Cazul Castro

4 December 2016

Andrei 2Cenușa lui Fidel Castro ajunge astăzi la Santiago de Cuba, funeraliile se vor sfârși, iar istoria nu-l va absolvi pe dictatorul cubanez. Fidel Castro a fost un dictator. Firește, toți dictatorii trebuie judecați sub această învinuire, iar judecata trebuie să fie neînduplecată, dar dreaptă.

Toți dictatorii sunt odioși, dar nu toți dictatorii sunt la fel. Fidel Castro a fost un dictator îndrăgit (oroare!, oroare!). Există – în istoria oamenilor – și această categorie paradoxală. Totodată, socialismul de gherilă dispare cu acest om complicat. Cum a fost posibil Fidel Castro?

Am fost cândva în Cuba în încercarea de a înțelege. Am scris scurte observații de călătorie aici sau aici sau aici. Cuba era o țară săracă, dar nu îngrozitoare, ba chiar magnifică. Am privit insula ca un reporter. Am văzut și am scris.

Cum a fost, așadar, posibil Fidel Castro? Să recurgem la context. Contextul în care a apărut era decolonializarea. Cuba era o colonie americană condusă de un dictator. Nu intrasem încă în lumea blândă a multinaționalelor și nu trăiam toți cu badge-uri de gât, căutând cele mai eficiente căi economice pentru bună-starea generosului patronat. Realitatea imediată era războiul, nu întotdeauna rece.

Fidel Castro era un tânăr avocat dintr-o familie cu stare. Un romantic, așa cum se scrie acum, în bătaie de joc. Este într-adevăr prea puțin burghez să te crezi José Martí sau Simon Bolivar. Fidel Castro cu gherila lui de fanatici decăzuți în utopie totuși au făcut-o. Iar utopia nu le era marxist-leninistă.

Castro

Există totuși această realitate pe care e greu să o mai ignori: Fidel Castro a luptat pentru eliberarea poporului cubanez, pe care – culmea – a și reușit-o. E adevărat că, de atâta eliberare, poporul cubanez avea să intre într-o închisoare încă și mai cumplită, dar nu am ajuns deocamdată acolo.

Fidel Castro nu a venit pe un tanc de la Moscova și nici nu dormea cu Manifestul comunist sub tunică. S-a crezut un erou al Cubei și al Americii Latine și a îmbrățișat Internaționala proletară din oportunism. Și – cine a avut răbdare să îi citească măcar memoriile – vede că pilonul central al comunismului castrist a fost anti-imperialismul. Castro a fost întotdeauna anti-yankeu, nu pro-sovietic.

Da, Castro a făcut Cuba roșie, a scăldat-o în sângele dușmanilor Revoluției, a făcut orice pentru anvergură internațională și a luat-o ferm razna, crezându-se încă un Profet chemat să aducă echitatea. În Cuba încă i se spune Nebunul. Iar cei mai mulți dintre cubanezii rămași pe insulă îl admiră și îl urăsc, în același timp. Castro lasă moștenire și această mică planetă schizoidă. Mă gândesc îngrozit la căderea acestei planete în universul concret, prăbușire care nu are cum să nu urmeze.

Căci o mare greșeală pe care au făcut-o oamenii care au cunoscut întunericul comunismului a fost să creadă că lumea liberă chiar există. Capitalismul însă nu este despre libertate și dreptate, este despre profit – s-a tot strigat această observație banală. O vor afla și cubanezii.

O altă mare greșeală, de data aceasta comisă de ceilalți, este neînțelegerea capacității populare de a crede într-o religie socială care explică neajunsurile și justifică orice crimă în numele zorilor unei lumi cu adevărat noi, cu adevărat juste. Și comunismul a fost cândva tânăr și a avut putere de basm. A fost un timp în care pâinea putea lipsi, dacă era înlocuită cu un sens al demnității umane. Firește, încă o greșeală în istorie. Dar tot trebuie înțeleasă.

Iar Fidel Castro aici a apărut – în această speranță tânără. Pe această imensă simpatie populară de a fi înlăturat un dictator și-a instaurat regimul. Cuba este astăzi o ruină strălucitoare doar în umanitatea ei teribilă – în această ruinare se împletesc eșecul economic socialist și blocada americană.

Și sunt multe care te uluiesc la o vizită în Cuba. Poți să vezi sărăcia și uniformizarea, dar poți să vezi și oameni întregi, nemutilați încă de lăcomie și o solidarizare care nu are fundament material. Aproape nu mai credeai că așa ceva poate să existe.

Fidel Castro a devenit încă un dictator latino-american – atâția i-au fost contemporani. Și dintre toți, figura sa se va reține, căci nu a fost impus, ci a crescut din dorința nebună a Cubei, mereu exploatată în istorie (Cuba s-a pierdut încă de când Columb a pus prima dată piciorul aici?), de a fi liberă. Și aceasta este o viziune romantică și depășită de epocă.

Uite, Fidel Castro nu și-a înțeles, până la sfârșit, timpurile. A devenit încă un tiran vânzător de iluzii învechite. Ultimii cincizeci de ani au schimbat, totuși, brutal lumea. Iar el a fost parte a acestei schimbări, fără să poată accepta adevăratul său rol istoric.

Căci Fidel Castro a arătat că această cale – a războiului permanent – conduce spre legendă, dar e tot o legendă neagră. Fidel Castro a supraviețuit la sute de atentate ale nord-americanilor și a murit la nouăzeci de ani, de bătrânețe. Dar n-a învins.

Revoluția în care a crezut și-a epuizat capacitatea de a seduce până la a pune mâna, haiducește, pe pistol. Agenda ei socială este în continuare legitimă, fiindcă este umanistă în cel mai înalt grad (de aici decurge o altă greșeală: de a fi mai îngăduitori cu dictatorii de stânga). Violența, însă, nu mai este, de mult, o cale în politică. Sau, cel puțin, așa obișnuia să fie până de curând, când cealaltă extremă a început să se înalțe.

Iar acest foc încrucișat îi găsește întotdeauna la mijloc pe cei care nu vor să renunțe la luciditatea de a vedea totul pe de o parte și pe de altă parte. Pe cei care știu că și gândirea poate să se prăbușească în totalitarism.

În loc de concluzie, las scris că Fidel Castro a fost ateu. Nu a avut un Dumnezeu căruia să îi ceară acum iertare.

Oricum n-ar fi făcut-o.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Decalogul lui Ernest Bernea

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Înduioșătoarea poveste a lui Diego

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro