Am ieşit în stradă. Ger.
– Dacă ningea era mai bine, nu mai îngheţam acum atât.
Am tresărit. Vocea era a soţului meu. Dar nu mă aşteptam să-l aud. Eram absentă, aşa că ipoteza unui dialog m-a surprins. În plus, avea dreptate. Plecasem în fustă şi deja picioarele îmi îngheţaseră. Nu ştiu de ce m-am îmbrăcat așa. În fond, era petrecerea de Crăciun de la firma lui. Pe mine mă lăsa mai rece decât vremea de afară asta, însă el ţinuse morţiş să meargă la patru ace. Spre deosebire de anii trecuţi, e neliniştit. Şi asta îmi ridica un oarecare semn de întrebare, prea firav însă pentru a-i da importanţă pe frigul ăsta. Şi niciun taxi.
Avem şi cadouri. „Secret Santa”. Adorat de unii, hulit de alţii. Pe mine, tot rece mă lasă. Dar anul ăsta e ceva diferit. Cadoul, ambalat cu grijă şi purtat de el ca pe sfintele moaşte. Am o vagă bănuială cui îi este destinat. Înăuntru – instrumente pentru desen tehnic şi două superbe agende de birou. Neconvenţional, dar atât de util. Mai bine decât şalul ăla lălâi de anul trecut. Sau vaza aia oribilă pe care am primit-o de la maică-sa şi pe care, evident, a făcut-o cadou mai departe.
Uite o maşină!
– Taxiiii!!
Dacă nu intervin eu, din partea lui stăm toată noaptea de Crăciun să tremurăm în stradă.
La petrecere, multă lume nouă. Colegi, colege şi parteneri. Toată lumea este însoţită. Până şi nefericita aia de directoare. Mă mir că şi-a găsit, în sfârşit, un prost de paravan. Ne vede şi ne salută exagerat de amabilă, împingându-l de la spate pe însoţitor, de parcă ar vrea să ne scoată ochii cu el. Omul bâlbâie de i se aburesc ochelarii, în timp ce bărbată-miu se face verde-stacojiu. Nu mi-e greu să înţeleg ce se petrece. Mă bufneşte râsul. Tuşesc discret ca să-l acopăr.
Petrecere se animă. Cumva, ochelaristul directoarei mă urmăreşte discret, ceea ce îmi uşurează treaba. Îl privesc insinuant şi aproape că îl invit la dans. Ne întreţinem destul de mult în restul serii. Urmează deschisul cadourilor. Cele mai tari exclamaţii sunt ale directoarei. Este absolut fascinată că „cineva” i-a ghicit pasiunea secretă pentru desen tehnic. După privirile aprinse ale soţului înţeleg că, în sfârşit, totul a intrat în normal. Îl abandonez pe ochelarist. Răsuflu uşurată.
Ce emoţii! Cât pe ce să rămân fără şedinţele lui prelungite, orele lui suplimentare şi delegaţii. Scot telefonul şi dau un mesaj care ştiu că este aşteptat.
Nici pe mine, nici pe bărbată-miu nu ne mai interesează că anul ăsta „Secret Santa” ne-a adus cadou… vaza soacră-mii.
Crăcin fericit tuturor, cum ar veni!
Citiţi şi
Valea Verde, Cund – de pus pe lista cu dorințe
Nebunia unei nopți de Revelion
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
