La început a fost mIRC-ul. Își aduce cineva aminte ce era și cum funcționa? O rețea de comunicare virtuală pe bază de nickname și parolă, structurată pe localități (din ce-mi aduc aminte) , fară niciun design atractiv pentru utilizatori, ba chiar pe fond complet alb, ca într-un fișier word, fără fotografii, aproape fără nimic. Ți se sugera de la începutul comunicării virtuale că trebuie să-ți alegi un nickname, deci să nu funcționezi cu numele tău real, iar pentru a comunica efectiv cu cineva trebuia să selectezi un alt nickname din lista de utilizatori ai rețelei înscriși pe un anumit oraș. Găseai astfel de la Sylvester sau Tweety la Tom și Jerry, la Blonda sau Johnny Bravo, tot felul de ciudățenii. Și ciudat era că tocmai ciudățenia nickname-ului te făcea să apelezi sau să răspunzi la o abordare pe un astfel de canal de comunicare. Când mă gândesc acum la vremurile alea de acum mai bine de 15 ani, când această rețea de comunicare era printre cele mai în vogă (sau singura), nu prea găsesc niciun motiv pentru care cineva ar fi accesat-o, ba chiar ar fi continuat să o utilizeze după accesare. Ei, pentru că pe vremea aia, pe care cei născuți după 1990 nu cred că o pot pricepe, era prima formă de comunicare după e-mail. Încă nu apăruse messengerul de la yahoo. Și cu cine era să comunici pe e-mail, cât timp cercul de prieteni era foarte strâns și foarte real?
Au avut loc primele încercări de rupere a comunicării de mediul real, palpabil, controlat și de ce nu, sigur. Spun asta pentru că la un moment dat, elevă în ultimul an de liceu fiind și „comunicând” virtual, într-un internet-caffe, cu un individ dintr-o anumită localitate, am rupt-o la fugă din locație când am aflat că emițătorul mesajelor era în același internet-caffe în care eram eu cu prietena mea. Ne-am ridicat amândouă frumos de pe scaune, am plătit ora de net și am grăbit pasul fără a ne întoarce înapoi nici măcar privirea. A fost primul „șoc” pe care l-am avut și am conștientizat amândouă că distracția asta virtuală poate fi și periculoasă și că nu am fi avut deloc nici intenția, nici curajul de a ne întâlni în mediul real cu individul cu nickname ciudat. Iar când era aproape să se întâmple, am înghețat la propriu și am evitat să mai stăm prin internet-caffe-uri să vorbim cu indivizi pe care nu-i cunoșteam.
©Zeev Parush
După mIRC au apărut ca ciupercile după ploaie forumurile pe aproape toate site-urile specializate. Și acolo, trecerea spre apropiere virtuală se făcea tot prin alegerea unui nume de utilizator, care nu trebuia să fie numele real. Apăreau deja fotografiile de profil, care nu trebuiau să reprezinte tocmai poza personală. Iar discuțiile erau în majoritate pe teme de interes date de specializarea forumului. Acestea încă mai funcționează, dar parcă încet, încet se sting și nu mai reușesc să anime lumea în discuții pertinente. Erau și sunt și acum pe diverse teme: casă și grădină, flori, apicultură, sport, discuții juridice, discuții între mămici etc. A durat o vreme și genul ăsta de comunicare.
Apoi, au început să apară rețelele de socializare virtuală care folosesc identitatea reală a persoanei. În a căror politică de confidențialitate se solicită cu subiect și predicat ca numele să fie reale sau să fie numele sub care ești cunoscut în societate, să ai vârsta cerută de ei pentru utilizare, ți se cer date personale și informații pe care inerent le publici și ți se dă posibilitatea stocării de fotografii personale și distribuirii de informații care te interesează, te intrigă, te revoltă sau te amuză, te definesc sau te contrariază. Și începe să devină un mediu mai confortabil. Pentru că pleci de la premisa că îți cunoști prietenii virtuali, ei suprapunându-se cu cei reali sau măcar cu cunoștințele din mediul real, chiar dacă pe unii i-ai văzut doar pe stradă în copilărie, cu unii ai fost coleg de gimnaziu, alții îți sunt rude, alții angajați sau angajatori, alții foști profesori sau studenți, alții prieteni ai prietenilor cu care te vezi maxim o dată pe an la ziua prietenului comun. Se creează un lanț aparent de amici a căror viață părea să nu te intereseze până acum și pentru care nici tu nu păreai un subiect prea interesant, dar pentru care sunteți oarecum o persoană publică. Nu doar în cercul de prieteni reali, ci și virtuali, sau în rândul prietenilor prietenilor care îți vizualizează profilul, îți apreciază postările sau îți comentează un subiect postat pe perete, ești acum o persoană ale cărei informații le poate vedea toată lumea. Acum avem un perete pe care postăm zilnic. La mIRC era un ecran gol, alb, cu o listă în dreapta ce deschidea căsuțe de conversații doar dacă erai apelat sau apelai.
