„Am o sete de nestăpânit pentru ţinuturile îndepărtate, cu o dorinţă tot mai mare de a călători în căutarea de noi miresme” – Thierry Wasser, Guerlain Master Perfumer
Din 1828, cinci generaţii de parfumieri Guerlain au marcat istoria parfumeriei cu capodopere olfactive, cu o semnătură unică, Guerlinada. Este vorba de încununarea a şase ingrediente favorite ale brandului: trandafiri, iasomie, iris, bergamotă, vanilie şi boabe de tonka.
Thierry Wasser, a cincea generaţie, devine parfumier Guerlain în 2008 şi de atunci a inventat noi acorduri şi a creat peste 1100 de esenţe olfactive. De asemenea, tot el a orchestrat crearea noului parfum feminin, Mon Guerlain, prin combinarea unor materii prime rare în concentraţii secrete.
„Cunoaştem fiecare detaliu al ingredientelor selectate, iasomia, vanilia, lemnul de santal şi lavandă, deoarece ne achiziţionăm materiile prime de la oameni cu care creăm o legătură tot mai puternică”.
În spatele lemnului de santal din Australia, a Carlei lavandă care creşte la altitudini de 1300m (4265 picioare) în regiunea Provençal, Drôme, a iasomiei Sambac din sudul Italiei şi a vaniliei Tahitensis din Papua Noua Guinee, se află oameni minunaţi şi pasionaţi, care cresc, selectează, extrag şi distilează materii prime preţioase.
Guerlain reprezintă o concentrare a relaţiilor umane reale cu oameni care imprimă autenticitate creaţiilor casei. Toate emoţiile, de la câmp şi până la laborator, devin note Guerlain, reprezentate în final prin intermediului parfumului creat pentru femeia sinceră, extraordinară şi autentică.
Parfumul
„Crearea unui parfum este o lucrare de emoţie şi intuiţie. Perpetuează minunea oferită de frumuseţea naturii, când este transpusă de inteligenţă umană”. – Jacques Guerlain, a treia generaţie
NUME
Un nume şoptit ca o mângâiere pe piele. Un nume care evocă 200 de ani de istorie plini de experienţe, alimentat de succes şi expertiză, evidenţiat de pasiunea parfumierului Guerlain.
STICLĂ
Sticla quadrilobe a fost gândită de Gabriel Guerlain şi realizată de Baccarat în 1908, devenind sursă de inspiraţie pentru artişti şi designeri în creaţiile lor.
Simplă şi elegantă, ea aminteşte de recipientul unui alchimist, numele „quadrilobe”, datorită dopului, format dintr-o bucată solidă obţinută dintr-o formă cu patru lobi.
NOTE
Noul parfum Mon Guerlain aduce azi un omagiu feminităţii contemporane, prin unirea contrastelor exprimate de liniile drepte şi forma curbelor, evocând o feminitate puternică, liberă şi senzuală.
Ingredientul principal este vanilia, preferat şi pentru alte capodopere ale casei (Shalimar, Habit Rouge şi Jicky). Carla Lavanda îi agită componenta feminină, senzuală şi învăluitoare prin infuzarea ei cu prospeţime, puritate şi simplitate. Iasomia Sambac face legătura între vanilie şi lavandă, dezvăluind feminitatea delicată, în timp ce lemnul de santal exprimă bogăţia interioară tipic feminină. Este ingredientul cheie care asigura rezistenţa şi păstrează misterul feminităţii eterne.
Muza
„Întotdeauna am creat parfumuri pentru femeie pe care o admirăm” – Jaques Guerlain, a treia generaţie de parfumieri
„Tatuajul meu invizibil, parfumul meu, Mon Guerlain.” – Angelina Jolie
Angelina Jolie este actriţă, regizor şi reprezentant special ONU pentru Refugiaţi. De asemenea, este co-fondator al Iniţiativei de prevenire a violenţei sexuale.
Între Angelina Jolie şi Guerlain există o legătură încă din copilărie, legată de amintirea mamei sale care iubea pudra Guerlain, parfumată cu iris şi violete. De aceea, Angelina asocieaza amintirea acestui produs cu eleganţa, feminitatea şi calitatea.
Mulţi ani mai târziu, legătura invizibilă dintre Angelina şi Guerlain este reînnoită în timpul întâlnirii din Cambodgia, în timp ce aceasta îşi regiza cel de-al patrulea film artistic „First They Killed My Father”, care istoriseşte trecutul unui copil prin prisma războiului şi a pierderii.
Acesta moment marchează începutul parteneriatului pentru crearea unui nou parfum, ce avea ca scop readucerea în atenţia consumatorilor a măiestriei Guerlain, a calităţii, experienţei, valorilor şi aspiraţiile feminităţii moderne. Ea şi-a donat întreagul onorariu, obţinut în urma colaborării cu Guerlain, în scopuri caritabile.
***
Filmul publicitar al parfumului a fost filmat în Provence, Franţa – unde creşte şi se recoltează Carla Lavanda din Mon Guerlain.
Pentru prima dată, Guerlain plăteşte tribut pentru renumele şi măiestria dobândite încă din 1828, prin punerea numelui său în centrul atenţiei.
Campania publicitară se axează pe imaginea parfumierului care creează un parfum pentru femeia pe care o admiră şi care însumează emoţiile, atributele, alegerile şi visele ce întruchipează feminitatea modernă: neînfricată, dar blândă, puternică, dar delicată, senzuală şi iubitoare, liberă şi cu multă compasiune pentru ceilalţi.
„În felul sau, parfumul este ca o haina invizibilă, un joc între ceea ce ascunde şi ceea ce dezvăluie”. – Guerlain
Preţ aproximativ în magazine 100ml, 625lei
*Produsul se găseşte deja în magazine.
Citiţi şi
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Lansarea BIC® Soleil Escape în România: o seară de răsfăț senzorial
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.