Râd, sunt vesel, unii ar zice că sunt fericit. Probabil că şi mie îmi vine să-mi spun asta atunci când nu am vreo oglindă în faţă. Joc bine rolul ăsta, mereu m-am priceput să …mint ?!
Oficial îmi merge bine… Oficial. „Până la urmă, ce-ţi lipseşte?”, aş putea fi întrebat. Chiar, ce-mi lipseşte? Fericirea?! Nuuuuu, n-are cum, ea n-a existat niciodată cu adevărat. Şi chiar dacă a existat, a trecut repede pe lângă mine, ca o tornadă sau poate nici măcar aşa. Tornada lasă urme, fericirea, doar amintiri. Iar amintirile nu lasă nicio dâră după ea, poate doar regrete şi întrebări…
Da, nu-mi lipseşte nimic. Oricum, nu aş avea voie să cer multe, şi chiar dacă aş vrea, chiar dacă mi-aş dori, cui să cer? Oricum, nu mă aude nimeni, oricum, niciodată în viaţă nu mi-a plăcut să cer. Nici măcar iubirea ta pe care nu o merit. Dacă aş fi spus „Vreau să mă iubeşti!”, ai fi râs cu poftă în timp ce fumam, în zilele alea cu ceaţă, din ţigările alea ieftine şi amare. Ai fi râs şi mi-ai fi spus „Dar te iubesc”, în timp ce ai fi aruncat chiştocul deja fumat .
Aşa că, daaaaa!! Yupii, sunt fericit, ţopăi chiar de fericire, dar n-o fac foarte des, fericirea provoacă invidie, nu vreau ca cineva, un hoţ de fericire, să mi-o fure şi să rămân aşa… Oficial sunt bine, nu-mi lipseşte nimic şi nici măcar nu mi-e dor de tine, mă crezi?
Pe Florin îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
