„Îi vei învăţa să zboare, dar nu va fi zborul tău. Îi vei învăţa să viseze, dar nu vor visa visul tău. Îi vei învăţa să trăiască, dar nu vor trăi viaţa ta. Cu toate acestea, în fiecare zbor, vis şi viaţă se va regăsi mereu amprenta ta şi a ceea ce i-ai învăţat.”- Sfânta Tereza de Calcutta.
Experienţa maternităţii nu este una uşoară. Dincolo de durerile naşterii şi de transformările inevitabile pe care corpul unei femei le trăieşte – transformări ale căror urmări sunt ireversibile – maternitatea aduce cu sine teama de a nu fi o mamă perfectă, teama de a nu te ridica la înălţimea aşteptărilor pe care societatea, familia, partenerul de viaţă şi, până la urmă, tu însăţi, le aveţi de la tine. Şi asta completează un ineret dezechilibru hormonal şi emoţional. Odată cu mica şi bizara creatură, ai căror ochi îţi sunt însă atât de familiari şi ale căror braţe se întind inconştient către tine – unicul său univers cunoscut -, tot ceea ce ştiai despre tine însăţi cunoaşte un proces de anulare. Corpul tău, visurile tale, proiectele tale, tu – ca entitate – eşti acum alta. Ai senzaţia că ai păşit într-o nouă dimensiune în care trebuie să iei totul de la zero. Ca într-o piesă de teatru urmărită de mii de ochi şi al cărei unic personaj eşti tu, singură, cu copilul în braţe şi fără ştii niciun cuvânt din rol.
Regăsirea propriei persoane nu se mai poate face în intimitate. În particular, în sigurătatea binecuvântată a propriei fiinţe, ci în acompaniamentul aproape permanent al vieţii pe care tu, în mod miraculos – şi nu este un clişeu – ai creat-o. Nopţile nedormite, oboseala, stresul, uneori depresia, amestecate cu multe alte sentimente – mai mereu contradictorii – par că preiau controlul, însă apariţia iubirii materne reprezintă un contrabalans atât de puternic, încât firesc, natural – ce-i drept, în timp -, lucrurile intră pe un făgaş diferit: noua normalitate.
Această varianta a ta – femeia mamă – este cea mai măreaţă dintre toate, chiar dacă de acum încolo nu-ţi vei mai aparţine în totalitate niciodată. Nici tu, nici timpul tău. Iar dacă simţi nevoia să strigi după ajutor, fă-o. Nu este nicio ruşine, nu este nicio problemă. Îţi vor răspunde mulţi oameni dragi, chiar dacă o vor face cu un subiectivism tipic celui care cunoaşte maternitatea din exterior. Şi-ţi vor mai răspunde inclusiv oameni care şi-au făcut o profesie din a-i ajuta pe alţii, sub diferite forme, fie că sunt psihologi sau coach-i, fie că sunt „creatori de vise” şi-ţi oferă un ajutor palpabil, materializat sub forma unui… card de cumpărături. Pentru că în vârtejul acestei noi vieţi, e de mare ajutor să laşi în seama profesionşitilor aspectele pragmatice.
Însă ce este fabulos e că toate aceste angoase, temeri şi probleme se vor topi curând, pe nesimţite, îndată ce copilul tău va face primii paşi, va spune primele cuvinte şi-ţi va adresa primul mare zâmbet. Atunci, cu siguranţă, nu-ţi vei mai dori niciodată să fii cea care ai fost, cea care, de fapt, ştia atât de puţin despre iubire. Şi chiar dacă nu vei fi mama perfectă – căci ea nu există decât în imaginarul colectiv – vei fi, cu siguranţă, cea mai bună mamă pe care o poate avea un copil (aşa cum mie, una, mi-a declarat deja unul dintre copiii mei).
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
