Atrasă de lumina reflectoarelor, Jesse râvnește, din toată ființa ei de tânără orfelină, la succesul starurilor. Pentru a-și vedea visul împlinit – să devină manechin, debarcă în Orașul Îngerilor/Los Angeles. Jesse/Elle Faning – fata cu o înfățișare de copilă inocentă și suavă – se mută, deci, din Georgia în California cu plaje însorite, străjuite de palmieri pururi verzi, dar și înțesată cu neoane (Elle Faning a interpretat-o pe Aurora/Sleeping Beauty în Maleficent). Așadar, copilița frumoasă și seducătoare (de 16 ani) ajunge la Dean/Karl Glusman, care îi realizează fotografiile pentru portofoliu și o scoate în oraș. Jesse se împrietenește cu artista în ale make-upului, lesbiana Ruby/Jena Malone, apoi, la o petrecere, se apropie de (modelele) Gigi/Bella Heathcote și Sarah/Abbey Lee. Între timp, agenția consideră că Jesse are acel „ceva”/ „factor X”, care diferențiază; este îndemnată să declare că are 19 ani. Este trimisă la fotograful profesionist, Jack. Jesse atrage atenția celor din industria modei și are un început de carieră de succes. Concurența este strivitoare, de aceea, Ruby, Gigi și Sarah sunt dispuse să facă orice pentru a ajunge în locul ei. Drumul spre succes nu este deloc simplu, iar vitalitatea și tinerețea îi sunt treptat devorate de un grup de femei obsedate de modă și mondenităţi, dispuse să recurgă la orice mijloace şi să se folosească de orice subterfugiu pentru a obține „ce are Jesse”. Ascensiunea fulgurantă, dar și puritatea ei stârnesc invidia și răutățile. Deși are un chip angelic, nici tânăra aspirantă – abia intrată în lumea modei – nu este atât de naivă pe cât pare, iar rivalele ei vor avea o surpriză de proporții când Jesse își va dezvălui adevărata personalitate.
Capricios, egocentric, dar și pasionant, The Neon Demon este un thriller flamboiant, realizat de Nicolas Winding Refn, pus pe dezvăluiri din fascinanta și nemiloasa lume a modei. Privitorilor le sunt servite doze de sânge, sex, violență, necrofilie și chiar canibalism, totul într-o formă uimitoare. După lungmetrajul Drive, danezul și cinema-ul său contemplantiv nu au mai ținut seama de nicio limită. Iată că tot „armamentul” (ce ține de cinic, scabros și trash) său continuă să surprindă, să șocheze și să re-formuleze conceptul de „frumusețe”, într-o intrigă ondulatorie. Fiecare scenă dialogată sau care anunță intriga îi servește cineastului să-și pună în linie pionii și ajută privitorul să acceadă spre o nouă performanță vizuală. The Neon Demon se articulează din multiplele unghiuri ale realității, mereu fluctuantă și, astfel, caricaturizează sloganul din acest microunivers:„Beauty is the highest commodity there is”.
Încă din prima scenă, admirabila imagine ne oferă o eroină al cărei sânge se prelinge pe o canapea albă, într-un loft gol, luminat de neonul fosforescent. Această fantasmă a lui Jesse rezumă ideea universului rece și aseptic, în care privirea feroce a fotografilor arde inocența Lolitei postmoderne. Poza pentru junele fotograf întâlnit prin intermediul internetului. Cadrul deschiderii îl va solicita pe altul, în care o femeie se întinde într-o baie de sânge. Culoarea saturată, sofisticarea exacerbată și artificialitatea planurilor – unde trupurile devenite accesorii briliante ale unei frumuseți bizare – denunță aspectele macabre și maladive din spatele esteticii publicitare. Realizatorul acestui experiment formal, vizual-artistic (explozii plastice, montaj alert, orizonturi noi), deconspiră cultul frumuseții și al perfecțiunii ce domină, cu multă cruzime, lumea modernă. Rivalitățile schizofrenice ne amintesc de cele din Black Swan, al lui Darren Aronofsky.
