Închide ochii, dragostea mea, și privește întunericul.
Cufundată în întuneric, deslușești un câmp întins, slab luminat de luna palidă și încețoșată.
Pe câmp, undeva în depărtare, zărești silueta unui om. Apropiindu-te de el, îl vezi cum stă așezat pe pământul rece, cu genunchii strânși la piept și cu capul plecat în pământ. Corpul e dezvelit și pare de marmură în lumina slabă a lunii. Cerul de deasupra lui pare un cearșaf negru ciuruit cu picuri de lumină, care pătrund de undeva din spatele cearșafului. Vezi și câțiva nori sleiți de puteri, translucizi și cu margini zdrențuite. Te uiți la omul ghemuit, fără să îi vezi fața, însă îi vezi gândurile cum zboară deasupra lui, și în toate gândurile lui te vezi pe tine. Îți pui întrebarea dacă dormi sau ești trează și doar iți imaginezi. Te gândești că trebuie să deschizi ochii ca să ieși din lumea visului și visezi că te-ai trezit.
Mergi la baie pentru că vrei să îți speli fața, să iți revii, și visezi că te speli. Îți dai seama că visezi, dar te gândești că visezi conștient exact ce vrei să visezi, altfel ai fi visat altceva. Rămâi cu ochii închiși… Lângă omul ghemuit coboară din bezna cearșafului negru o ființă albă în stare gazoasă. Ființa e purtată de aripi lungi care lasă dâre de ceață în urma lor. Se așază lângă om și, după câteva priviri tăcute, omul e învăluit de ființa misterioasă și totul se transformă în ceață. După câteva clipe vezi câmpul gol…
Acum deschide ochii și trage în piept o doza de N2+O2+Ar+CO2. Respiră-mă. Chiar dacă fizic nu sunt cu tine, voi fi mereu prezent! Sunt aerul prin care tu exiști! Iar când simți un dor nebun de mine, ieși afară pe terasă și eu o să vin în jurul tău ca să mă poți absorbi. O să pătrund în tine și o să-ți gonesc prin vene ca să-ți potolesc sângele dat în clocot. Voi fi cu tine pretutindeni! Iar când în parc o frunză gălbuie se va lipi de tine, să știi că eu ți-o dăruiesc. Și noaptea când o să auzi ploaia cum îți bate cu degetele în geam, să știi că eu o pun să facă asta doar pentru ați spune că …te iubesc! Vara cu valurile mării mă voi juca și le voi trimite către tine să îți mângâie picioarele, iar Iarna, când fulgii jucăuși coboară din cer, o să te sărut, trimițându-ți câte un cristal alb de gheață pe buzele aburinde… și câte o să îți mai fac, iubito! Și acum, noapte bună, dragostea mea!
…și visele adorm, și eu cu ele. Cum unde? Acolo unde mi-am dorit tot timpul… închis în inima ta.
Guest post by Woitwiss
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
