Luna nouă în Scorpion, 30 octombrie 2016. #Regenerare cu #Inima-n dinți!

30 October 2016

30 octombrie 2016 (ora 19:39) este ziua Lunii noi în Scorpion și un prag important în viețile celor mai mulți dintre noi. E o zonă de tranziție, de la haos la ordine și coerență, de la frică la încredere, de la lipsa de sens la direcție clară. Poate fi momentul de întoarcere la esență. Esența unei relații, esența ființei și a vieții: iubirea (Luna nouă are loc în casa a V-a a momentului). Și poate fi semnalul de începere a unei etape cu mai multă stabilitate, coerență, lumină, seninătate.

Pare că ne-am pregătit tot anul pentru aceste ultime două luni care mai sunt din 2016, pentru ca ele trasează tușa finală, fac rezumatul a cel puțin 9 ani, și stabilesc noile direcții de urmat, mai ales din 2017 încolo.

pyreaus-astrology-josephine-wall-zodiac-scorpio-full-jpg

Fiind vorba despre un semn atât de intens, paradoxal, atașat, determinat, magnetic și misterios precum Scorpionul, exact așa se pot simți aceste zile și următoarele săptămâni. Ne putem simți ca într-un malaxor, într-o centrifugă sau ca și cum am fi împinși dintr-un avion, de la câteva mii de metri altitudine, fără să știm că avem la noi parașută funcțională și așteptând înfrigurați să vedem ce se întâmplă. Și exact când credeam că nu mai avem scăpare, pac, se deschide parașuta și începem să plutim, având o perspectivă uimitoare și o imagine atât de amplă, conținând inclusiv locul din care am plecat. Ei bine, momentul Lunii noi în Scorpion, poate fi precum momentul deschiderii parașutei, acel moment în care îți vine inima la loc, după o perioadă poate de șoc, frică, amorțeală, chiar durere…

Cam așa văd acest moment, cam asta este energia cu care defilăm acum, o energie atât de puțin înțeleasa, a Scorpionului nerăbdător să ne însoțească în călatorii absolut revelatoare, transformatoare, purificatoare.

Citește continuarea aici



Citiţi şi

Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare

Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat

Spune-mi DA

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Andreea / 30 October 2016 21:47

    Parasuta apartinind scorpionului e tare ciudata!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro