Vai, dar nu trebuia!

M-am gândit să desfac azi, dintre hârtii lucioase şi funde asortate, un subiect pe cât de apetisant în teorie, pe atât de generator de migrene în practică: ce daruri facem. Ce alegem să oferim pentru ca obiectul în cauză să işte şi bucurie, dar să mărturisească direct şi intenţia noastră bună.

Nu mi-ar ajunge degetele de la două mâini ca să înşir pe nerăsuflate oameni (chiar şi dintre cei mai apropiaţi), care să spună că eu sunt foaaaarte dificil când trebuie să primesc ceva. Nu mai departe de părinţii mei, care, sărmanii, când planează vreun sfârşit de an (la mine se face punte între Crăciun şi ziua de naştere), se dau de ceasul morţii şi îmi înmânează o punguţă cu mâini tremurătoare şi panică-n priviri. Că nu o să-mi placă, sau că mai am, sau că nu-mi trebuie, sau că-i prea scump, sau că-i prea ieftin, sau că nu e suficient de fiţos. (Nu ştiaţi? Am renume de mare snob). La polul opus stau chiar eu, care am senzaţia că sunt cel mai lizibil om când vine vorba de cadouri. Ei, pasămite că între o extremă şi alta e rost de multiple traduceri.

De-a lungul anilor, în simplitatea binomică a majorităţii gândurilor mele, am ajuns la câteva concluzii în ceea ce priveşte atenţiile:

