Atât de firav mi-a cuprins mâinile în palmele lui şi atât de delicat mi-a şoptit: „Gata. Sunt aici. N-o să-ţi mai fie frică niciodată”, încât am crezut că visez.
Era bărbatul pe care îl aşteptasem de o viaţă întreagă. Înalt şi puternic, protector, care oferea siguranţă numai şi cu o singură privire.
„Trezeşte-te! Trezeşte-te!” se auzea o voce din îndepărtare. Şi o fac. Şi spulber tot. Şi mă trezesc cu sufletul bucăţi şi goală pe dinăuntru. Şi mă trezesc cu şiroaie de lacrimi pe faţă. Şi mă trezesc uitându-mă la cer şi strigând din toţi plămânii: „Unde e?”
Dar în zadar. Răspunsul se pierde undeva între realitate şi vis. Sunt obosită. Nu mai ştiu dacă trăiesc sau nu, dacă mai pot să simt ceva sau nu, dacă sunt aici sau în altă parte, dacă sunt cea mai frumoasă întruchipare a tristeţii şi singurătăţii.
Ce trăiesc? Coşmar? Blestem?
Ce e asta?
Unde e dragostea? Unde? Unde?
Salvează-mă! Tu! Da, tu! Ştiu că exişti undeva în realitate. Ştiu că mă visezi la fel cum mi se întâmplă şi mie. Ştiu că sufletele noastre nu încetează să se caute nicio clipă. Ştiu că ai obosit şi tu. Dar nu te opri! Promit că n-am s-o fac nici eu.
Guest post by GYA27.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
