“Este rușinea… cea care îmi arată privirea celuilalt și pe mine la capătul acelei priviri” – Jean-Paul Sartre
O mare parte din viața de familie se petrece în bucătărie. Durerile noastre emoționale, ca și cele mai puternice hohote de râs, când tata vine cu cămașa întoarsă pe dos, se desfășoară acasă, de cele mai multe ori în partea intimă a casei, care este bucătăria. Și râsul, și plânsul sunt acasă. Așa au apărut expresiile “fiecare cu bucătăria lui”, sau “ce se petrece la noi aici, e bucătăria noastră”. Cu alte cuvinte, ceea ce e rușinos și dureros legat de noi rămâne în bucătărie. Iar rușinea doare când e acoperită de tăcere și ne îngreunează relațiile, dupa cum spunea cel mai cunoscut cercetător al rușinii din lume, autoarea Brene Brown. Iată mai jos o duminică în familie, în care mulți dintre noi se vor recunoaște.
E duminică după masă. Au musafiri. Soția își îndeamnă soțul să meargă să deschidă ușa, pentru că ea încă mai are mâncarea în cuptor. Indignat, soțul îi răspunde că nu a fost ideea lui să îi invite și că nu se va duce să deschidă. El avea de gând să meșterească în garaj și acum vizita îi dă planurile peste cap. El e mâhnit. Soția se sime și ea neînțeleasă de soțul ei, reproșându-i că ea stă toată ziua în bucătărie și gătește, în timp ce el se ocupă cu ce îi place lui.
În cele din urmă, deschide el. Musafirii au venit împreună cu copilul lor. Se salută, se îmbrățișează, apoi sunt invitați în sufragerie. Apoi serviți cu o cafea. Copiii vor să stea și ei acolo, cu cei mari. Băiețelul gazdelor noastre își roagă mama să îi citească din noua lui carte. Mama îl refuză, fiindcă au musafiri și îi spune ușor tensionată să se joace cu ceilalți copii și să nu mai stea cu ea toată ziua. Băiețelul încearcă cu tata, însă nici el nu vrea să se joace. Le pune un joc pe Playstation. Copiii pleacă în camera lor și, dintr-o dată, se aud plânsete. Mama, vădit rușinată că cei doi frați nu se înțeleg bine nici între ei, nici cu copilul prietenilor de familie, se scuză trist spunând că niciodată nu te poți bucura de un moment de liniște!
Poate că e o situație clișeu, însă o recunoaștem cu toții sub o formă sau alta, fie că o trăim chiar noi, fie că am văzut-o la alții. Soțul și soția nu își vorbesc unul altuia în timpul vizitei. Toate conversațiile sunt doar cu musafirii. Singurele replici pe care și le dau sunt legate de cine să aducă ce pe masă, cine să vadă ce fac copiii. Dacă cineva i-ar privi printr-o cameră ascunsă, ar vedea un limbaj non-verbal care doare… Ar vedea că cei doi se simt singuri și că suferă că nu se simt înțeleși unul de către celălalt. Fiindcă nu știu să comunice și să se asculte. Nimeni nu i-a învățat asta niciodată.
Da… o mare parte din viața de familie se petrece în bucătărie. Voi povesti în continuare câte ceva legat de rușine, despre cum se instalează ea în ființa noastră încă din copilărie și cum ne însoțește mai târziu în viața de familie. Voi da și câteva soluții despre cum o putem învinge încet-încet.
Cum se instalează rușinea în ființa noastră și cum ne umbrește relațiile
Încă de mici am fost atenționați asupra faptului că ceea ce facem nu e suficient de bine. Notele puteau fi mereu mai mari, camera mereu mai ordonată, bucătăria mai curată. La școală nu eram apreciați dacă pâram alți copii, fiindcă nu era frumos. Noi trebuia să îi înțelegem pe cei din jur, înainte ca noi să fim înțeleși! Fetițele erau certate dacă se supărau pe prietenele lor sau dacă se înfuriau. Băieții erau certați dacă nu ripostau și ei cu un pumn atunci când erau loviți. Cu alte cuvinte, fetele erau certate pentru că nu aveau grijă de relații, iar băieții erau certați că nu sunt puternici. Adică fetele nu aveau voie să se înfurie sau să ocupe locul 1, iar băieții nu aveau voie să fie triști și să simtă teama.