1. Un dar trebuie să fie întâlnirea fastă dintre ce ştim sigur că îi place destinatarului şi ceea ce ne face nouă cu ochiul. Un cadou care ne place (şi) nouă, pe care l-am cumpăra şi pentru noi, va fi dat cu mai mult suflet decât unul care nu ne reprezintă nici cât vârful de unghie.
2. Un cadou cumpărat fără nicio brumă de participare riscă să fie primit cu acelaşi minus de entuziasm. Nu vă iluzionaţi, ştim că se poate să îl fi primit la rândul vostru, nu v-a coafat şi l-aţi măritat mai departe. Ceea ce mă conduce la următoarea certitudine:
3. Cadourile se reciclează. Nu e nici măcar atât de reprobabil. Decât să băltească în stive care ne înghit spaţiul (mereu insuficient), mai bine să plece spre alte zări, ba poate chiar spre bucuria altcuiva. Cu două cerinţe obligatorii: să nu prezinte niciun indiciu al schimbării de andrisant şi să nu ajungă, într-un veritabil circuit, la expeditorul original.
4. Valoarea materială a cadoului nu e crucială, dar nici complet privat de importanţă. Aici contextul dictează balanţa. Sigur că stă în picioare regula de bună cuviinţă care spune că destinatarul nu trebuie să se simtă strivit de un dar ce frizează salariul pe o lună. Pe de altă parte, sunt câteva momente în viaţă când un bilet de avion, o piatră preţioasă, o antichitate, un gadget cu ţipla noutăţii pe el, un voucher cu multe stele fac diferenţa. Avem fiecare date cu roşu în calendarul vieţii pe care, în buzunarul posibilităţilor, ar trebui să le onorăm. Nu sunt dese, deci cu atât mai mult.
5. În funcţie de gradul de apropiere, de moment, de portofel, cadourile variază mai ceva ca posturile pe telecomandă. Lăsând la o parte ultimele două variabile, zic că sunt câteva formule care funcţionează de fiecare dată. La doamne: flori, ciocolată şi variaţiuni, ceai, cafea, biscuiţi. La domni: ciocolată şi variaţiuni, ceai, cafea, biscuiţi şi, dacă nu îl ştim abstinent, mormon, musulman sau hipertensiv, o sticlă de vin bun. De aici încolo, totul se pretează speculaţiei.
6. Cărţile sunt un dar minunat, dar nu e deloc uşor să te potriveşti cu gusturile sau interpretările. Dacă nu ştii ce primează în biblioteca omului, eşti pe muchie de cuţit. Dacă e înnebunit după proza sud-americană şi tu i-ai ales clasici englezi? Dacă e cineva pe care nu îl cunoşti absolut deloc şi consideră că îl dăscăleşti dându-i o carte? Cel mult una de colorat, cu creioanele aferente… Sau una de călătorii, cu ilustraţie luxuriantă, că visatul cu ochii deschişi n-a ofensat pe nimeni. Articolele de papetărie pot fi frumoase (mai ales o agendă elegantă cu coperte de piele sau un stilou sobru), dar omul trebuie să fie în sintonie cu ceea ce comunică ele: un personaj care îşi organizează timpul, care apreciază tihna cumva directorială a unei semnături cu autoritate.
7. Mie îmi plac cravatele şi, într-o măsură ceva mai mică, papioanele şi eşarfele Ascot. Pe de altă parte, ceea ce iese de sub incidenţa coup de foudre-urilor nu face purici în şifonier. Asta înseamnă lăţimi şaptezecişiciste, pattern-uri geometrice, beţie de culoare, flori şi fibre artificiale. Mie îmi plac imprimeurile vânătoreşti, tu poate le urăşti sau le consideri frivole. Mie îmi cere meseria să (mai) port cravată, tu te-ai legat la gât ultima oară la nunta cumnatului. Vedeţi, aşadar, că aceste articole aşa-zis versatile şi universal valabile nu suferă deloc de polivalenţa cu care le înzestrăm. Alternativă: batista. Cam orice bărbat are un sacou, iar micuţul careu de mătase, bumbac, lână sau in este suficient de nevinovat pentru a fi tolerat şi suficient de şic pentru a da personalitate. Oferiţi-l în culori neutre şi modele cât mai discrete.
8. Obiectele pentru casă sunt o variantă fără complicaţii. Aparent, pentru că, până nu ştii cum şi-a aranjat omul bârlogul, degeaba vii cu perne persane într-un interior scandinav, cu sfeşnice flamboaiante într-o garsonieră ticsită sau cu lumânări parfumate în livingul unui alergic. Partea bună este că, atâta vreme cât nu ai ambalat un fotoliu, un scrin sau un pian, ce e val, ca valul trece, iar al n-şpelea set de pahare va fi darul perfect de Paşti pentru mătuşa verişoarei.
9. Obiectele de artă sunt şi ele nisipuri mişcătoare şi comportă risc major de strâmbat din nas.
10. Animale! Au! Pas. Altă întrebare. 🙂
11. Cadourile cu scuze la pachet. „N-am ştiut ce să-ţi iau!”. Ba bine că nu. Orice alegere trebuie asumată şi măcar subiectiv justificată.
12. Haine, parfumuri, obiecte de toaletă, muzică, bijuterii, lenjerie, collectibles, bilete, călătorii, electronice, maşini, case, drepturi de autor, moşteniri – intrăm pe teritoriul prietenilor, apropiaţilor, familiei, unde posibilităţile sunt nenumărate.
13. Pentru un copil nu poţi da greş cu un pluş simpatic, o carte de poveşti frumos ilustrată sau una de colorat cu carioci de toate felurile. Mai departe, distincţia se face în funcţie de sex, de vârstă, de drag.
14. Eu mă dau în vânt după darurile făcute cu mine în gând, fie că e vorba de câteva brioşe, de un desen „pentru tati”, de o monogramă cu un M înaripat şi unic ca o trecere de păun, de câteva rânduri înşirate pe hârtie. Orice e, realmente, făcut pentru cineva nu are cum să greşească, atâta vreme cât ne aplecăm să îl vedem cu adevărat pe celălalt.
15. Numai şi numai între oameni extrem de apropiaţi, eu nu mazilesc banii pe post de cadou. Simplu. E mult mai bine să îţi iei ceva care îţi face plăcere, decât să rămână doi cu buza umflată: şi cel care ar fi vrut să îţi facă o bucurie, şi tu.
16. Nu vă daţi ochii peste cap, dar, pentru mine, timpul de calitate petrecut cu cineva intră tot la capitolul cadouri.
17. „Vai, dar nu trebuia!” înseamnă, de cele mai multe ori, chiar asta. Cu cadoul ăsta, mai bine te mai gândeai o dată… 🙂

Citiţi şi

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat

Ghid de cumpărare pentru bijuteriile din aur: ce trebuie să știi înainte de achiziție

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.