Așa-mi place când îmi încep ziua în hohote. Azi, de exemplu, ascultam un post de radio căruia i-aș da numele, dar nu știu dacă am voie, cu toate că nu văd de ce nu aș avea voie, dar, în fine, aflându-mă într-un oarecare dubiu, să zicem doar un post de radio. Deci, azi dimineață ascultam un post de radio la care se analizau comportamente. Adică se emiteau scenarii referitoare la posibilitățile legate de simbolistica întâlnirii dintre Ponta și Grindeanu. În fine, s-au emis vreo două-trei scenarii, după care s-a emis și o ipoteză la care, în prealabil, șoferii au fost sfătuiți să rămână pe scaunele lor cu frâna de mână pe aproape, să nu care cumva să: ce-ar fi dacă Ponta ar deveni ministrul justiției? Păi ar fi, că totul poate fi după cum s-a observat deja. Și ar fi cam cum ar fi Dracula la transfuzii, cam asta ar fi. Și iaca hohotul, să mor de râs și voie bună pe DN1, încă liberă la ora aceea.
Trece momentul cu scenariile, trece și momentul cu transfuziile, se reiau melodiile, pauzele publicitare, pastila aceea de la 8 fără 20 și începe dialogul cu ascultătorii. Tema zilei – spațiul public. Adică, este sau nu este Facebookul spațiu public? Adică, avem sau nu avem voie să spunem orice și oricum acolo, pe Facebook? Adică, este strigător la cer și revoltător când faci glume cu polițai și primești amendă acasă că ai folosit un limbaj inadecvat la adresa organului de justiție? Și se dau nişte exemple cu „acele injurii”. Niște bancuri tipice cu polițiști. Cu subînțeles, fără cuvinte porcoase și alte chestii de genul ăsta. Adică da, asta nu e glumă, pentru că asta chiar s-a întâmplat la Târgu Jiu, în ianuarie anul acesta.
Las hohotul deoparte și cad pe gânduri. Mă gândesc logic și fac analogii. Ca să poți spune ceva pe Facebook, trebuie să ai cont. Dar și la teatru trebuie să-ți iei bilet și sala de spectacole e spațiu public. Când te întâlnești cu prietenii în jurul șemineului și povestești vrute și nevrute și mai spui un banc și încă unul și tot așa, se zice că nu-i spațiu public. Pentru că ești la tine acasă cu prietenii tăi și nu te aud decât ei, prietenii tăi. Pe Facebook se zice că ești cumva tot la tine acasă. Cumva. Adică ți-ai creat un cont și ai început să publici. Dacă decizi să publici într-un spațiu restrâns, este așa, ca în jurul șemineului cu prietenii. Cumva. Problema cu facebookul este că prietenii pot da „share” la ce ai spus tu acolo, în jurul șemineului, și prietenii prietenilor pot da „share” și tot așa. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că tu ai spus ce ai spus în jurul șemineului. În casa ta, în jurul șemineului tău, cu prietenii tăi. Spațiu privat. Faptul că „prietenii au răspândit vestea” este ca și cum și-ar fi încălțat cizmele, ți-ar fi urat toate cele bune și ar fi plecat pe la casele lor. Și apoi, a doua zi, sau poate a treia sau a patra zi, asta nu e foarte important, s-ar fi întâlnit cu alți prieteni, în jurul unui alt șemineu, și ar fi spus mai departe ce le spuseseşi tu în jurul șemineului tău. Adică de bine, de rău, neutru. Cu cuvinte frumoase sau mai puțin frumoase.
Și dacă le-ai fi spus un banc cu polițiști și te-ai fi trezit cu o amendă pentru injurii la adresa ordinii publice, cum ar fi fost ? Păi, ar fi fost rău, ca pe vremea împuşcatului. Adică, ca și cum te-ai fi așteptat să te trezești cu securitatea la ușă, că tu credeai că ești în jurul șemineului tău, cu prietenii tăi și când colo… Nici prietenii nu mai sunt ce-au fost odată.
Las în continuare hohotul ăla pe mai târziu, că începe să mi se facă frică. Dar poate amendaţii de la Târgu Jiu n-au comunicat în jurul șemineului în centrul restrâns al prietenilor. Poate că și-au expus bancurile așa, public, și aici ar fi cam ca la teatru când spui un banc cu polițiști și primești amendă că te-a auzit unul de pe rândul din faţă, s-a simțit cu musca pe căciulă și apoi s-a simțit dator să-și facă meseria. Că sigur a auzit și vecinul din stânga și cel din dreapta și poate chiar și ăla de peste două rânduri mai sus sau mai jos. Că doar ești la teatru și e spațiu public și nu se face să spui bancuri cu polițiști într-un spațiu public. Și iar mi se face frică și încep să simt ciudat, ca pe vremea împuşcatului când nu îndrăznea nimeni să mai zică nimic de frica „prietenilor” sau a „vecinilor”.
Chestia cu amendaţii de la Târgu Jiu e cu dus și întors.
Dusul ar fi că nu e normal să jignești, să înjuri, să defăimezi pe nicăieri în virtutea dreptului la opinie. Când opinia e într-un spațiu privat și vizează o persoană care nu este de față se numește bârfă și tare ne mai place. Dar nu primim (încă ?) amenzi pentru bârfă. Când persoana vizată este de față, se poate sfârși la bal… sau la spital, în funcție de context. Cu sau fără gratii. Că da, e vorba de ofensă directă, defăimătoare. Chestia mai ciudată e cu bancurile, căci acolo nu e vorba de injurii, ci „doar” de o glumă nevinovată să-ți începi și tu bine dimineața. Și aici îmi aduc aminte de hohotul ăla de râs din cauza lui Dracula și mă gândesc ce ar fi făcut Dracula dacă ar fi știut că apare în bancuri cu Ponta.
Întorsul ar fi cam cum se pune mâna pe defăimător. Adică, ca și cum vecinul Nae din deal, polițist de la 15 ani, ar afla de la vecinul Ion care ar afla de la vărul Gheorghe căruia i-ar scrie pe email vărul Mitică, ăla de l-ai fi invitat tu joi seara în jurul șemineului. Cam așa ar fi cu întorsul, cam ca pe vremea lui Ceașcă, de ți-era și frică să mai construiești șeminee.
Cam asta ar fi chestia cu hohotul. Că de când cu postul acela de radio, căruia chiar îmi vine să-i dau numele că a pus degetul pe o rană adâncă plină de puroi, de când cu postul acelea de radio, îmi spun că e bine să profit de fiecare hohot, că nu se știe niciodată când vor începe să se stingă toate hohotele de frica șemineelor.
Și ca să închei tot cu un hohot – dau să intru în lift. O tipă cu ochelari cu ramă neagră și poșeta asortată formează un număr pe telefonul mobil, așteaptă puţin „să se formeze” și începe să vorbească. Între timp, se apropie de ea un tip cu telefonul la ureche și da, el e tipul cu care vorbeşte tipa și dacă tot e acolo, fix lângă ea, tipul îi propune să închidă, să vorbească așa, față în față. Dar tipa zice că e mai bine la telefon, e grăbită tare, intră în lift și continuă să vorbească la telefon cu tipul rămas ca stânca în față liftului. Că nu putea urca, ar fi fost al naibii de ciudat.
Pe Daniela o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Dispariția lentă a unei platforme de socializare și posibilitatea ca tu să devii CEO
Despre Halloween, Dracula și… Elon Musk
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
