„Acest mort mai poate vorbi. Acest mort mai poate face planuri. Acest mort nu e mort încă. Cu arma în mână, nu îmi pasă cum am să mor, dar sunt sigur că americanii ne vor invada, asa că voi muri cu arma în mână, luptând.” Aşa spunea, în 1959, într-un interviu pentru Wall Street Journal, Fidel Castro.
S-a înşelat. Americanii n-au invadat Cuba, iar el n-a murit cu arma în mână, ci într-un spital din Havana, de bătrâneţe, la 90 de ani. Să fii dictator şi să mori de batrâneţe asta înseamnă să fii Castro. Cel care a condus 49 de ani Cuba şi s-a opus toată viaţa Americii.
Castro a fost un dictator, aşa cum dicţionarul politicii descrie dictatorii. A confiscat averi, a distruns partidele politice, a suprimat libertatea presei, Cuba n-a avut opoziţie pentru că nimeni n-a cutezat să-i spună „Nu”. Lui Castro. Dar a reuşit să facă dintr-o ţară mică şi lipsită de importanţă, o insulă, un duşman pe care măreaţa Americă n-a reuşit să-l învingă.
1959, fix în noaptea de Anul Nou, gherila condusă de doi tineri cu barbă şi plete, reuşeste să-l alunge, după doi ani de lupte, pe Generalul Batista, susţinut de SUA, de la putere. Cei doi tipi cu figură de rockeri sunt Fidel Castro, un tănar răzvrătit cubanez, şi bunul său prieten Ernesto Che Guevara. Din acel an şi până acum, Castro a fascinat şi îngrozit lumea.
A fost un dictator atipic, teatral, veşnic cu un trabuc în gură, cu barbă şi plete, mereu îmbrăcat cu uniformă de luptă, Castro a fost El Comandante sau El Lider Maximo. Ca orice dictator, a fost primul fiu al ţării sale, dar, spre deosebire de alţi dictatori, n-a iubit cultul personal. Şi poate tocmai de aia cubanezii – şi nu numai – l-au iubit. Pentru că el chiar a fost iubit, deşi puţină lume ar şti să explice de ce.
Comunist convins, Castro a naţionalizat toată economia, a vrut o Cuba libre în care doar cubanezii să conducă. Dar asta era imposibil în anii războiului rece. Şi chiar dacă n-a iubit marxismul sau pe urmaşii lui Stalin, în 1962, Castro a acceptat să primească pe teritoriul cubanez rachete nuclare sovietice. America se trezea cu Rusia la poarta ei. Umanitatea a fost atunci la un pas de un război care ar fi distruns-o. Până la urmă, URSS şi-a retras rachetele, umanitatea a răsuflat uşurată, dar America a înţeles că atâta vreme cât va trăi, Castro va fi duşmanul său.
Legenda spune că au existat cel puţin 600 de încercări de asasinare împotriva lui Castro. Orice au încercat americanii, trabucuri otrăvitoare, asasini plătiţi, chiar şi infestarea costumului de scafandru cu care Fidel făcea scufundări, plus susţinerea financiară a celor care ar fi putut reuşi o contra revoluţie. Orice, numai ca Fidel să dispară. N-au reuşit. „Ăsta are mai multe vieţi decât o pisică”, aşa declara un Senator al SUA. În cele din urmă, după căderea comunismului, americanii s-au plictisit să-l mai omoare pe Fidel. Sperau că o va face trabucul şi tequila.
Chiar şi după 1990, Castro contiuna să vorbească, în discursuri care ţineau ore în şir, despre socialism, despre Revoluţie, despre Che Guevara şi despre imperialismul american. „Se vorbeşte despre eşecul socialismului, dar unde sunt succesele capitalismului în Africa, Asia şi America Latină?” Şi chiar dacă Cuba e una dintre cele mai sărace ţări din lume, cubanezii nu s-au plâns prea des de asta. Deşi cu o economie praf, Cuba are un sistem medical demn de invidiat, la fel şi cel al educaţiei. Dar şi aproape 80.000 de deţinuţi politici.
În 2008, Castro apare la tv, slăbit şi cu glasul tremurând, anunţă că îi încredinţează putere fratelui său. Boala, un cancer intestinal, îl macină. Şi chiar dacă pare puternic, se simte că sfârşitul e aproape.
25 noiembrie, Raul Castro, îmbrăcat cu uniforma de revoluţionar pe care Fidel a purtat-o toată viaţa, anunţa moartea lui El Comandante. Vreme de 49 de ani, Castro a fascinat şi a îngrozit. A schimbat 10 preşedinţi americani, a rezistat căderii comunismului, atentatelor, embargoului, lumii întregi. Dictator, da, dar şi o personalitate care a dominat nu prin violenţă, ci prin capacitatea lui de a fascina oamenii. Chiar şi pe duşmani. „Ideile nu au nevoie de arme, dacă pot convinge masele.” Acesta a fost crezul după care Castro şi-a condus ţara. Să fii dictator şi să mori de bătrîneţe, asta doar lui Fidel i-a reuşit.
Pe Florin îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un mesaj de la Catherine, Prințesa de Wales
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.