Sunt adeptul complementarităţii dintre bărbat şi femeie. Atât la nivel de cuplu, cât şi la nivel social. Mai ales la cel politic. Da, e necesară competiţia între cei de acelaşi sex. Şi e bună, până la un oarecare nivel, între femeie şi bărbat. Pentru că induce un soi de motivaţie, atât la nivel de cuplu, cât şi în societate, pe lângă cea mai importantă, datorată întrecerii bărbat-bărbat şi femeie-femeie. Însă complementaritatea ar trebui să definească relaţia dintre cele două genuri.
Lipsa participării, a implicării şi comoditatea criticii din faţa televizorului sau a tastaturii perpetuează atmosfera de politicianism rupt de realitate şi bazat pe propagandă
Democraţia presupune o abordare relaxată, transparentă, naturală, asumată şi bazată pe reprezentativitate. Şi competiţie politică. Cam asta e imaginea mascată a democraţiei contemporane. Care se bazează, de fapt, pe reprezentare şi înfruntare politicianistă la nivelul unei pături (non-doctrinare sau uni-doctrinare) a aşa-zisei elite. Bine branşată genealogic temporal şi structural spaţial. E normal ca democraţia să denatureze, culmea, nu într-o tiranie a majorităţii ca în antichitate, ci în cea a unui procent mic şi nereprezentativ (sociologic). Nereprezentativă până la un punct, pentru că reprezentanţii sunt după chipul şi asemănarea celor care nu se implică în politică. Cam acesta e paradoxul. Lipsa participării, a implicării şi comoditatea criticii din faţa televizorului sau a tastaturii perpetuează atmosfera de politicianism rupt de realitate şi bazat pe propagandă. Când exponentul democraţiei, şi cel mai puternic stat al lumii, stă de peste douăzeci de ani la cheremul a două familii aflate în vârful puterii, ce să îi ceri unei democraţii tinere ca a noastră? Când vezi că tatăl republican pasează fiului preşedinţia, iar soţul democrat urmează să facă la fel cu consoarta, care între timp a girat alte două mandate, te poţi plânge de ai noştri politicieni părinţi, soţi, unchi sau nepoţi că au grijă unul de altul? Nu, pentru că nu e vina lor, ci a celor care îi privesc fără să pună presiune pe ei, poate şi pentru că în locul lor ar face la fel. Grijulii cu familia, celula societăţii, nu cu comunitatea, oaza democraţiei.
Democraţia este un ţel, dar şi un mijloc. Adică e atât vârf de munte, cât şi cărare până la el
Paritatea de gen la nivel de guvern este ceva impus prin lege în statul ce a promovat primul democraţia pe bătrânul continent. E un început şi o bună mişcare de imagine, dar care arată şi că lucrurile se cer de la sine. Mai ales când femeia luptă cu adevărat să capete un rol la fel de important ca bărbatul atât în familie, cât şi în societate. Pentru că cele două sunt legate şi fiecare e proiecţia celeilalte. Tirania (nu dictatura, e mai mult decât o chestie de nuanţă) legii nu e suficientă ca să împiedice statul de drept să denatureze sub forma tiraniei majorităţii, într-o democraţie care se caută perpetuu. E nevoie şi de tirania parităţii de gen.
Democraţia este un ţel, dar şi un mijloc. Adică e atât vârf de munte, cât şi cărare până la el. Şi odată cucerit un vârf, nu neapărat pe aceeaşi cărare de toţi cei care vor să-l atingă, urmează altul. E o politică de Sisif, care se loveşte însă de noi vârfuri şi îşi face noi cărări, învăţând de fiecare dată din fiecare drumeţie. Şi mai ales că vârfurile înalte sau periculoase se ating după ce ai început cu cele cu pantă mai moale şi mai la îndemână.
Bărbatul e predispus să atace toate vârfurile primejdioase pe cărări periculoase. Ca de acolo să privească lumea de la picioarele lui. Doar că o face pentru el ca individ, nici nu s-ar putea altfel. Cu femeia alături, numai dacă vrea şi doreşte ea, s-ar construi întâi potecile cu pantele mai line şi comunitatea cu totul, nu individul, s-ar ridica deasupra a ceea ce a fost cândva. Nu ca să contemple auto-admirativ ce rămâne în urmă, ci ca să înveţe să urce o pantă mai abruptă data viitoare.
Blegguru. Pe autor îl puteți găsi și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
