Cum să alungi singurătatea din femei. De Valentine’s Day

10 February 2017

Mihnea RudoiuIa să vedem, doamnelor şi domnişoarelor, ce avem noi aici, de 14 februarie? Cu ce vă lăudaţi? Cât de îmbujorate vă sunt chipurile? Cum staţi cu excesul de serotonină şi dopamină? Dar inimioara… vâjâie zdravăn? Sângele aleargă din nou prin vene ca într-un montagne-rousse?

Nu, vă rog, lăsaţi-mă pe mine să ghicesc ce cadouri veţi primi, câte buchete de trandafiri, da, lăsaţi-mă să ghicesc şi ce scrie în felicitarea prinsă în buchet şi, mai ales, lăsaţi-mă să descriu eu cum a arătat cina romantică la care vă va invita băiatul ăla bruneţel cu ochii verzi, după care oftau toate fetele de la firmă…

Cuuum? Poooftim? Ce-mi aud urechile? Sunteţi singurele? Nu aţi ieşit şi nu veţi ieşi la niciun restaurant? Vorbiţi serios?

Mais ce n’est pas possible.

Păi, şi băiatul drăguţ cu ochii verzi şi … Ce ziceţi, s-a orientat către şleampăta aia care toată ziua stă cu nasu-n Cosmopolitan şi nu e-n stare o hârtie să scoată la xerox?

Vai, dar cum aşa?

Şi eu ce să-nţeleg de-aici, că nu veţi primi cadou, felicitare, nimic? Cu alte cuvinte, sunteţi pe blană cu serotonina şi dopamina? Şi-atunci ce faceţi, veţi sta în casă şi vă veţi uita la Suleyman? Nu, nu staţi, mergeţi la Carrefour să goliţi raftul de dulciuri. Aha… Şi veţi mai cumpăra, uite-aşa, o sută de chestii de care n-aveţi nevoie, da? Dar de ce? Vreau să zic, dacă n-aveţi nevoie de ele, de ce le…

Cum, să tac dracu’ din gură şi să-mi văd de treaba mea?

Okey, okey, gizăz, dar ce vă mai aprindeţi! Eu doar încerc să ajut, să înţeleg de ce nu vă bucuraţi de Valentine’s Day ca toată lumea.

femeie nervoasă

Hai să vă zic ceva, să vă mai treacă supărarea: le ştiţi p-alea de agasează pe facebook pe toată lumea cu iubi al lor? Le ştiţi? Vă garantez eu, la anu’, pe 14 februarie, pozele cu iubi vor dispărea de pe facebook şi le veţi găsi şi pe ele în Carrefour, la raftul cu dulciuri…

Sper că vă simţiţi ceva mai bine acum. 🙂

Să ne întoarcem, însă, la ale noastre. Ziceaţi că această zi închinată îndrăgostelii vă prinde singurele, am înţeles bine?

Cuuum, şi anul trecut tot singure aţi fost?

Pffoa, incredibil. Ştiţi ce mă întreb? Ştiţi? Vreţi să ştiţi? Uite asta: cât ghinion să ai, domne? Anul trecut, treacă-meargă, era de înţeles să fiţi singure, că a fost an bisect şi, am citit eu undeva, în anii bisecţii, love-ul e ciufut. Dar anul ăsta e 2017, iar 2017 e număr prim, ceea ce înseamnă că nu se divide decât cu unu şi cu el înşuşi, adică e făcut pentru love. Cel puţin, aşa mi s-ar părea normal. Şi, dacă şi într-un an cu număr prim voi tot singure veţi fi de Sfântul Valentin, pe bune, nu mai înţeleg nimic.

În schimb, sunt tot mai convins că lumea e nedreaptă şi Dumnezeu nu se uită unde trebuie.

Numai gândiţi-vă câte strâmbe aţi văzut ba cu un iubi, ba cu altu’! Câte din ele nu urlă ca nişte descreierate chiar acum că sunt cele mai fericite! Ha?

Şi voi… singure. E normal? Nu, că mi se pune pata şi mie.

Plus că nu aveaţi cine ştie ce pretenţii, aşa e? Doar nu aţi cerut ca el să aibă Porche, milioane de euro în bancă, cinci case şi să arate ca Adam Levine, Matt Damon sau Ashton Kutcher.

Nu, aţi vrut şi voi un sufleţel pentru sufleţelul vostru. Mă înşel cumva? Bineînţeles că nu.

Unde eşti, mă, sufleţelule? Unde te-ai ascuns? Hai, ieşi la lumină şi du-te la ea! O găseşti în Carrefour, la raionul cu dulciuri! Cum o recunoşti? Simplu: are coşul plin cu Nutella!

Dar să ştiţi, doamnelor şi domnişoarelor, în caz că nu v-a spus nimeni până acum, sufleţelele de bărbaţi au şi ele sensibilităţile lor şi trebuie luate, de asemenea, cu binişorul. Daaaaa…

V-aţi gândit vreodată că poate, în trecut, aţi speriat cu atitudinea voastră distantă sufleţelele de masculi feroce?

