Vai de rusoaice! Putin a legalizat violența moderată în familie

10 February 2017

În Rusia, o femeie moare la fiecare 40 de minute (peste 10.000 pe an!) din cauza agresiunii partenerului de viață. Iar Putin tocmai ce-a semnat modificarea legii care incriminează acest abuz. De acum e liber la violență moderată în familie! Ea va fi o contravenție, sancționată cu amendă, și nu o infracțiune, sancționată cu închisoare. Ultra-conservatoarea senatoare Yelena Mizulina, cea care a inițiat modificarea legii și argumenta că “e ridicol ca cineva să fie declarat criminal pentru că a dat o palmă” poate fi acum mulțumită.

rusoaică bătaie

Activista Alena Popova în timpul unui protest de una singură în fața guvernului împotriva schimbărilor legii, când trecătorii i-au spus că unele femei merită să fie bătute sau că e plătită de guverne străine. (Vă sună cunoscut?)  Foto: Vladimir Gerdo/Tass

Nemulțumite sunt însă rusoaicele. S-au organizat online – o petiție semnată de sproape 300.000 de femei și o campanie cu haștagul #Iamnotscaredtospeak în care își fac cunoscute poveștile personale, dar n-au ieșit în stradă. Autorizația pentru un marș de protest se obține extrem de greu, adevărat, dar când o rusoaică, întreprinzătoare trăită la Londra și revenită în țară să-și deschidă o afacere, a organizat unul, nu s-au adunat decât 15 protestatare. Să fie frica? Rușinea?

Dar, oameni buni, amendamentul acesta include fără echivoc bătaia între valorile tradiționale pe care legea pretinde că le apără și lasă fără protecție nevestele bătute de bărbați, copiii bătuți de părinți și bătrânii bătuți de rude! Acum este permisă o bătaie pe an care nu necesită internare, iei numai o amendă. Doar la a doua cazul devine penal. Vă puteți imagina o barbarie mai mare?

A, încă ceva! La secțiunea Știință a unui foarte popular cotidian rus a apărut de curând concluzia revoltătoare a unui studiu despre “avantajele” femeilor bătute: “soțiile bărbaților violenți au un motiv să fie mândre de vânătăile lor – biologii susțin că au șanse mai mari să nască băieți”.  De noaptea minții!

Și, pentru că se apropie sărbătoarea dragostei, nu, nu poate fi adevărat nicăieri în lume și nici într-o mie de ani că dacă nu te bate, nu te iubește! Terminați cu toate scuzele posibile și plecați la primul gest nelalocul lui care vă pune în pericol nu doar fizic, ci și emoțional!

sursa: aici



Citiţi şi

Soacră-mea

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro