Bărbaţi sau femei, ne temem de sfârşitul actualei relaţii. Şi cu toate acestea, sunt din ce în ce mai multe despărţiri. Dar asta nu înseamnă însă că măcar unul dintre cei doi membri ai fostului cuplu nu s-a temut de acest moment sau că nu a făcut tot ce a putut pentru a-l anula sau, măcar, amâna. Frica de sfârşit vine din iubire, dar şi din obişnuinţă. Ne e frică să pierdem obiectul iubirii, dar, în acelaşi timp – şi poate chiar mai mult – ne e frică să pierdem rutina, comoditatea, obişuinţa, traseul bătătorit pe care ni se desfăşoară viaţa, nu neapărat extraordinară sau aşa cum am visat, dar cumva călduţ şi comod. Iar sfârşitul relaţiei ne-ar scoate din această hibernare sufletească şi ne-ar arunca, înapoi, în vâltoarea “pieței”. Ne-ar pune în situaţia să luăm de la capăt multe aspecte ale vieţii pe care le considerăm bifate (chiar dacă şchioapătă crunt), ne-ar pune în situaţia să redevenim conştienţi de noi înşine, să ne reevaluăm alegerile şi noua direcţie… ce să mai, ne-ar scutura de nu ne vedem şi ne-ar pune la treabă.
De aceea, în situaţia unui iminent sfârşit de relaţie, când totul s-a zis şi totul s-a făcut, fără ca asta să fi putut schimba cu ceva cursul destrămării… ei, bine, atunci, după o perioadă de bun simţ de doliu pentru iubirea (dacă mai era cazul) moartă şi de inevitabil plâns de mila propriei persoane, să dăm o şansă acestei schimbări, să ne dăm nouă înşine/însene o şansă şi să-l privim într-o lumină diferită. Ca emoţie. Ca evadare. Ca început. Fără să mai insistăm pe cuantificări – greu/uşor, simplu/complicat, fără să ne autoprogramăm pentru o suferinţă obligatorie, post-despărţire.
În plus, ca femei, avem resorturi ascunse (uneori, chiar şi de noi însene) ale căror mecanisme, odată activate, ne salvează de propria apocalipsă. Pentru unele dintre noi, acestea pot fi oamenii din jur, mai ales în prietene, pentru altele, în construirea unei noi atitudini – care vine la pachet cu o schimbare radicală de look, de garderobă (inclusiv de pantofi, şi asta nu e o idee rea deloc, dacă arunci un ochi aici). Pentru altele, în investirea în pasiunile ignorate de-a lungul timpului sau chiar în schimbări majore, precum un job nou şi un oraş diferit.
Dar până la urmă, nu contează ce cale alegem, contează că sfârşitul unei relaţii nu trebuie să fie sfârşitul lumii personale, ci impulsul de care poate chiar aveam nevoie. Fără frică!
Un fel de Stop. Rewind. Restart! Dar de la alt capăt. 🙂
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
