Remarcabilul talent al oamenilor de a se raporta invidios la alţii este întrecut doar de aplecarea lor ipocrită către relaţii. Culmea, mult mai mult şi mai vârtos către relaţiile personale decât către cele sociale sau profesionale.
Motivul este, în general, evident. Cu cât este mai mare nesiguranţa de sine, cu atât este mai mare ipocrizia. Iar nesiguranţa de sine este în directă legătură cu interesul ataşat relaţiilor personale. Cu cât te interesează mai tare părerea cuiva apropiat, cu atât mai nesigur eşti de tine. Cu cât îţi pasă mai puţin despre ce cred cei din cercurile tale sociale, cu atât mai sigur eşti pe cine eşti şi ceea ce eşti, „mia san mia”.
Ipocrizia derivată din nesiguranţa de sine este poate amuzantă pentru un observator atent şi pragmatic din afară, dar este tulburător de rea pentru subiectul ipocriziei, adică cineva căruia chiar îi pasă, şi complet aiurea pentru tine, dacă într-adevăr îţi pasă de cel faţă de care eşti ipocrit. Şi totuși, ştiind toate astea, nu te poţi abţine. Pentru că speri disperat ca nimeni să nu îşi dea seama cât eşti de gol, de fapt, şi cât de puţin ştii să dai, dacă ai într-adevăr ceva de dat. Pentru că te-ai hrănit în lume cu admiraţia socială şi/sau profesională, acolo unde eşti sigur pe tine şi nu ai nevoie să fii ipocrit. Unde eşti competent şi rapid, sigur şi detaşat, lacom şi nesimţit, pi*dos şi greţos. Unde nu trebuie să îţi arăţi decât faţă luminată cu lanterna cu leduri din unghiurile care îţi convin, nu şi sufletul umbrit de îndoieli şi zvârcolit de spaime.
Cum funcţionează ipocrizia asta, de fapt? Începi prin a te minţi singur că ce faci nu e mare lucru şi că acţiunile tale sunt justificate de scopuri înalte: iubire, prietenie, camaraderie, stabilitate relaţională, financiară sau materială. Că tot ce faci se raportează la persoanele care sunt importante pentru ţine şi pentru care merită să faci sacrificii. Adică să minţi, să ascunzi, să omiţi, să ignori, să păcăleşti, să înşeli, să bârfeşti, să denigezi, să linguşeşti, să furi. Adică toate verbele pe care altfel le faci praf public atunci când îţi sunt aplicate ţie de către alţii, dar pe care le foloseşti pe spinarea altora, fără să îţi crape obrazul a spaimă ocultă şi fără să ţi se zbată măcar o geană a ruşine omenească.
Partea cu adevărat rea este atunci când ipocrizia devine o stare de fapt, de rutină, atunci când începi în secret să admiri ce poţi să faci pe firmament şi ce driblinguri îţi reuşesc printre picioare de stele. Atunci devii ipocrit major, pentru că nici nu mai ştii cine eşti, nici măcar în sinea ta. Eşti pe calea pierzaniei. Poate că încă nu eşti pierdut complet. Totuşi…
Când crezi că ai două fețe, trebuie mereu să îţi aduci aminte de replica lui Lincoln „dacă aş avea două fețe, aş mai arată-o pe asta?”. Salvarea este mereu în alegere. Trebuie să alegi nu ce faţă te reprezintă cel mai bine în relaţii, ci faţa ta cea adevărată. Bună-rea, este a ta, este adevărată. Cine te iubeşte te va iubi şi mai mult. Cine îţi este prieten îţi va fi şi mai prieten. Cine te place te va plăcea şi mai mult. Cine nu se încadrează în niciuna din categoriile astea nu contează. Pur şi simplu, nu contează, în afară limitelor impuse de bună cuviinţă şi de legea aplicabilă…
Dacă eşti adevărat, totul se aşază. Cu scrâşnete de dinţi, cu mânie sau durere, cu lacrimi sau oftaturi adânci, cu vorbe grele şi poate şi şuturi în cur, toate se aşază. Şi uite cum rămâne loc pentru zâmbete tâmpit lăţite pe faţă, râsete deşucheat gâlgâite, jocuri înveselite pueril, vorbe deocheate şi multă bucurie în suflet. Spinarea se îndreaptă, privirea înainte, umerii înapoi, plin că eşti, mândru că stai drept în faţa lumii tale. Te uiţi în dreapta ta şi vezi cum se aşază viaţa ta în pas dansat cu tine… fericită că eşti.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Despre farmecul burghez al discreției
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
