Îmi trag lângă mine tastatura, firul se agață de câte ceva, se încolăcește de piciorul mesei sau de vreun caiet. E ca un semn să nu încep ce vreau să încep. Dar n-am crezut niciodată în semne, în ghicit viitorul, în zaț de cafea sau în popa de caro. Tastatura ajunge pe masă, în fața mea, și încep să scriu. Nu prea știu despre ce să scriu și noroc că există tasta cu săgeata spre stânga – e tasta magică care șterge tot ce nu am chef să apară. E un truc ieftin pe care-l folosesc pentru mine, cred că șterge ce nu vreau să spun. O face, dar alte propoziții ies la rând și ce-i menit să se scrie, se scrie.
Nu am idee despre ce să scriu. Despre trecut? El, trecutul, se împarte în multe perioade, în multe vieți, aș zice, deși știu că nu-i corect. Despre trecutul în care și acum, uneori, persistă mirosul de formol, lumina întunecată a ledurilor de pe culoare, zgomotul acela ascuțit pe care nu-l pot descrie dar pe care, uneori, încă îl mai aud, ca un semn că s-a întâmplat… Despre trecut, plin de altfel de jucării, pentru altfel de copil? Sau tot despre un trecut în care se simt alte arome, alte atingeri, vântul din părul tău, zâmbetul, glasul, poveștile… Clipele în care am fost fericit, la naiba, fără să știu că sunt așa…
Despre numele ei, al tău… Despre nopțile în care, la fel ca acum, scriam dar fără fire ce se agață, tot ca un semn. Dar nici atunci nu credeam în semne… Mirosul de formol din copilărie, mâna ta rece din altă viață, râsul tau, vântul, frica mea… Despre toate aș scrie, dar totul e despre trecut. Și trecutul așa trebuie să rămână, în altă viață, bun de amintit în nopțile în care ninge, bate vântul și e frig. În nopțile de iarnă. Numai că și iarna e tot așa, în trecut.
Să scriu despre prezent? „Ai talent”, mi s-a spus. Poate, dar n-am prezent. Nu știu ce-i ăla. Poate cablul tastaturii, poate netul ce se tot încăpățânează să pice sau să își revină ori zilele în care am impresia că… De fapt, știu, lumea se învârte și uneori am senzatia că asta fac și eu… Că mă mișc. Și poate nu-i o senzație, poate chiar așa este. Și, dacă trecutul înseamnă amintiri, prezentul înseamnă revoltă… Chiar și împotriva mea, anarhist fără cauză ce sunt… „Dacă vrei să schimbi, scrie”, mi se spune. Și scriu. O fac în prezent, amintindu-mi de trecut, cu gândul la viitor.
Desfac cordonul tastaturii ce se încâlcește de fiecare dată, nu cred în semne, nu cred în talentul meu, nu știu dacă să cred în viitor. Dar scriu. Și o fac nu pentru că un blog o să-mi schimbe viața, nici pentru că așa m-aș descărca. Nu sunt atât de „trăsnet” încât să mă descarc… Ci pentru că sunt încăpățânat! Atât de încăpățânat, încât am reușit să transform mirosul de formol al copilăriei în parfumul atingerii tale.
Pe Florin îl găsiți și aici
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
