Femeile din Islanda protestează pentru cele 14 procente de diferenţă între salariul lor şi al bărbaţilor, aşa că pleacă de la muncă cu 14% mai devreme.
Chiar şi în Islanda, ţara considerată lider în ceea ce priveşte egalitatea de gen, există sexism. Astfel, salariile femeilor sunt cu 14% – 18% mai mici decât cele ale bărbaţilor, ceea ce înseamnă – conform organizaţiilor locale de femei – că după ora 2:38 pm, aceastea muncesc pe gratis.
În prima zi a acestei săptămâni, mii de islandeze au protestat împotriva acestei discriminări, aşa că au plecat de muncă fix la ora 2:38, refuzând să mai muncească „gratis” până la sfârşitul programului, adunându-se cu miile în piaţa Austurvöllur din capitala Reykjavik.
În ciuda faptului că în Islanda a fost aleasă democratic prima femeie preşedinte în 1980, în persoana lui Vigdis Finnbogadottir, şi că în anul 2000, guvernul islandez a făcut istorie în legislaţia privitoare la concediul pentru creşterea copiilor, astfel încât, în prezent, 90% dintre taţi optează pentru acest concediu şi continuă să se implice în treburile gospodăreşti şi în creşterea copiilor şi după sfârşitul său, totuşi diminuarea diferenţelor dintre salariile femeilor şi cele ale bărbaţilor a cunoscut o evoluţie foarte lentă. Astfel, ar fi nevoie de încă 52 de ani pentru ca femeile şi bărbaţii să câştige egal pentru acelaşi tip de muncă, dacă se păstrează ritmul actual, iar asta este inacceptabil, inclusiv pentru preşedintele Confederaţiei Islandeze a Muncii, domnul Gylfi Arnbjörnsson.
Citiţi şi
“Ne-am întâlnit pentru că suntem prim-miniștri și nu pentru că suntem femei.”
“Pielea de găină” la birou nu e un semn bun
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.