Că viața ne oferă zâmbete la felul principal și dezamăgiri la desert, o știm. Sau poate că știu asta doar oamenii care iau cele trei mese principale pe zi. Speranță, la micul dejun. Iubire, la prânz. Și lacrimile pentru cină. Unii ar spune că e în legea firii, alții, în schimb, sunt fanii dulciurilor. Și preferă desert peste desert, începând să uite că, pentru o viață sănătoasă, trebuie eliminat zahărul în exces. Și așa trece viața pe lângă noi. Sărind peste micul dejun şi mâncând dezamăgiri pe pâine.
Când, într-o dimineață de noiembrie, te gândești că ar fi bine să mănânci totuși ceva. Te trezești că ți-e poftă de puțină speranță în ceai și că parcă îți vine să iei prânzul mai devreme și totuși să sari peste cină. De ce? Pentru că vrei să intri la dietă și să elimini toate acele porții de desert care îți fac rău. Ce-i mult strică și e păcat de organismul tău de fată de 20 de ani.
Și începi să te hrănești. Micul dejun la prânz și invers. Începi să trăiești, din nou, o viață sănătoasă.
Și întâlnești un om. Care se îndrăgostește de modul tău de a-ți lua mesele zilnice. Un om cu care poți avea o seară de luni liniștită, la un pahar cu vin și câteva întrebări. Unele chiar indiscrete. Dar care îți plac.
Te întrebi dacă nu cumva a turnat sinceritate în pahar cât ai fost tu plecată la baie. Și dacă da, cui îi pasă?! E bine venită și mult așteptată. Vorbești cu el și te gândești câte dimineți cu micul dejun în doi o să ai de acum. Și te încântă ideea și parcă vrei mai mult. Mai multe. Și timpul trece, iar tu le ai pe toate. El îți oferă totul, pe tavă. Îți cântă melodia ta preferată, dar și în strună, te lasă să pleci către toate nebuniile de care eşti atât de dependentă, chiar dacă, de cele mai multe ori, i se păreau de neînțeles. Te lasă să fii femeia independentă, care mereu se ridică singură și care greșește, ca orice om. Și te iartă. El, care nu iartă niciodată o femeie, pe tine te iartă. Și te acceptă din nou în viața lui. Și din nou, și din nou. Iar tu nu îți dai seama cât de specială e legătura dintre voi și încerci să-ți dai seama cum s-a ajuns aici, între două pahare de vin și o cafea făcută de el, așa cum chiar tu l-ai învățat. Și da, o face mai bună ca a ta.
Ți-e frică că într-o zi l-ai putea pierde. Pentru că te cunoşti. Știi că ești un vulcan care erupe și a cărui lavă se duce peste tot, numai acolo unde trebuie, nu. Te cunoști și știi că o să îl faci să sufere. Așa faci tu cu băieții care merită. Ai fost învățată, în puținii tăi ani de „experiență”, să iubești băieții răi. Iar acum, când ai parte doar de prânzuri cu trandafiri roșii pe masă, vreo 21, ți-e atât de greu să te descurci. Și știi câte merită el, și știi câtă iubire poate oferi. Și îl vezi plângând și rugându-te să îl lași aici, în prezentul tău. Dar ție, vulcan noroios ce ești, îți vine să pleci. A greșit și el de câteva ori, iar tu, ca o femeie puternică ce încerci atât de mult să devii, nu vrei să accepți că și el greșește. Te agăţi de orice mică prostioară de-a lui și încerci să te convingi că nu poți trece peste. Când, de fapt, tu nu știi ce simți. Vrei să stai singură, vrei să te iubești mai mult, vrei să îți inchei socotelile cu trecutul. Pentru că, până la urmă, asta e buba. Trecutul.
Iar el pleacă. Te lasă cu emoțiile și trăirile în inimă. Plus 21 de trandafiri uscați. Îți intoarce spatele și te roagă să nu te mai uiți nici tu în urmă. Se minte singur că tu nu mai exiști pentru el, că familia ta are cu un membru mai puțin. Te lasă să vorbești singură, atunci când îi mai dai câte un mesaj. Ți-e gândul la el, chiar dacă nu vrei să recunoști. A fost cel mai potrivit om la cel mai nepotrivit moment. Și cine e vinovatul aici? Tu sau el? Amândoi sau niciunul? Foștii sau fostele?
Iar acum parcă îți pare rău. Zici că ești liniștită, că ai sufletul în regulă și că abia acum începi să trăiești. Dar când pui capul pe pernă seara, tot la noiembrie 21 îți fuge gândul. Și e târziu. Târziu în noapte și târziu în vremea voastră. Ți-ai dori să îl vezi în stația de autobuz, la cafeneaua din campus sau acolo unde obișnuia să te aștepte atunci când tu îți fumai liniştită ţigara. Dar asta nu se va întâmpla. Și tu, și el știți de ce.
Pentru că voi ați fost, dar nu când trebuia.
Guest post by Geolina
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
