Azi, pentru o fracţiune de secundă, mi s-a părut că te văd iar. Desigur, nu erai tu. Şi, da, ştiam că nu ai cum să fii tu. Dar ştii ce m-am bucurat? Acea particulă infinitezimală de timp în care m-am minţit că eşti tu mi-a inundat de sânge proaspăt inima şi i-am mai auzit bătaia. Ce dor îmi fusese de ea, căci a trecut tare mult de când n-am mai auzit-o. Cred că ultima dată a fost odată cu despărţirea noastră.
În acel sfârşit de zi în care eu pusesem mişeleşte la cale fuga mea, în care eu ştiam că acele clipe sunt ultimele împreună şi în care îndesam nebună cât de multă iubire puteam, în care mă holbam efectiv la tine pentru ca imaginea aceea să mă hrănească toată viaţa care va urma după fugă, fără tine, în care te îmbrăţişam pierdută, ca un condamnat cu orele numărate de călău.
Te iubeam, dar trebuia să plec. Motivele le ştii şi tu, le ştiam şi eu bine, de mult timp, dar nu putusem, efectiv nu putusem să o fac mai devreme. Atunci însă, când m-am ridicat din hăurile disperării în care mă trântiseşi, deşi, culmea, încă mă mai făceai fericită, am luat decizia şi am ţinut-o în mine, cu riscul unei implozii. Am simţit-o făcându-şi de cap în vintre, de parcă ar fi vrut să mă înjunghie din interior. Dar nu am cedat. Prima mea umilă victorie în faţa ta, după cum aveai să vezi a doua zi, când casa şi patul aveau să fie goale. Şi ultima înfrângere dintr-un lung, prea lung şir de suferinţe şi umilinţe.
Şi ce dacă au trecut 20 de ani? Eu încă te mai văd, din când în când, în ochii necunoscuţilor, în umbrele de pe stradă, în miile de chipuri ale zilelor, toate la fel. Şi mă bucur ca o proaspăt îndrăgostită. Şi mă întreb, naiv, dacă mă mai ştii, dacă te mai gândeşti la mine, dacă… apoi fracţiunea noastră de secundă moare, mă scutur ca şi când tocmai aş fi fost posedată de strigoiul iubirii pe care amândoi am ucis-o sălbatic şi trec mai departe, alungându-te din gânduri.
Până într-o zi, când o să mi se pară că… te văd iar.
Guest post by Sara
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
