Cu ceva timp în urmă am făcut o constatare care mi-a lăsat un gust amar. Am constatat că există din ce în ce mai multe persoane cărora le place din ce în ce mai tare să discute despre îndeletnicirile altora.
– Auzi, tu… tipa aia de la etajul 1 nu prea iese din casă. Nu iese din casă, dar văd că se descurcă cu banii. Dar oare ce face în casă?
– Nu știu, tu… și eu m-am întrebat. Mi-a zis acum ceva timp că nu mai lucrează unde lucra. Cică din cauza crizei… totul a luat o întorsătură neplăcută.
– Săraca… ce rău îmi pare…la cât e de greu să îți găsești un loc de muncă în zilele astea.
– Mda… e tare greu să stai acasă.
– Așa e. Dar oare ce face ea toată ziua acasă?
Ei bine, dragelor, stau acasă toată ziua și… frec menta. Dar nu o frec oricum, ci în stilul meu. Am început să fiu atrasă de această „îndeletnicire” în momentul în care mi-am dat seama cât de interesantă este și cât de benefică poate fi pentru minte și pentru suflet. Mărturisesc cu sinceritate că datorită frecatului de mentă m-am redescoperit pe mine însămi. Există oare un lucru mai frumos și mai bun decât atât?
Noi, oamenii, avem impresia că ne cunoaștem foarte bine, dar ne înșelăm amarnic. Nu ne cunoaștem. În fiecare clipă care ne este oferită, mai învățăm ceva nou despre noi, ne descoperim și redescoperim permanent.
Atunci când crezi că viața ți-a întors spatele, că soarele a uitat să îți zâmbească, se schimbă brusc totul.
În calea ta apar noi oportunități care te determină să o iei pe un drum pe care, cu fiecare pas care îl faci, descoperi o nouă fațetă a ta. O privești cu uimire, dar îți place. Așa că decizi să continui să mergi pe drumul nou.
Cu fiecare clipă care trece acumulezi mai multe informații despre tine și despre ceea ce ești în stare să faci. Și faci acel lucru, dar îl faci fără să dai anunț în ziar, pentru a afla toată lumea despre asta. Nu este treaba nimănui ceea ce faci tu cu viața ta. Atâta timp cât ceea ce faci este un lucru benefic pentru tine și cu care știi că oricând te poți mândri, nimic altceva nu mai contează.
Se pare că însă că…nu contează pentru tine, dar contează pentru alții.
Ei bine… dacă contează… atunci recunosc încă o dată că frec menta în fiecare zi. Un lucru însă mi se pare ciudat… la cât de multă mentă frec, nu înțeleg cum mirosul ei puternic nu ajunge până la cei care sunt preocupați de ceea ce fac. Sau a ajuns deja?
Mister nedeslușit până acum. Așa că, iată cum frec eu menta. Vă spuneam că am un stil propriu. Este unul deosebit, benefic pentru minte și suflet.
Zi de zi frec menta printre literele jucăușe care abia așteaptă nerăbdătoare să se transforme în cuvinte. Este fascinant să vezi cum cuvintele se așează cuminți unele după altele și așa apare un vers, urmat de un alt vers, până răsare poezia întreagă.
E proaspătă și aromată cu gânduri dulci despre iubire, oameni, viață, despre dorul nespus ce adesea mă mistuie. Este mândria mea cu iz interesant de mentă.
Dar poezia nu e totul, fiindcă ea îmi hrănește doar pe jumătate sufletul. Așa că, zi de zi, se aștern cuvintele ascultătoare, rând după rând, și apar articole, zic eu, interesante.
Scriu și iar scriu, îmi las ideile să se așeze pe hârtie, clipele trec, timpul tot zboară, iar ziua se îmbracă-n noapte. Luna din nou îmi luminează, de printre stele, calea viselor. O noua zi din nou s-a dus. Dar nu-i nimic, iau noaptea de mână, adorm și mă trezesc în zori, pregătită să frec menta punând cuvintele la muncă.
Oamenii merg care încotro, grăbiți s-ajungă acolo unde trebuie, eu îi privesc și mă întreb: Mă pot ei astăzi inspira?
Îmi deschid laptop-ul și încep să scriu, savurând în același timp o ceașcă de ceai fierbinte, dar nu tot de mentă. Ce-i mult strică… iar eu nu vreau să stric nimic. Vreau doar să-mi fac treaba.
Și, uite așa, trec zilele…. frec menta…. dar, îmi merge bine. În fiecare clipă mă redescopăr scriind, iar acest lucru îmi demonstrează că drumul pe care am pornit este cel corect.
Un sigur regret am… mirosul de mentă se pare că nu se simte… iar oamenii nu au reușit să-și dea seama că eu stau acasă și frec menta într-un stil aparte. Speranța, însă, moare ultima…
PS: Este atât de ușor să-ți dai cu presupusul când nu știi ce se întâmplă cu adevărat în viața unui om. Este atât de greu să înțelegi cât de tare rănesc discuțiile în necunoștință de cauză.
Guest post by Irina-Cristina Ţenu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
Nu poți vindeca trupul separat de minte. Legătura traumă-boală
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