Exact, când v-au întâlnit, foarte posibil ca aceşti bărbaţi să fi gândit că sunteţi mult prea sexy pentru ei. Prea elegante. Ori prea inteligente. Ori prea toate la un loc. Sufleţelele de bărbaţi, să ştiţi, dau înapoi când dau peste personalităţi feminine superb dezvoltate.

Şi d-aia s-au ascuns de voi. D-aia nu au curaj să iasă la lumină. Că îi inhibaţi.

Poate, zic şi eu, dac-aţi încerca pe viitor să fiţi mai puţin sexy şi elegante decât vă stă în obicei şi dacă v-aţi preface mai puţin (reţineţi, doar mai puţin) inteligente decât sunteţi, ar prinde şi aceşti bărbaţi pe care-i visaţi curaj şi v-ar cere o întâlnire în parc!

Aţi încercat vreodată? Hai, n-ar trebui să fie greu!

Puteţi începe chiar de azi, când mergeţi în Carrefour să umpleţi cămara cu Nutella.

E foarte posibil să apară şi Mihăiţă. Cine-i Mihăiţă? Eeee, veţi avea o surpriză. Totul este ca, atunci când Mihăiţă vă va întreba cu o mutră semiretardă dacă ştiţi unde se află raionul de zacuscă, să nu-l ucideţi din priviri în secunda următoare, cum veţi avea intenţia!

Dimpotrivă, conduceţi-l chiar voi la acel raion şi întrebaţi-l:

-Dar tu câtă zacuscă vrei să cumperi? Că, uite, eu am cumpărat 10 borcane de Nutella, 15 Milka, 7 cutii cu îngheţată şi 20 de pungi cu napolitane glazurate.

Iar dacă el va răspunde că vrea să cumpere mai multe borcane de zacuscă decât ai tu Nutella, e de bine. Înseamnă că el e alesul.

Iar dacă va răspunde că vrea să cumpere doar un borcan de zacuscă, pentru mă-sa mare, nu contează, şi atunci e de bine. Inclusiv în acea situaţie s-ar putea să fie alesul.

Singurul lucru important e, mă repet, să nu-i trântiţi în cap borcanul cu Nutella, cum vă veţi simţi tentată în primele minute. Ore. Zile. Săptămâni. Luni. Sau ani.

Dup-aia vă veţi obişnui.

Mihnea există virtual doar AICI

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Spune-mi DA

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

De ce ești singură, Iulia?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. o oană / 14 February 2017 10:21

    Mie mi-a placut! Mai ales finalul❤desi m-am lasat de Nutella in favoarea barbatului…si acum mai regret ???

    Reply
  2. Daniela / 14 February 2017 9:09

    “Minciuni” zise ea numarandu-si borcanele de nutella din cos!

    Reply
  3. Lady / 12 February 2017 17:43

    Subscriu la cele zise de Oana.Uite asa se declanseaza un razboi:)) Cat despre acei barbati carcotasi care cauta nod in papura femeilor..ca nu sunt asa, ca nu sunt altfel, parerea mea e ca vor ramane cu buzele umflate, fluierand a paguba.

    Reply
  4. Oana / 12 February 2017 15:49

    “Poate, zic şi eu, dac-aţi încerca pe viitor să fiţi mai puţin sexy şi elegante decât vă stă în obicei şi dacă v-aţi preface mai puţin (reţineţi, doar mai puţin) inteligente decât sunteţi, ar prinde şi aceşti bărbaţi pe care-i visaţi curaj şi v-ar cere o întâlnire în parc!”
    Pardon?!
    Sa inteleg ca in loc sa incurajati femeia sa fie sexy si eleganta si desteapta dumneavoastra vreti sa o faca putin pe proasta ca sa nu ramana singura pentru ca barbatul nu s-ar ridica la nivelul ei si doar nu o sa ii ranim orgoliul. Mai bine sa o faca femeia putin pe tampitica, sa fie sigura ca “intra si ea in randul lumii”.
    Interesant e ca am multi prieteni barbati care au impresia ca femeile intalnite nu sunt suficient de sexy, destepte si elegante pentru ei si spera sa intalneasca pe cineva care corespunde standardelor.
    Eu as zice ca fiecare sa fie asa cum e el, ca sa nu ne mai miram ca nu rezista relatiile de cuplu daca ele incep cu minciuni.

    Reply
  5. Lady / 11 February 2017 15:20

    Acest articol e cu tenta ironica la adresa femeilor singure.Sunt multe persoane care nu se infrupta cu dulciuri din cauza faptului ca nu au gasit tipul potrivit. De ce barbatii sunt inhibati de femeile inteligente?Raspunsul e clar: pentru ca le e amenintata masculinitatea.

    Reply
  6. axelle / 10 February 2017 13:40

    Frate, n-ai avut ce face? Ce articol de 2 bani! In ziua de azi lumea a devenit imuna, nu mai sta nimeni sa isi planga de mila, eventual isi cauta pe siteuri urmatorul/rea potential/a partener/a.

    Reply
  7. ella / 10 February 2017 11:14

    Dragut scris si amuzant 😀

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro