O colegă de birou, ceva mai tânără, mă întreabă deunăzi mai serios ce cred despre iubitul ei. După ce mă mai scosese de încă 3-4 ori în ultimul an la cafeneaua de la etajul de sub noi cu vestea că, gata, de data asta chiar se mărită. Cu același tip cu care o știu de patru ani și cu care se și mutase de vreo doi ani. Păi, zic eu, am vorbit noi multe despre băiatul ăsta, dar nu te-am întrebat niciodată dacă e genul de dormitor sau de canapea? Adică?!? face ea niște ochi mari la mine. Adică unde-i place lui cel mai mult să stea când e acasă: în dormitor, cu tine, sau pe canapea, singur, la televizor/telefon/calculator? Ce-i așa greu de înțeles? Și zâmbesc ca să-i alung stânjeneala.
Se gândește ea un pic și zice: hmmm, până acum vreun an, puteam să nici n-avem mobilă în living și nici nu deschideam televizorul… Ceva amintiri păreau că reînvie și fața ei arăta cam contrariată. …și acum ar putea foarte bine să lipsească mobila din dormitor, că mai des adoarme pe canapea… Brusc, se cam tuflise prietena mea. Dar cred că așa sunt bărbații, taică-meu tot așa era, zice ea, parcă îmbărbătându-se.
Ce să-i spun, că e de rău? Că bine ar mai face femeile dacă ar uita tot ce-au văzut la părinții lor și nu semăna a iubire? Sau că nu chiar toți bărbații sunt făcuți de-o mamă? În loc, am ales să-i povestesc despre Aida, o prietenă din liceu.
Aida fusese o femeie care învârtise bărbații pe degete. Pe unde trecea, semăna cadavre. Să scape de tutela lui taică-su, un om foarte sever, s-a măritat de tânără cu un băiat frumos, bun, care numai în cap nu stătea pentru ea. Atâta o mai iubea, frate, de toate fetele din grupul nostru eram un pic invidioase. Pe noi ne mai chinuia câte unul, ne mai lăsa cu ochii în soare, pe una a lăsat-o chiar la altar, ca-n filmele proaste, dar ea era adorată ca Semiramida. Gluma noastră preferată, chiar și după ce eram toate măritate, era “nu mai are un frate?”. Nu mai avea. Despre ea, nu știu nici acum ce să zic, cât sau dacă îl iubea. Îl accepta cred că era cuvântul cel mai potrivit. Cu un aer de regină care face favoruri supușilor. Câțiva ani mai târziu, Aidei, încă prea tânără, părea că i s-a cam urât cu binele. Prea era plicticos bărbatul ei cu toată atenția pe care i-o acorda neobosit. Începuse să-și dorească ceva mai multă adrenalină.
Și uite-așa s-a adeverit încă o dată vorba “fii atentă ce-ți dorești, că s-ar putea împlini!”. Adrenalina a venit sub forma unui alt bărbat. Care a făcut ce-a făcut, a despărțit-o de plicticos, care numai că n-a murit de supărare, și s-au mutat împreună. Se cam sălbăticise Aida, n-o mai vedeam, nu mai răspundea la telefon. Nu ne-am supărat, că deh, prietenele nu se supără așa ușor. Nu prea era de înțeles ce făcuse, dar cum nu dorea să vorbească despre asta cu niciuna dintre noi, am lăsat-o într-ale ei. Până când, trecuseră vreo doi ani, m-a sunat. Vă dați seama că am zburat la întâlnire.
Aida nu mai era Aida. Părea și plânsă, nu doar îngrozitor de tristă. Prea multă adrenalină. Mult prea multă. Bărbatul acela se dovedise o capcană îngrozitoare. După nici câteva luni, se evaporaseră toate semenele marii iubiri. Întârzia, parcă o evita, când venea vremea de culcare, mereu își găsea câte o scuză să mai întârzie pe canapeaua din living. Într-o noapte, l-a spionat, că nu mai înțelegea nimic. L-a văzut butonând telefonul și zâmbind, cum nu-l mai văzuse de mult. A așteptat să adoarmă și pentru prima oară a făcut gestul acela de femeie nesigură pe ea: i-a umblat în telefon. Și așa a început coșmarul. Nu una, zece! De ce a mai rămas? Nu-și explica. Tot ce voia acum era să plece. Și a plecat. Dar nu ușor. Psihopatul acela și-a urmărit prada, a amenințat-o, a mai chinuit-o o vreme. Până când i-a pierdut urma, pentru că Aida a plecat din țară. Era medic, n-a fost greu. Vara asta o să merg în Franța s-o văd. Abia după patru ani și-a găsit pe cineva. Care cică seamănă foarte tare cu primul ei soț… 🙂
P.S. Colega mea, nu știu din ce motiv, nu s-a mai măritat. 
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