Așadar a existat întotdeauna o presiune asupra noastră de a fi într-un anumit fel. Iar când nu eram în acel fel, valurile de dragoste care curgeau către noi în perioada fluxului – atunci când eram drăguți și ne conformam normelor sociale – se retrăgeau ca un reflux. Iar în perioada refluxului ne simțeam singuri și izolați. Iar problema cea mai mare a fost aceea că normele sociale au devenit și normele familiale. Dacă acasă am fi avut un punct de sprijin, dacă familia de origine ar fi fost insula de liniște și acceptare necondiționată în mijlocul unui ocean uneori tumultuous, alteori interesant, alteori maiestuos, atunci viața noastră ar fi fost mult mai bună. Atunci noi am fi fost mult mai bucuroși de ființa noastră și am fi trăit fiecare clipă cu mai mult nesaț!
“Este rușinea… cea care îmi arată privirea celuilalt și pe mine la capătul acelei priviri” – Jean-Paul Sartre
Potrivit citatului din începutul acestui articol, așa cum Sartre a înțeles atât de bine, atunci când ne simțim rușinați de ceea ce suntem, ne privim ca fiind defecți în fața unei persoane care are rolul de judecător. Rușinea ne ține prizonier în ochii celorlalți. Atunci când ne simțim rușinați, noi nu ne mai aparținem nouă înșine, ci celorlalți. Astfel, rușinea, după cum spunea Sartre, este un indiciu al unei existențe neautentice și nepersonale. Majoritatea studiilor asupra emoțiilor de vină și rușine au arătat că vina este un sentiment pe care oamenii îl simt separat de cei din jur (este ca o părere de rău pentru ceva ce am făcut și este bună pentru că mă ajută să repar relațiile și răul pe care l-am produs), pe când rușinea implică prezența altor persoane (T. Takanashi).
În munca mea cu părinții, povestesc ardent despre cum mama și tata sunt oglinzile în care copiii se văd pe sine și care le formează imaginea despre ei înșiși. Astfel, dacă părinții reusesc sa gestioneze corect situatiile delicate (de exemplu, atunci când copilul minte, fură, exagerează cu folosirea device-urilor sau mănâncă prea mult ori prea puțin), fără să inducă o un sentiment negativ atunci când îi dau o lecție de viață, atunci șansele sunt mari ca acel copil să simtă că merită să fie iubit în orice circumstanță. Rușinea apare din cauză că oglinda părinților și a celor din jur reflectă o imagine urâtă despre sine. Pe care copilul și-o asumă, fiindcă… părinții au mereu dreptate, așa sunt copiii programați genetic să creadă!! Odată instalată în creierul nostru emoțional, rușinea nu mai pleacă așa ușor și îl însoțește pe copil în toate situațiile sale de-a lungul vieții. Cu ea pășește și în întemeierea propriei familii, când devine partener de cuplu.
Astfel, în orice familie, avem doi parteneri care vin fiecare cu propriul bagaj de rușine moștenită în familia în care s-a născut, în școala pe care a făcut-o, în relațiile de prietenie pe care le-a avut. Rușine care, probabil, nu a fost vindecată. Care, așa cum spunea cel mai mare cercetător al rușinii din lume, Brene Brown, ne face să nu ne simțim bine cu noi înșine, să nu ne iubim și să ne angajăm în comportamente agresive sau defensive cu cei din jur. Așadar, rușinea umbrește toate relațiile frumoase pe care le avem, inclusiv pe cele de cuplu și cea parentală.
În cultura românească, dar și în alte țări, una din cele mai mari rușini ale unei familii este aceea că este nereușită. “Rufele nu se spală în public”, sau “Nu spunem altora din bucătăria noastră” am auzit încă de când eram mici. De aceea, pentru a păstra aparențele unei familii solide, facem orice să ascundem durerile din interior. Fiindcă dacă arătăm că nu avem relații familiale bune, atunci cei din jur ne vor condamna. Ne e greu să recunoaștem că avem probleme în relația cu copiii, că nu ne descurcăm cu ei la momentul somnului, al temelor, la minciuni, lucruri pe care ni le ascund. Dar ne e și mai greu să recunoaștem că relația de cuplu nu mai merge. E ca și cum noi, ca persoane, am eșuat. Noi, românii, nu am fost învățați să cerem ajutor. De aceea, când apare greul în relații, ne angajăm în acele comportamente agresive și defensive pe care le descrie Brene Brown: aruncăm vina pe celălalt că relația nu merge sau ne retragem în hobby-uri și ne construim vieți paralele celei de familie, acest lucru implicând de multe ori o relație extraconjugală.
