Ea ştia că el nu va rămâne în viaţa ei. Că nu are cum să-l păstreze. Din nefericire, făceau parte din lumi diferite. El avea un business prosper în real estate şi îşi împărţea viaţa între două oraşe din Europa. Pe primul îl numea “acasă” şi se afla într-un renumit ţinut medieval din inima ţării, cu cei mai frumoşi munţi pe care-i văzuse vreodată. Era locul unde el venea pentru părinţi şi pentru fratele lui mai mare, de care era extrem de ataşat. Celălalt era supranumit oraşul muzicii şi acolo trăiau copiii lui. Ea, în schimb, avea o existenţă ce friza banalul. Era consilier financiar bancar şi locuia într-un alt oraş, la o distanţă considerabilă de el.
Lui îi plăceau maşinile puternice, vinul rose, culoarea neagră, opera, şampania Cristal şi buzele fragede… probabil mereu altele.
Şi abia ce ieşise dintr-o căsnicie ratată, cel puţin aşa îi spusese ei. Probabil realiza că libertatea se pliază perfect pe noul el, iar noul statut, de bărbat liber, funcţionează ca un afrodiziac puternic, pe care, se pare că îl voia în doze maxime, all the time. Ea îl “citise” şi înţelegea că el nu mai doreşte să îşi amaneteze timpul şi nici să mai dea socoteală pentru faptele sau deciziile pe care le ia, cel puţin pentru o bună bucată de vreme.
Între ei fusese de la început o atracţie reciprocă fulgerătoare, la cote maxime. Cuvintele pe care şi le spuneau unul altuia şi dorinţele mărturisite făţiş ardeau tastatura şi le prăjeau neuronii. Şi, totuşi, ea simţea că nu este pentru el decât just for fun. Şi nu-i plăcea deloc constatarea, deşi la început nu păruse s-o deranjeze.
Într-una din zile a riscat şi i-a trimis un mesaj pe whatsapp, prin care îi spunea că vrea să o ducă în sufletul lui şi să o păstreze acolo. El nu a răspuns nimic. Tăcerea lui i-a îngheţat sufletul, dar, cu toate astea, nimic nu-şi dorea mai mult decât să-l vadă, să-l atingă, să o ia în braţe şi să-i simtă inima bătând de dorinţa pătimaşă. Era vrăjită şi se lăsa dusă de val. Accepta tot ce-i spunea, fără rezerve. Chimia dintre ei depăşea graniţele normalului. Simţea că nu poate rezista magnetismului lui. Îl voia cu orice preţ şi chiar îi spusese, într-un acces stupid de sinceritate, că nu există munte care s-o oprească să ajungă la el. Calculele şi raţionalul nu-şi mai găseau rost în mintea ei. Le ignora cu bună ştiinţă, chiar dacă simţea că se înjoseşte. Dar, aparent, nu-i prea îi păsa. Pentru că el reuşise cumva să-i dea lumea peste cap, principiile de-o viaţă şi orgoliul ei de femeie. Şi asta pentru că trezea în ea dorinţe nefireşti, obscene şi senzații decadente. Avea puteri de vrăjitor asupra ei, clar!
Îl privea vrăjită. Era un bărbat excesiv de frumos. Natura făcuse o risipă groaznică cand îl clădise. Părea că luase tot sex-appeal-ul de pe planetă şi i-l dăduse lui. Free of charge. Părul negru ca abanosul, cârlionţat, îl purta dat pe spate. Buzele erau sculptate, asemănându-se izbitor cu cele ale statuilor geceşti. Însă cireaşa de pe tort era perechea de ochi căprui, care pur şi simplu o hipnotizau cînd se oglindea în ei şi care strigau din răsputeri sex năucitor, baby. Iar vocea, ahh! vocea lui avea un timbru masculin, puternic, dar şi cald în acelaşi timp. Emoţia o paraliza definitiv când o suna şi simţea cum fiecare cuvânt pe care i-l spune i se prelinge în urechi, provocându-i fiori. Închidea ochii şi se teleporta în lumea lui. Vocea lui era cea mai frumoasă muzică pe care o auzise vreodată şi ar fi vrut să o asculte la nesfârşit.
Avea trup de zeu, suplu, cu mişcări agile, sigur pe el. Se vedea de la o poştă că fusese lucrat în multe ore petrecute la sală. În viaţa ei nu mai văzuse ceva atât de frumos, de ostentativ sexual şi atât de masculin şi îndrăzneţ. Îl asemăna cu Adonis al lui Michelangelo. Când păşea parcă nici nu atingea pământul.
Se simţea prizoniera lui. Îi umplea gândurile, era plină de imaginea lui. Când se gândea la el se simţea în mod ciudat împlinită. Simţea că e tot ce-şi dorise vreodată şi că nu va mai fi nimeni, niciodată atât de bun ca el. Avea senzaţia stranie că este o păpuşă de cârpă în mâinile lui, iar el, maestrul păpuşar, dispunea de ea după bunul lui plac.
Când îl privea, o durea fizic şi uita să respire. Îl simţea ca pe o bombă sexuală cu ceas, un drog de care ar fi devenit cumplit de dependentă, dar tot ce voia era încă o doză, niciodată reabilitarea. Îşi dorea să o ia în stăpânire, să fie a lui forever. Fluturii din stomac alergau bezmetici, provocând ravagii incalculabile.
Intra pe profilul lui în modul addicted şi uita de ea, privind minute în şir la sutele de poze pe care el le făcuse în vacanţe peste tot în lume, în locuri exquisite. Toate erau perfecte. Pur şi simplu, el nu ştia să iasă prost în poze. Aparatul foto îl iubea, cu siguranţă. Şi în momentele alea îşi dorea s-o sărute ca şi cum ar iubi-o. Tânjea dupa sărutul şi atingerea lui. Simţea că vrea mai mult. Voia the fairytale, deşi era perfect conştientă că nu se poate. Cumva, părea că îi desparte o lume întreagă.
Iar ea îşi schimbase rezoluţia iniţială, lucru care pe el l-a prins în offsaid, motiv pentru care i-a cerut să se “reseteze” la loc. Însă pentru ea era deja prea târziu, pentru că voia inima care se afla în trupul ăla de zeu, care-i luase minţile şi îi anulase raţiunea şi îi îngenunchiase sufletul.
Tot ce şi-ar fi dorit era să se trezească dimineaţa lângă el. Ar fi fost ca şi cum şi-ar fi primit cadourile de Crăciun în avans.
Guest post by Larisa Opriș
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
