Urlă în mine durerea. Mă simt slută la trup și la suflet. Mă pierd pe străzile întunecate în încercarea mea de a-mi găsi fericirea. Caut oare în locuri greșite? Cunosc locurile astea și totuși nu știu unde sunt. Nu mai am casă și nu mai știu unde e acasă. Îmi vine să strig atât de tare, încât să mă și auzi. Îmi curg neîncetat lacrimi pe obraz. Nu mai pot controla nimic. Am pierdut totul în căutarea liniștii. Și nu am găsit nimic, în afară de mult întuneric. Caut în bezna asta profundă. Caut fantome, pentru că realitatea mi-a spus că sunt singură. Rămân fără aer.
Urâțenia mea mă doare. Sunt un om demn. Nu mi se întâmplă să mă simt un nimic, decât foarte rar, în situaţii excepționale. Dar acum mă simt un gunoi. Mă simt un om abandonat, inutil și rigid. Nu mă mai cunosc și nu mă mai recunosc. Sunt mută de durere. E muțenia aceea care ar vrea să strige, să se facă auzită, dar nu mai poate, pentru că totul doare atât de tare, încât îți taie răsuflarea și puterea de a mai striga ceva.
Am intrat în vieți necunoscute, am atras suflete de partea mea şi am făcut-o fără de voie. Am făcut-o natural şi firesc, fără să am intenții ascunse. Dar simt că toate se vor întoarce împotriva mea. La final, în singurătatea surdă, toate vor dispărea, lăsând în urma lor cicatrici adânci, locuri ce nu vor mai putea fi vizitate fără să răscolească sufletul pierdut și îndurerat.
Sunt ușor de plăcut, ușor de acceptat, dar oare și la fel de ușor de lăsat? Nu știu… Încă mai caut răspunsuri la toate aceste întrebări.
Nu fac rău și nu produc pagube sufletești. Caut mereu corectitudinea în tot ceea ce fac, chiar și în iubire. Aleg mereu demnitatea și integritatea. Si cu toate acestea, mereu sufăr. Cauze… necunoscute.
Caut cu disperare liniștea de final. Îmi caut timpul meu cu mine. Caut zâmbetul nesfârșit și pasiunea desăvârșită, protecția și căldura sufletului protector.
Și nu mai am credința că le voi mai putea găsi vreodată. Am pierdut speranța și am câștigat îndoiala. Mi-am sădit neîncredere în suflet și mi-am provocat un rău de care nu mai știu acum să scap.
Îmi doresc schimbarea. O aștept să vină și să îmi deschidă cărarea pe care o voi urma. O aștept cu nerăbdarea copilului ce își caută cadoul sub bradul de Crăciun. Și știu că nu mă va abandona…
Guest post by Ioana Milea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