Now, everything is out into the open! Fără perdele, fără menajamente, fără cenzură, uneori chiar fără rost, că de multe ori și uiți câtă lume îți vede profilul și câtă lume înțelege ceva din postările tale. Pentru că, vezi tu, fiecare are niște slăbiciuni, niște interese, niște publicații pe care le urmărește sau pur și simplu niște persoane, formatori de opinie, a căror fiecare replică, oricât de insipidă ar fi, atrage zeci de distribuiri doar pentru a a spus-o dimineața în fața unei cești de cafea, pentru noi, virtualii. Și toate aceste informații prețioase pe care alegi să le distribui sau să le comentezi îți atrag un număr invariabil de dușmani virtuali. Asta-i chiar paradoxul. Sunteți amici virtuali, chiar prieteni zice platforma, căci selecția nu se face în funcție de gradul de amiciție dezvoltat în privat, ci include într-un borcan pe toată lumea. Friends. Iar pe acești prieteni virtuali nu-i vei putea mulțumi pe toți. Nu că ar trebui. Doar că ei te văd. Ești sub lupa lor. Dimineața când se trezesc, dau un scroll ecranului să vadă noutățile postate de prieteni. Toți fac asta. În loc de presa matinală, astăzi se deschide rețeua de facebook sau o altă rețea de socializare. Dar asta e cea mai uzitată. Pe unii îi va irita la maxim orientarea ta politică sau lipsa orientării politice, pe alții îi va enerva la maxim părerea ta cu privire la frumoasa vreme de afară, pe alții postarea ta cu privire la câini, pe alții îi va scoate din sărite articolul distribuit de tine de la Catchy (!), că prea se regăsesc în el, alții vor fi, pur și simplu, invidioși pe tine pentru că ai fost la mare în mijlocul iernii. Analizați-vă subiectele postate zilnic și filtrați puțin prietenii virtuali în trei tabere: cei pe care i-ați scos din sărite cu postarea voastră, cei care v-au apreciat postarea din amiciție sau din lingușeală și cei care n-au nicio treabă cu ce postați, adică cei care își țin rețelele virtuale active doar ca să vadă ce se mai întâmplă în lume. Care e tabăra celor mai mulți și de ce? Cât v-a servit exprimarea liberă a opiniilor în acest mediu? Dacă v-ați fi adunat cu toți prietenii virtuali într-o încăpere, ați purta aceleași discuții precum cele de pe rețelele virtuale? Ne ajută acest fel de comunicare într-un mod constructiv în relațiile noastre interumane? În ce procent?
Evident, fără doar și poate, comunicarea virtuală are o mulțime de avantaje. Dar fără doar și poate, ne acaparează din timpul nostru un pic mai mult decât am permite acest lucru acelorași oameni în mediul real. Pare ușor de filtrat informația acceptată și informația de tip garbage în mediul real și nițel mai complicat de filtrat în mediul online. Avem o aparență de discernământ și de filtrare în alegerea informațiilor pe care le consumăm zilnic în mediul online, în rest există o suprasolicitare a unor informații care nu ne sunt utile, nu ne interesează, nu ne ajută, nu ne folosesc și nu ne-ar interesa dacă ar fi să le filtrăm în mediul real. Asta face ca înseși relațiile virtuale să afecteze relațiile interumane din cauza impotenței de a discerne și filtra informațiile care ne interesează sau nu despre o anumită persoană sau despre un anumit subiect tratat și distribuit de o anumită persoană din lista de prieteni. Dacă în real nu ne-ar interesa ce face stânga sau dreapta, în virtual avem impresia că orice distribuire, orice apreciere sau orice interpretare a unor situații au legătura directă cu persoanele din listă și cauzează vrând-nevrând un impact puternic asupra lor. De cele mai multe ori, fără o intenție conștientă.
Căci dacă mie imi plac animalele, dar nu le-aș putea suporta niciodată în casă, să-mi lase păr prin sufragerie și bucătărie și distribui un articol cu tema asta, voi avea cel puțin 10 prieteni virtuali ofuscați de percepția mea asupra lucrurilor. Ca și cum aș avea ceva în mod direct cu ei. Dacă eu, tânără mămică, aleg să alăptez asumat și conștient copilul și distribui la greu articole pro-alăptare, voi fi inevitabil dușmanul numărul 1 al mamelor care aleg să-și utilizeze sânii doar decorativ. E valabil pentru orice subiect și sunt sigură că întâmpinați aceleași ostilități pe diverse interese virtuale.
Care ar fi soluția matură în speță? Consumul moderat de vitual și distribuirea echilibrată a informației pentru a nu dăuna grav sănătății sociale? Căutați-o voi și aplicați-o după cum vă place!
Pe Gloria o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Comunicarea în cuplu este cheia unei relații sănătoase
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
