Cred că fiecare om are un suflet-pereche. Și că uneori aceștia se găsesc și își continuă rostul vieții pe același drum, împreună, dar că adesea ei nu se întâlnesc niciodată, deși sunt acolo, nu prea departe… sau în colțuri diferite de lume, și se știu că sunt, că există… Numai că destinul, viața, alegerile poate, ceva… schimbă cursul acestor suflete predestinate, astfel încât ele nu se mai găsesc.
Rămânem apoi tot restul vieții singuri. Legați de alții prin obligații și căsnicii, prin copii și obișnuință, prin tot felul de legături justificabile, dar singuri. Ne trezim în fața unor sentimente pe care nu știm cum să le trăim, cum să conviețium cu ele… căci nu am mai fost puși în situația să iubim un om, dar să nu putem împărtăși asta, să nu-l putem avea. Iar singurătatea devine tot mai grea cu fiecare zi ce trece…
Poate l-am întâlnit cândva și ne-am înțeles perfect unul pe altul, dar a trebuit să îl lăsăm să plece, pentru că… motivele nici nu mai contează, iar mai târziu, unul nu mai vrea sau nu mai poate.
Ne rămâne doar, seara la culcare, după ce stingem becul, să închidem ochii și să ne deschidem sufletul spre o lume croită de noi, unde inventăm scenarii cu el, cu ea, așa cum am vrea să fie, de fapt. Nu dormim, dar e un vis și ăsta, iar acolo ne întâlnim în fiecare seară. Noaptea devine un loc foarte spațios, cu multe lucruri adunate în ea, iar omul după care tânjim, centrul acelei lumi fragile, chiar dacă un simplu turist în noaptea noastră. Astfel învățăm să trăim cu acea nevoie de sufletul nostru pereche, dar, în lipsa lui, iar dimineața să ne dorim de fiecare dată să fi fost acolo, lângă noi.
După ani mulți, când deja ne-am împăcat cu soarta, și când sufletul nu mai poate și dă pe dinafară de atâtea gânduri, reușim să le punem în cuvinte…
Știu că exiști. Știu că ești acolo…. Că oarecum simți că mă gândesc la tine. Și că mă înțelegi când îți spun că, deși nu ne-am văzut niciodată, și nu ne vom întâlni nicicând, deși nu vom râde… nu vom plânge împreună, eu te iubesc… Aici, acum, chiar în această clipă te iubesc… pe tine. Și o fac din toată inima.
Sunt doar rînduri pe hârtie… Dar tu știi mai bine.
Guest post by Mariana Kofler
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.