Nicolas Winding Refn ne invită să luăm parte la o poveste minunată, dar morbidă, în care prestația tinerei actrițe – Elle Faning – ne fascinează. Puștoaica smintește lumea din acel microunivers cu strania ei puritate, iar actrița dinamitează cinema-ul danezului și rulează mai toate obsesiile acestuia, legate de estetică (chipul și trupul femeiesc). Corpul – în egală măsură pur, dar și sexualizat – devine o pânză albă pe care se cristalizează dorințele (bărbaților și femeilor), dar și culorile intense care-i vor bombarda imaculata piele. Efervescența plastică a cineastului o transformă pe eroină, pe de-o parte, într-un „diamant pus într-un ocean de sticlă” ce relevă perversitatea celor care îl contemplă, dar și într-un ecran al proiecțiilor (anatomia, personalitatea și comportamentul oscilează în funcție de persoana care se găsește în compania sa). Personajul ajunge un fel de mutant într-un regat al mutanților. Elle Fanning este monolitul care întrupează pluralitatea formelor dintr-un misterios triunghi luminos (triunghiul formează și o trinitate a femeilor cu rol determinant în intriga poveștii) care se defragmentează, la un moment dat. „Femeia-diamant” scoate în evidență dislocarea propriei sale imagini, partajată în două identități: candidă și virginală (asupra căreia se năpustesc violențele sexuale) și prădătoarea pasivă, care mânuiește cu abilitate ațâțarea dorințelor/poftelor. Influența lui David Lynch se întrevede în sentimentul de fascinație pe care îl resimte privitorul, printre sunetele emanate de muzica lui Cliff Martinez, ce împletește frenezia cu eleganța, intensificând sensurile narațiunii cinematografice, așa cum făcea Angelo Badalamenti în Twin Peaks.
Din păcate, avalanșa de prost-gust din a doua parte a peliculei (canibalismul menit să reflecte cele două, posibile, fețe ale eroinei) închide butada gustativă și produce îngrețoșarea privitorilor. Refn a dilatat la maximum transformarea frumuseții pure (virginală, unică, naturală) și-a prezentat modul în care frumusețea devine impură în postmodernitate. Trupul, care părăsește ultimul plan al filmului nu este omenesc, este doar un hibrid, rod al unor pofte bolnăvicioase.
The Neon Demon răvășește mintea spectatorului, prin acel trip atmosferic, și rămâne un festival de cadre gândite milimetric (alternează viteza cu încetinitorul), în care defilează păpuși-robot și alte câteva „umbre” (un fotograf mediocru, un creator de modă, Christina Hendricks – ca directoare de agenție – sau simpaticul Keanu Reeves în postura de proprietar al unui sordid motel). De acord să luăm contact cu realitatea crudă din culisele modei, acolo unde narcisismul și vampirismul fac legea, dar, parcă ar fi fost nevoie de mai multă precauție pentru acele scene de groază. Așadar, demersul acestui dandy danez cultivă bizareria cu scopul de-a atrage atenția, precum și pentru a bate obrazul cinismului din lumea actuală.
Regizor: Nicolas Winding Refn
Scenarist: Nicolas Winding Refn, Mary Laws, Polly Stenham
Operator: Natasha Braier
Muzica: Cliff Martinez
Producător: Lene Borglum, Sidonie Dumas, Vincent Maraval, Nicolas Winding Refn
Monteur: Matthew Newman
Distribuţia:
Elle Fanning (Jesse)
Keanu Reeves (Hank)
Christina Hendricks (Jan)
Jena Malone (Ruby)
Abbey Lee (Sarah)
Bella Heathcote (Gigi)
Desmond Harrington (Jack)
Charles Baker (Mikey)
Karl Glusman (Dean)
Durata: 1h57
Data premierei: 4 noiembrie 2016
Premii, nominalizări, selecţii:
Cannes (2016) – Palme D’Or: nominalizat – Nicolas Winding Refn
Citiţi şi
Un alt fel de ‘cină de gală’ – The Menu
Ceri mult, zise el. Valorez mult, răspunse ea.
“Ești frumoasă, deci ești proastă”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
