoi mă duceam la culcare. Mă chinuiam să adorm, iar, spre dimineață, când adormeam de epuizare și de plâns, primeam mesaje de la el.
Dintr-o dată, bărbatul de care mă îndrăgostisem se întorcea la mine. Cu aceleași vorbe dulci, amintindu-mi de vremurile în care eram amândoi fericiți. Așa că îl iertam și hotăram să îi mai dau încă o șansă.
Înainte să-mi dau seama, el făcea parte din nou din viața mea, chiar dacă nu mai locuiam împreună. Pentru câteva zile, mesajele noastre erau pline de Te iubesc. Apoi începea din nou calvarul care aproape devenise un mod de viață. Umilințele, chiar și cele virtuale, dor.
Și, pentru a nu știu câta oară, m-a rănit din nou. Felul în care își exprima resentimentele, fără să îi pese că mă doare, m-a făcut puternică. Atât de puternică încât să nu îl mai accept în viața mea. Nici măcar virtual.
Toată ființa mea îmi spunea să mă întorc la el, încă o dată. Pentru că el era punctul meu slab, bărbatul cu care împărțisem totul timp de aproape patru ani. Cel fără care mi-era teamă să trăiesc.
Dar m-am hotărât să rezist. Știam că nu mă merită, știam că merit un bărbat căruia să-i pese de mine tot timpul, dar faptul că începeam o viață nouă, fără el, mă speria. În același timp, simțeam că trebuie să trec peste temerile mele. Să mă ridic de acolo de unde m-a aruncat el, să mă privesc în oglindă și să mă văd frumoasă, chiar și după ce mă trezesc, dimineața. Să mă iubesc așa cum sunt. Ca să pot să o iau de la capăt.
Guest post by Cristina Maria Stejaru
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
