Te-am mințit în tot acest timp.
…Adică, de când ți-am spus pentru prima dată că… „da, și eu te… iu… iubesc, mda”. Bănuiesc că erai prea fericit ca să înțelegi nuanța din răspunsul meu, iar eu prea disperată ca să-mi fac mustrări de conștiință. Și știi și tu ce a urmat… o căsnicie „fericită”, în care eu am făcut eforturi să salvez aparenţele, în timp ce tu ai evadat, de mult prea multe ori, fără să vrei, însă, niciodată să renunţi de tot. De ce te întorci mereu? Cumva pentru că tot ce a fost frumos între noi îţi serveşte drept certitudine în viaţa ta? Un fel de „adăpost” la care te poţi întoarce să fii tu însuţi, lingându-ţi discret rănile – ori de câte ori jungla urbană îţi dă peste nas şi aventura nu iese aşa cum ţi-ai dorit?
Ce sunt eu, ultima frontieră? Din perspectiva asta, nu-mi regret comportamentul. Mai mult, din perspectiva asta, îmi face plăcere să îţi spun că toată viaţa ta a fost… o minciună. Mă bucur să am ultimul cuvânt şi să-ţi răstorn o lume greşită încă din zorii ei. Am partea mea de vină, însă eu nu am pretins că te iubesc ca apoi să mă tăvălesc prin aşternuturi străine. Am rămas lângă tine, târându-mi – mai greu ca un mort – sufletul. Iar asta mi-a fost şi vină, şi pedeapsă. Şi aş fi tăcut, căci ştiu că nu ai bănuit niciodată. Şi nu aş fi purtat această ultimă şi amară victorie, dacă te-ai fi oprit la timp, cu o picătură în urmă, până să se umple şi să se verse paharul „aranjamentului” pe care, din comoditate, îl numeam „căsnicie”.
Acum, că tot am pornit pe calea fără întoarcere a tuturor adevărurilor care nu s-au spus între noi, trebuie să-ţi spun că ultima ta „ea” a avut tupeul să mă sune, să mă anunţe că divorţez (!!) şi că ar fi cazul să am „bunul simţ” să-mi fac bagajul şi să plec, că ea nu mai are răbdare până îmi dai tu vestea, cu menajamentele de rigoare. Ce atâtea menajamente? Sunt doar o fostă… Se înşală fata. Nu sunt o fostă pentru că, de fapt, nu am fost niciodată o actuală… Însă ce nu ştie ea este că cine îşi va face bagajul vei fi tu. Nu mă crezi? Vorbeşte cu avocaţii mei!
Nu ştiu dacă „ea” – asta sau viitoarele – va mai fi atât de încântată să te ia la ea acasă, practic, în fundul gol. Sau nu chiar gol. Pentru că o să-ţi returnez cele două-trei cadouri pe care le mai păstrez de la tine; sper să îi placă peştii exotici, pentru că pleci acompaniat de acvariu şi de toate accesoriile lui (ce naiba de cadou a fost ăsta? nu înţeleg nici acum) şi să-i mai placă şi colanţii de nylon (aici se poate că ai nimerit-o), ăia roşii pe care nu am avut stomacul suficient de tare încât să-i îmbrac vreodată. Cât despre verighete, ştii că eu le-am plătit, aşa că ambele rămân la mine.
Restul… detalii, dragul meu, o să le afli la timpul potrivit. Din punctul meu de vedere, acum chiar că ești gata să-ţi găseşti fericirea în braţele acestei curajoase femei.
Îţi doresc să… de fapt, nici nu mă interesează…
E.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