Povestea noastră spusă cuiva drag și apropiat ne eliberează de rușine
Tot Brene Brown spune că, pentru a ne debarasa de rușine, pentru a ne recăpăta sinele nostru frumos și cald, avem nevoie să ne deschidem către cineva apropiat și de încredere și să ne spunem povestea. Fiindcă rușinea, odată ce e dezvăluită, se topește asemenea unui cub de gheață la lumina soarelui. Rușinii nu îi place lumina, ea are nevoie de secret și de întuneric ca să crească. Astfel, atunci când ne spunem povestea, noi ne simțim înțeleși și acceptați și, dintr-o dată, ceea ce trăim pare mult mai usor de gestionat. Dintr-o dată, știm ce avem de făcut. Fiindcă, așa cum scrie unul din cei mai cunoscuți specialiști în neuroștiință, Dr. Dan Siegel, atunci când ne spunem povestea, ambele emisfere ale creierului sunt activate la maxim: si cea stângă, care guvernează raționalul, și cea dreaptă, care are în grijă emoționalul. Astfel, când cineva ne ascultă povestea, creierul nostru integrează experiența de viață povestită și așa are loc vindecarea.
O conversație vindecătoare
Revenind la situația din începutul acestui articol, pentru a scăpa de rușinea că relațiile de familie nu sunt intotdeauna perfecte, un scenariu al continuarii conversației ar putea fi următorul. Tatăl recunoaște că îi e jenă că și-a trimis copiii să se uite televizor. Doar că a facut asta pentru că uneori nu se simte capabil să aibă grijă de copii, nu știe cum să îi roage să facă ceva, iar ei să îl asculte. Spune cu tristețe că se simte incompetent punând copiii în fața ecranelor. Apoi, le povestește prietenilor și de cearta dintre el și soția lui care s-a petrecut chiar înainte de a veni ei. Prietenul lor îi validează ceea ce simte, spunând că așa e, weekendurile pot fi foarte grele. Că uneori timpul petrecut împreună nu e numai lapte și miere. Apoi, cu o frază care parcă diminuează sentimentul de rușine al gazdelor, prietenul spune că și ei au certurile lor de weekend, în timp ce se uită cu drag către soția lui.
(Această confesiune venita din partea familiei musafir, cum că și ei se ceartă, ridică o mare parte din rușinea celor din familia gazdă. Atunci când și altcineva spune că are aceleași probleme ca tine, aceleași dileme nerezolvate, nu te mai simți atât de singur și neadecvat. Nu te mai simți defect.)
Cuplul gazda își arată uimirea că și prietenii lor se ceartă, fiindcă mereu par că au totul sub control. Musafirii atunci le povestesc despre cearta din acea dimineață, când s-au ciondănit de la cine pune laptele în figider. Ea mereu îl lasă pe masă și se strică. El s-a săturat să îl pună de atâția ani înapoi. El spune că pare ceva atât de mărunt, dar că e mai profund de atât. Apoi povestește cum s-a enervat și a luat-o personal. Cum simte că ea că nu îl vede, după câte ori i-a spus că îl deranjează laptele lăsat afară din frigider. După ce spiritele s-au mai calmat, au stat împreună și au povestit și și-a dat seama că uneori se simte neînsemnat în relație, că nevoia lui de ordine nu contează pentru ea. Apoi, după ce s-a eliberat de tensiune, și-a încurajat soția să povestească despre lucrurile care o deranjează pe ea la el, cum ar fi statul la calculator, spre exemplu. Soția a spus că îl așteaptă de multe ori seara să termine activitatea de pe facebook și că în aceste momente ea se simte complet ignorată.
După această poveste a cuplului lor, musafirii și-au încurajat prietenii să povesteacă și ei despre ce e greu. Încet-încet atmosfera se destinde datorită conversațiilor calde și râsetele umplu camera. Fiindcă e tare bine să te simți înțeles și să nu fii judecat!
Da. Așa poate arăta o conversație vindecătoare și savuroasă într-o duminică după masă. Una care spulberă rușinea și care aduce două familii împreună. Așa e bucătaria, locul unde ne arătăm cum suntem noi cu totul: și triști, și râzând cu gura până la urechi. Este locul acela care a înlocuit momentul focului de tabără de pe vremurile în care locuiam în peșteri!
Materialul este redactat de Otilia Mantelers, expert in parenting, și este parte din campania manifest Arctic “Știm familiile de români din interior”, care celebrează frumusețea din interiorul familiilor și faptul că fericirea nu ține de tipare, ci de unicitatea membrilor și de momentele autentice pe care le trăiesc acasă.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Fii atent la asta când reamenajezi bucătăria!
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
