Frumoasă în sus, frumoasă în jos… frumoasă, frumoasă și iar frumoasă. Complimente pe care le primea adesea zâmbind politicos sau le primeam eu pentru ea, când aflau că suntem împreună. Mereu aranjată, mereu cu părul desprins, mereu veselă și curioasă, cu niște ochi mari și o guriță mică rujată mai tot timpul.
Oare femeia asta chiar nu știe să fie și urâtă? mă gândesc eu într-o dimineață în timp ce o priveam cum se îmbracă să plece la serviciu.
Ba sigur că poate, trebuie doar ajutată, îmi răspunde Michiduță de pe umărul stâng.
Privindu-i spectacolul pe care ea îl numește ”mă pregătesc să plec la serviciu”, împreună cu Michiduță care îmi șoptea chicotind la ureche pun la cale un plan, ca să o fac să fie… urâtă! Văzând că mă uit la ea altfel decât de obicei, simțind că ceva nu e în regulă (mereu simte…), dă start masterplan-ului meu drăcesc întrebându-mă cu un ton nesigur:
– De ce zâmbești așa?
– Aaa, nimic, știi.. mă gândeam să cinăm în oraș diseară.
– Serios? Unde?!
– Nu îți zic, surpriză, dar e un restaurant elegant.
– … păi, de la 8, da? Că tre’ să mă pregătesc, să îmi calc și o rochie…
Toată ziua nu am avut stare. Eu cu gandul la planul meu care urma să o pună serios la încercare și ea de curiozitate că nu știa ce restaurant e, ce m-a apucat și de ce ieșim joia în oraș.
Mai pe după amiază îmi dă un mesaj: ”Am o zi foarte aglomerată și stresantă, nu am reușit să mănânc mai nimic, mă păstrez pentru cină. Abia astept. :* :* :* :* :* ”
Pe la 7, când am ajuns acasă, ea era deja serios băgată în pregăteli. Mă furișez și ascund o sticlă de vin și o pizza mare în frigider, după care mă duc direct la duș. Îmi vine să râd când aud că strigă la mine prin ușă:
– Ți-am călcat o cămașă albă!
Când ies din duș ea avea deja și pantofii în picioare. Arăta divin. Își ondulase părul, își făcuse ochii albaștri cu lentile de contact și avea un machiaj de seară elaborat. O rochie cam lungă pentru ce îmi imaginasem eu ziua, dar lungă – scurtă… mă gândesc că important e să se ridice ușor. Era mândră așa cum nu o mai văzusem, flirta cu ea în oglindă, se privea cu nesaț, se analiza de sus până jos și se întorcea câte puțin ca să se vadă din toate unghiurile. Se întoarce spre mine, mă hipnotizează cu un zâmbet dulce și îmi zice:
– Îmi faci o poză te rog?
Mă uitam pierdut la pozele pe care tocmai i le făcusem și mă miram pentru a nu știu câta oară de cât de frumoasă poate să fie… când Michiduță îmi zice la ureche: ”Hei, planul!!!”. Încerc să mă adun, să nu scap scopul din vedere. Mă uit la ea ca un maniac, ea iar simte din nou că ceva nu e în regulă, ochii îi trădează o mică nesiguranță. O întreb:
– E ruj de ăla care nu se duce?
– Nu, ăsta se întinde un pic, o să trebuiască să mănânc cu grijă.
Nu a apucat să termine vorba, că eu deja aruncasem prosopul de pe mine, eram cu o mână în părul ei și cu cealaltă pe fund, trăgând-o cu forța înspre mine s-o sărut ca un sălbatic. Ea încerca să mă împingă, să se opună, nu înțelegea ce mă apucase. O dominam și, nervoasă și speriată, începuse să tremure toată. O întorc cu spatele la mine, îi ridic rochia, îi dau jos ce mă încurcă, o aplec în față, o prind de șolduri și o pătrund fără milă. Încă pe tocuri, încerca să se țină de orice apuca și părea solid. Când am simțit că cedează, am aruncat-o pe pat, unde am făcut cu ea tot ce-am visat cu ochii deschiși toată ziua, și chiar câte ceva peste. Dacă am fi fost din metal, ar fi ieșit scântei, dacă am fi fost de lemn, ar fi sărit așchii peste tot.
Când am terminat, nu mai rămăsese mare lucru din cea care era când am intrat în dormitor. Întinsă pe spate, udă toată, cu mâinile ridicate deasupra capului și ochii închiși, zâmbea. Dădusem greș în încercarea de a dovedi că poate fi și urâtă… Cu părul vâlvoi, machiajul întins, fără ruj și cu rimelul scurs de parcă ar fi plâns, cu pielea ei albă pe care înfloreau urme roșii, era mai frumoasă ca niciodată!
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
