La cele 15 primăveri ale mele (plus o vară), nu eram în stare să trec de bariera dintre prietenie și iubire.
Voi știți cât de greu este? Sigur că știți. Câți ani ați încercat să îi spuneți celei mai bune prietene să iasă cu voi în oraș?
De când vă rugați în gând să aveți putere să îi spuneți vecinei să vă fie amantă? După aceea… cât timp v-a luat să vă faceți curaj să îi spuneți soției că vecina vă este amantă?
Acum cred că mă înțelegeți.
Oricum, cu iubirea la 15 ani e greu.
Trebuie să repet faptul că prin „iubire” eu înțelegeam: „Vreau să mă sărut cu ea, poate și cu limba, să îi bag mâna sub tricou și să îi masez țâțele. Și să ne ținem de mână pe băncile din Parcul I.O.R.”.
Eram la un bairam.
Pentru adolescenții de azi, bairamul era un fel de ceai. Iar ceaiul e un fel de bairam. Amândouă sunt un fel de party. Mai bine vă descriu.
Tanti Mama lui Florin, căci așa le spuneam adulților, a mutat masa din bucătărie în sufragerie, a sufocat-o cu sendvișuri, morcovi crizantemă, ouă umplute cu creme ciudate și roșii tăiate felii. Nenea Tata lui Florin a cumpărat Brifcor, sirop concentrat de lămâiță și a umplut sifoanele.
Apoi, din bun-simț, au plecat de acasă prin vecini.
Vreo 10 fete tapate ca Madonna, îmbrăcate în rochițe de culori dubioase, țopăie de zor și mestecă gumă.
Un vecin, versiunea primitivă a unui DJ, venea de acasă cu un magnetofon și cu două genți pline cu benzi. Pentru cei născuți după ’90: un magnetofon este un fel de iPod, numai că de 5 000 de ori mai mare. Și, în toată debaraua DJ-ului, plus în alte 100 de debarale, încăpea cam tot atâta muzică cât aveți voi pe un card de memorie.
Eu stau pe canapea și aștept să se stingă lumina.
Pândesc ca un rechin următorul blues. Sigur, nu m-aș arunca pe ringul de dans la o melodie săltăreață, e prea riscant. Dansez exact ca un cangur crăcănat bolnav de hepatită.
Îmi aleg niște puncte fixe pe covor, în general modele geometrice, pe care sar încontinuu. Dansul meu a fost descris perfect de o fată de la ultimul bairam: „Știu că tu ai impresia că dansez cu tine, dar eu mă feresc de trei melodii să nu mă calci.”
Așadar, urmează un blues.
Am blugii buni, cumpărați de la bișnițari? Pyramid cu talie înaltă? AM! Am hanoracul șmecher? ESTE! Bocancii de 5 kile’? SUNT! Freza? Fixez cu salivă cele două șuvițe rebele și îmi arunc în oglindă o privire de bărbat adevărat. Exact ca ăia din afișele de pe geamurile frizeriei.
Gata, sunt pregătit!
Îi fac semn lui Cornel să stingă lumina, îmi fac curaj ca găina la tăiere și mă reped la Maria.
-Dansezi?
Dansa. Madonna.
I-am apucat mâna stângă, exact cum m-a învățat Cornel. Cu degetu’ mare în sus și patru degete întrepătrunse. Prima etapă: îndeplinită.
I-am pus mâna pe șold și am strâns-o nici prea tare nici prea încet. Etapa a doua: bifată.
Urmează pașii. 1, 2, 3, 4..
„Simte ritmul și începe să numeri.”
1, 2…
Am lipit pieptul meu încordat de pieptul ei.
3, 4…
Ce urmează după 4?
Maria are suzete tari. Nu mă așteptam să mă străpungă așa cu pieptul. Oare poartă sutien?
Mă fac că tușesc și mut mâna puțin mai sus pe spate. O cataramă.
Chiar poartă sutien!
Cuplurile mai mari, care dansau lângă noi, erau mult mai puse pe treabă. Spre exemplu, Florin, profitând de faptul că de ziua lui nu îl refuza nicio fată, își plimba mâinile pe șoldurile și pe fundul ochelaristei de la etajul 2.
Din când în când o lăsa pe spate, iar eu aveam de fiecare dată impresia că o să o izbească cu capul de covor.
1, 2…
Cornel trecuse la nivelul superior: își băgase limba în gura fetei cu aparat dentar, colega lui Florin.
Iar eu?
3, 4…
-Creațo, vrei să ieșim pe balcon după dansul ăsta?
Aveam inima în gât când am zis-o.
Am luat două farfurii cu mâncare și m-am așezat pe lăzile cu apă minerală din balcon. Când Maria s-a așezat pe piciorul, meu am crezut că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap.
Încă mai cred, la 40 de ani, că ăla este unul dintre cele mai glorioase momente ale mele.
-Stai bine sau sunt grea?
Am ținut-o așa minute bune, în care mi-a povestit o grămadă de bârfe despre cei de la bairam. Cine e împreună cu cine, cine place pe cine și cine cu cine s-a sărutat.
-Tu te-ai sărutat vreodată? o întreb ca și cum aș întreba-o ce zi e.
-Ești nebun? E scârboooos! Dar l-aș săruta pe Dieter!
-Dieter?
-Dieter Bohlen. Alooo? Pe ce planetă ești? Modern Talking.
Face o pauză scurtă și se mișcă puțin pe piciorul meu. Îndeajuns încât să îmi intre în fund gâtul unei sticle de apă minerală. Se întoarce la mine pentru confirmare:
-Cu altcineva mi se pare scârbos. Nu?
-… ăăă….
-Tu te-ai sărutat? mă întreabă.
Greu de răspuns. Dacă spuneam că da, eram luat drept trădător. Dacă spuneam că nu, eram considerat tăntălău.
-Cu… cineva?
-Nuuuu… singur! Normal!
O țineam cu o mână de mijloc și am tras-o ușor spre mine, cu toate că greutatea ei îmi adâncea gâtul sticlei în gaura fundului. Sufeream, dar nu mă lăsam. Era atât de bine să o frec cu mâna pe spate și să o simt în brațe, încât nu aș fi renunțat la asta atât de ușor. Nu pentru o amărâtă de sticlă în fund!
O trag în brațe și vreau să mut mâna mai sus pe corpul ei. Pe sânii ăia tari ar fi chiar bine.
Sunt gata să o fac, când o tornadă deschide ușa balconului.
Relu grăsanul, transpirat tot, cu două farfurii de mâncare în mână:
-Băăă! Veniți să vedeți! Repede! Ăștia se mamelesc pe balcon!
Și s-a dus dracu’ tot!
Fragment din volumul “Toate titlurile bune au fost date”. Cartea poate fi comandată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
